Economiștii reuniți la Davos întrevăd o recesiune globală

Economiștii reuniți la Davos întrevăd o recesiune globalăEconomie. Sursa foto: Dreamstime

În 2023 va fi recesiune globală, economia va continua să fie marcată de tensiuni geopolitice, iar FED și BCE vor continua restricțiile monetare, potrivit Chief Economists Outlook, un sondaj al economiștilor șefi din cadrul marilor instituții financiare și marilor companii. Două treimi, dublu față de septembrie anul trecut, consideră o recesiune globală "extrem de posibilă".

Toți economiștii intervievați se așteaptă la o creștere slabă sau foarte slabă, în Europa, 91% alimentează aceeași părere pentru SUA. Opinii împărțite cu privire la China, unde alegerea de a abandona politica "Zero Covid" ar da un impuls creșterii, dar cu repercusiuni asupra situației sanitare.

Așteptările directorilor generali globali sunt neclare: trei din patru sunt convinși că economia globală va fi negativă în următoarele 12 luni, în timp ce 40% se tem de impactul provocărilor următorului deceniu. Un semnal de alarmă pentru factorii politici de decizie este tras de cel de-al 26-lea Annual Global Ceo Survey realizat de PricewaterhouseCoopers, un sondaj efectuat în rândul a 4.410 de directori executivi din 105 țări și dezvăluit luni la deschiderea Forumului de la Davos. "O economie volatilă, inflația la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, conflictele geopolitice au contribuit la dezvoltarea unui nivel de pesimism în rândul administratorilor delegați, nemaivăzut de un deceniu", a declarat Bob Moritz, președintele global al PwC. 

Mesajul pe care l-a transmis Prima Doamnă a Ucrainei în cadrul Forumului de la Davos

Altfel, Prima Doamnă a Ucrainei i-a îndemnat marţi pe participanţii la Forumul de la Davos, şefi de stat, miniştri şi mari oameni de afaceri, să se unească pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Olena Zelenska a venit personal în staţiunea din Alpii elveţieni însoţită de mai mulţi membri ai guvernului, de parlamentari şi oameni de afaceri ucraineni.

"Ce vă uneşte este influenţa", a declarat Olena Zelenska în fața elitei mondiale adunate în marea sală a palatului Congreselor, "dar nu o folosiţi toţi împreună". De la deschiderea Forumului de la Davos, care a început luni, "43 de civili au murit" în Ucraina, a afirmat Prima Doamnă, vorbind despre "copiii obligaţi sa-şi facă temele la lumânare" sau despre "agricultorii care se tem să meargă pe câmpurile lor minate".

Olena Zelenska a pledat pentru "planul în zece puncte" pe care soţul ei, Volodimir Zelenski, l-a propus membrilor G19 (G20 minus Rusia) la sfârşitul anului trecut în Bali. Prima Doamnă a Ucrainei a adus o scrisoare a preşedintelui ucrainean adresată preşedintelui chinez, Xi Jinping, pe care a înmânat-o reprezentanţilor acestuia.

Organizatorii Forumului Economic Mondial (WEF, în engleză) au exclus Rusia de la reuniunea lor anuală din momentul în care a fost declanșată invazia.

sursa: RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News