Tulburător! Cazul Caracal are rădăcini adânci. Drama care poate scoate la iveală totul

Tulburător! Cazul Caracal are rădăcini adânci. Drama care poate scoate la iveală totul

Ultimele informații din cazul Caracal coincid cu drama unei fete scoasă din țară ilegal și exploatată de răpitorul ei. Adolescenta avea aceeași vârstă cu Alexandra Măceșanu

Coincidențe stranii între cazul Alexandrei Măceșanu, adolescenta răpită de Gheorghe Dincă, la Caracal, și o altă fată care a fost scoasă din țară cu un pașaport falsificat.

Fata de 14 ani scoasă din ţară a fost exploatată sexual, după ce poliţia a pus-o pe lista copiilor dispăruţi.

Șocant este că nimeni n-a fost trimis la închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa cum anunța unchiul Alexandrei Măceşanu, Alexandru Cumpănaşu, în urma unei discuții p care a avut-o  cu Dincă la Penitenciarul Craiova, „monstrul din Caracal” ar fi declarat că Alexandra este în altă ţară, împreună cu alți patru răpitori ai săi.

Mărturia lui Gheorghe Dincă aduce în actualitate un alt caz dureros.

Cel al unei fete de 14 ani, din județul Bihor, care a fost victima unui trafic de minori, așa cum precizează DIICOT.

Concret, Fechete Ştefan Călin a fost acuzat de DIICOT Oradea că, prin metoda „lover boy”, a racolat o fată de 14 ani pe care a trecut-o graniţa ilegal şi a dus-o în Spania, pentru a o exploata sexual. Bărbatul de 39 de ani era căsătorit și avea trei copii.

Fata a declarat că, în Spania, el a bătut-o şi i-a cerut să se prostitueze.

Judecătoarele care l-au condamnat pe Fechete definitiv la un an şi o lună cu suspendare au precizat, în motivare, că declaraţia victimei nu se coroborează cu nimic.

Fapteele descries în rechizitoriul DIICOT arată că, în noaptea de 3/4 februarie 2016, Ana a fost scoasă din ţară, pe la Vama Borş, cu o declaraţie notarială mincinoasă şi cu un paşaport temporar fals.

Chiar dacă fata avea doar 14 ani, iar însoţitorul ei figura cu cazier penal, cei de la Poliţia de Frontieră n-au avut nicio suspiciune şi nu i-au cerut Anei buletinul, pentru a verifica autenticitatea actelor, prin simpla comparare a CNP-urilor.

 

 

Cu o lună mai devreme, în ianuarie, părinţii Anei sesizaseră la poliţie dispariţia ei, iar poza fetei şi informaţiile despre ea au fost introduse atunci în baza de date a copiilor dispăruţi.

Așa cum transmite Libertatea.ro, Ana a crescut într-o familie săracă, dintr-un sat bihorean, iar pe Fechete Călin l-a cunoscut în 2015, când familia ei a mers la muncă în Spania și cu toţii au locuit în aceeaşi casă.

Fata avea 14 ani, iar el  39 de ani, o soţie şi trei copii. Bărbatul a ademenit-o pee fată care s-a îndrăgostit de el.

Revenită în ţară, Ana a fugit într-o seară de acasă, doar în papuci, pe 26 decembrie 2015, a doua zi de Crăciun.

Părinţii au căutat-o, mai întâi, pe la rudele lui Fechete, iar după o săptămână, au mers şi au anunţat dispariţia la poliţie.

 

A scăpat de închisoare după un act sexual cu un minor

 

La 5 ianuarie 2016, în presa locală au fost publicate anunţuri de căutare, cu poza fetei şi cu date despre ea. Spre sfârşitul lunii, mama lui Fechete a luat-o pe fată de mână şi le-a dus-o părinţilor ei.

În dosarul aflat pe masa judecătorilor se arată că pe 26 ianuarie 2016, agenţii de la postul de poliţie din comuna unde locuia Ana au consemnat în scris declaraţia fetei, care a rămas la dosar. Ana le-a spus că a fugit de acasă pentru a se întâlni cu Fechete și că, „la insistențele acestuia, a fost de acord să plece cu el, fără să cunoască unde și pe ce perioadă de timp”.

El a dus-o într-o comună din Arad, la nişte rude de-ale lui, „în locuința cărora a întreținut relații sexuale cu Fechete Ştefan Călin. După câteva zile, i-a cerut lui Fechete să o ducă înapoi, pentru că vrea să se întoarcă acasă, dar acesta a refuzat să îi îndeplinească dorința, deși știa că este minoră și că părinții ei au făcut demersuri la autoritățile polițienești pentru a o găsi”.

 

Declaraţia fetei, practice nu a fost luată în seamă. Adolescenta a consemnat indicii clare despre comiterea a două infracţiuni: actul sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedepsit cu închisoarea de la unu la 5 ani, şi lipsirea de libertate a unui minor, pentru care pedeapsa e închisoarea de la 3 la 10 ani.

Agenţii de la postul de poliţie din comună au închis ochii şi nu le-au văzut. Iar peste doar câteva zile, fata a fugit, din nou, de acasă.

A doua oară când a avut-o pe Ana în posesie, Fechete a pus la cale un plan pentru a o scoate din ţară.

 

Cum se poate scoate din țară un copil în mod ilegal

Numele de familie al Anei coincide cu numele de familie al mamei lui Fechete, C. Eliza, dar şi cu cel al surorii mai mici a lui Fechete, C. Florina, care avea 15 ani.

Pe 1 februarie 2016, mama lui Fechete a mers la un notariat din Oradea unde şi-a dat în scris acordul pentru ca fiicei ei, C. Florina, să i se facă pașaport.

Cu această declaraţie, cu actele surorii lui, dar şi cu poza Anei, Fechete a mers la Serviciul Paşapoarte Bihor.

În aceeaşi zi, a fost eliberat un paşaport temporar care, deşi era pe numele C. Florina, avea aplicată fotografia Anei.

La 3 februarie 2016, mama lui Fechete a mers la acelaşi notariat din Oradea şi a autentificat o declaraţie în care spunea că e de acord ca fiica ei să călătorească neînsoțită de ea, „în vizită la rude, în Franța – Lion și Spania – Cordoba, împreună cu fratele său mai mare, Fechete Ştefan Călin, începând cu data de 03.02.2016 până la 01.02.2017, pe ruta Ungaria – Austria – Germania – Franța și Spania”.

„Dau prezenta declarație spre a servi la punctele de frontieră”, preciza C. Eliza. Câteva ore mai târziu, în noaptea de 3/4 februarie 2016, Ana a fost scoasă din ţară de Fechete, pe la Vama Borş.

Tulburătoarele mărturii ale fetei

Povestea fetei este una halucinantă. Ea a povestit cum a fost transportată în Spania, unde a rămas două luni.

Prima oară, Fechete a dus-o în Cordoba, la fratele lui, Boby, unde au stat circa două săptămâni, apoi s-au mutat în Sevilia, „într-o casă părăsită, care avea gratii de fier la geamuri”, așa cum a declarat în fața anchetatorilor.

Ana a mai spus că Fechete îi dădea să fumeze țigări conținând „ciocolată”, care aveau un efect halucinogen și, fiind într-o astfel de stare, ea a acceptat să plece cu el.

În Spania, Fechete n-a muncit, trăia din banii pe care-i primea de la fratele lui sau din infracţiuni: fura cabluri din cupru, pe care le vindea.

Fechete i-a spus, la un moment dat, că au nevoie de bani şi că ea trebuie să meargă „la stradă”, să practice prostituția. Fata i-a spus că nu va face asta iar el a bătut-o cu pumnii și cu picioarele.

După acest episod, Ana i-a cerut să o lase să se întoarcă acasă, dar Fechete a refuzat. Când pleca din casă, el încuia ușa de la intrare, pentru ca fata să nu poată fugi. N-o lăsa să-și sune părinții şi-i confiscase pașaportul fals cu care ea ieşise din România.

Ana fost scoasă din acea casă pe 4 aprilie 2016, de Boby, fratele lui Fechete, care fusese contactat, printr-un intermediar, chiar de tatăl Anei.

Caz de studiu pentru psihologi

Imediat după ce a fost adusă din Spania, Ana a fost audiată de poliţişti. După câteva zile, fata a fost evaluată şi de psihologii de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) - Centrul Regional Oradea.

Experţii au notat, în raportul lor, că fata „provine dintr-o familie cu un nivel scăzut de educație, prezintă un intelect de limită (nivel IQ 70) și are o  stimă de sine foarte scăzută, stări care au generat vulnerabilitatea sa”.

Cu psihologii, Ana „a evitat să vorbească despre episodul trăit în Spania și a afirmat că nu a acceptat să se prostitueze la stradă”.

„În anumite cazuri, legătura afectivă a copilului cu agresorul poate fi foarte strânsă, iar sentimentul culpabilizării și teama de consecințe pot să reprezinte bariere importante în dezvăluirea faptelor”, se arată într-un Ghid metodologic privind audierea minorilor victime ale violenţei.

Este dificil pentru copil să aducă sau să reitereze acuzații împotriva unui adult semnificativ sau îndrăgit, cu care se află într-o relație inegală ca statut.

Scoasă la vânzare chiar de tatăl ei

Pentru psihologi, Ana era un caz cu totul special. Ea nu fusese o victimă doar pentru Fechete, ci şi pentru propriul tată, care a căsătorit-o de mai multe ori, contra unor sume de bani.

Fata era obligată să locuiască la familiile acelor  așa ziși soți, pentru o perioadă, deşi ea nu avea atunci nici 14 ani. Psihologii de la ANITP Oradea au precizat că fata refuza să facă orice fel de destăinuire, pentru ca „nu cumva să fie condamnată ea sau familia ei”.

În timpul căutărilor fetei, tatăl Anei a fost interceptat în timp ce negocia la telefon cu Fechete, aflat în Spania, ce sumă de bani ar trebui să primească, pentru a accepta ca fata lui să trăiască cu el.