Evenimentul Zilei > Politica > Tudose îi pune la punct pe miniştrii lui Dragnea
Tudose îi pune la punct pe miniştrii lui Dragnea

Tudose îi pune la punct pe miniştrii lui Dragnea

După ce l-a mazilit pe omul lui Liviu Dragnea de la şefia ANAF – l-am numit pe Bogdan Stan, al cărui cap a fost vânat în trecut, însă fără succes, şi de Sorin Grindeanu –, premierul Mihai Tudose îşi accentuează disidenţa în raport cu şeful său pe linie de partid, punând la zid, mai nou, trei miniştrii aflfl aţi în strânse legături cu Dragnea

Concret, potrivit surselor „Evenimentului zilei”, la începutul săptămânii trecute, Mihai Tudose i-a „urecheat”, pe rând, pe Olguţa Vasilescu (ministrul Muncii), pe Sevil Shhaideh (vicepremier şi ministru al Dezvoltării), dar şi pe năstruşnicul Petre Daea (ministrul Agriculturii), pe care l-a pus sub „supravegherea” unui secretar de stat. EVZ vă prezintă culisele acestor jocuri guvernamentale. 

Ce i s-a reproşat Olguţei Vasilescu

Sursele citate ne-au precizat că lui Tudose i-a căşunat pe Olguţa Vasilescu din pricina diverselor declaraţii pe care aceasta le-a tot emis, recent, cu privire la legea salarizării şi la pilonul II de pensii.

Drept urmare, Mihai Tudose i-a transmis ministrului Muncii să nu mai comunice nimic referitor la chestiuni de factură economică, în lipsa unor decizii clare statuate la nivelul Executivului.

Shhaideh şi blocarea fondurilor pentru teritoriu

Nici Sevil Shhaideh – apropiata lui Liviu Dragnea (fostă directoare în cadrul CJ Constanţa, sub Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre) – nu a scăpat de tirul premierului Tudose, care i-a imputat atât „haosul” din ministerul Dezvoltării, cât şi blocarea fondurilor pentru primari şi proiectele din teritoriu pe o perioadă nedeterminată.

Potrivit surselor citate, la Tudose au apelat şi câţiva primari PSD din teritoriu, cu jalba-n proţap, care au acuzat-o pe Sevil Shhaideh că a permis unele alocări prin intermediul PNDL 2, pe criterii de preferabilitate politică.

Daea, supraveghetat de fostul director al Romalimenta

Nici ministrul Agriculturii – vocalul Petre Daea – nu este pe placul lui Mihai Tudose, care, de altfel, l-a şi luat peste picior, în cadrul unei şedinţe recente de guvern, când i-a transmis, zâmbitor, să termine „cu oaia”, refuzând totodată să-i ofere cuvântul.

Potrivit surselor EVZ, Tudose l-a mandatat pe fostul director executiv de la Romalimenta, Mihai Vişan – numit secretar de stat în ministerul Agriculturii – să supravegheze proiectele vizate de Daea.

 Legături cu Grindeanu 

Atât mazilirea lui Bogdan Stan de la şefia ANAF, cât şi recentele critici adresate, în spatele uşilor închise, unor miniştrii apropiaţi de Liviu Dragnea, au dat curs diverselor scenarii la vârful PSD. Contestatarii lui Mihai Tudose i-au reamintit lui Dragnea că, în trecutul recent, Mihai Tudose s-a ocupat, din postura de vicepreşedinte, de organizarea filialei PSD Timişoara, şi au speculat că premierul s-ar afla în relaţii mai mult decât cordiale cu Sorin Grindeanu.

De altfel, şi sociologul Marius Pieleanu a susţinut că Dragnea şi Tudose au început să vorbească limbi din ce în ce mai diferite, ceea ce poate prefigura un nou conflict.

Ponta îl aplaudă pe premier

Fostul premier pesedist nu s-a sfiit să aplaude, pe Facebook, maniera în care Tudose l-a contrat pe Dragnea, de-a lungul ultimei săptămâni. „Încep să sper că premierul Tudose chiar va conduce el Guvernul, ceea ce oricum e singura soluţie ca lucrurile să evolueze bine!

A spus Grindeanu că şeful ANAF trebuie demis – a spus Dragnea că trebuie ţinut în funcţie (că doar era omul lui) – Tudose l-a demis! Au spus toţi reprezentanţii mediului de business, specialiştii şi Comisia Europeană că impozitul pe cifra de afaceri este o mare greşeală – a spus Dragnea că e bun acest impozit şi că face parte din gândirea sa economică de tip latino-american ( nu am spus chiar brazilian) – Tudose a anunţat că nu se introduce. Am spus eu de ani de zile că principala preocupare de parteneriat a Guvernului trebuie să fie cu Moldova – Dragnea a spus că trebuie cu Israelul – Tudose merge săptămâna asta la Chişinău!”, a scris Ponta.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: