Tudose, chemat la raport în Parlament. Ce vor să afle deputații

Tudose, chemat la raport în Parlament. Ce vor să afle deputații

Premierul Mihai Tudose participă astăzi, de la 16:30, la dezbaterea 'Ora prim-ministrului' în plenul Camerei Deputaţilor, pentru a da explicații despre starea economiei. Tema dezbaterii politice la care va participa şeful Executivului se numeşte „Atacul Guvernului Tudose la adresa economiei româneşti”.

Decizia a fost luată vineri de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea grupului parlamentar al PNL.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, încă de lunea trecută, că partidul pe care îl conduce îl va convoca pe prim-ministrul Mihai Tudose în Parlament pentru a da explicaţii cu privire la „situaţia economică dezastruoasă”, adăugând că liberalii vor utiliza toate căile parlamentare pentru a opri activitatea unor miniştri.

„La solicitarea grupului parlamentar liberal, luni, 4 septembrie, premierul Mihai Tudose va veni în plenul Camerei Deputaţilor la "Ora prim-ministrului" pentru a oferi răspunsuri cu privire la starea economiei româneşti. Există foarte multe semne de îngrijorare generate de o serie de dezbateri şi de informaţii apărute în spaţiul public, unele dintre ele lansate chiar de premierul Tudose, care par că vor conduce România într-o criză similară celei din 2008 - 2009. În momentul de faţă suntem într-o situaţie care trebuie explicată de la vârful Guvernului, pentru că avem creştere economică, în acelaşi timp avem un deficit în creştere şi încasări slabe la bugetul statului. Avem investiţii aproape zero, fonduri europene aproape zero şi cheltuieli care trebuie să fie suportate din ceva”, a precizat, vineri, liderul grupului PNL, deputatul Raluca Turcan.

Ea a adăugat că, de aceea, „cu forţa şi tăria declaraţiilor publice din Parlamentul României, premierul Mihai Tudose trebuie să prezinte starea exactă a economiei Româneşti, a investiţiilor pe fiecare minister, execuţia bugetară pe fiecare minister şi pe întregul Guvern”.