Attila Somfalvi. Sursa: Arhiva EVZ Donald Trump, în doar prima sa lună de revenire la Casa Albă, a reușit din nou să zguduie lumea. Propunerea sa de a evacua locuitorii din Gaza în timp ce lumea construiește „Riviera Orientului Mijlociu” pe ruinele infrastructurii teroriste nu a șocat doar lumea arabă, ci a stârnit și sărbători intense pe străzile Israelului. Și, ca de obicei, dansurile sunt atât de bucurie, cât și de tristețe. Pentru că în Israelul anului 2025, nu există niciun subiect— nici măcar unul— care să obțină sprijin larg și consensual, chiar și atunci când problema în cauză nici măcar nu este israeliană. Să fim sinceri: când președintele SUA propune evacuarea celui mai mizerabil cuib de terorism din lume, nu este clar de ce atât de mulți israelieni se grăbesc să se opună.
Ce au de pierdut? Dar nu trebuie să ne grăbim să sărbătorim. Nu există nicio certitudine că acest plan se va materializa. Poate fi o idee absurdă, cu șanse aproape nule de realizare. Sau poate fi un plan profund cinic, menit să ofere prietenilor ultra-bogați ai lui Trump din Arabia Saudită, Qatar și SUA o bucată de pământ de primă clasă, cu ieșire la mare. Odată ce două milioane de oameni sunt evacuați pentru o perioadă lungă, șansele ca ei să se întoarcă sunt aproape inexistente.
Pe scurt, ar putea fi un transfer colonialist disimulat, un proiect cinic destinat să umple buzunarele celor mai bogați dintre bogați. Cu toate acestea, ideea merită o dezbatere publică serioasă. De-a lungul întregului spectru politic, propunerea lui Trump— fie că este un plan real sau doar o remarcă aruncată în vânt— ar trebui tratată cu gravitate și seriozitate. În primul rând, pentru că nici dreapta, nici stânga israeliană nu au nimic mai bun de oferit. Nimic. Nada.
Sistemul politic israelian este gol, iar așa-zișii săi „lideri” sunt incapabili să genereze idei noi care ar putea schimba realitatea insuportabilă pe care Gaza continuă să o creeze. Asta explică de ce Benjamin Netanyahu s-a grăbit— și, din perspectiva lui, pe bună dreptate— să laude cu entuziasm ideea surprinzătoare și revigorantă a lui Trump. Și există un motiv clar: Netanyahu nu are nicio alternativă realistă care să înlocuiască această fantezie intrigantă propusă de președintele SUA.
Când Netanyahu declară în interviuri că evacuarea gazanilor este „planul pentru ziua de după” pe care a refuzat să-l formuleze de la 7 octombrie, el recunoaște, de fapt, că Israelul nu are niciun plan real. Războiul, de care Netanyahu se agață atât de disperat, este doar butelia lui de oxigen. Cu alte cuvinte, Netanyahu admite că nu are nicio idee despre ce se poate sau trebuie făcut în Gaza— și, sincer, de ce toată lumea îl bate la cap cu asta? 7 octombrie nu a fost doar o zi a unor atrocități, ci și un punct de cotitură care a dat naștere unei realități politice și geopolitice complet noi.
Prin urmare, nu se poate trata această nouă realitate ca o copie palidă a ceea ce a fost înainte. Pur și simplu nu poate funcționa. Și poate că a venit momentul să ne eliberăm de dogmele corectitudinii politice paralizante și să începem să punem întrebări reale, fără frica de tabuuri. Dacă Israelul nu poate accepta nici măcar o propunere care vine din afară, atunci ce soluție rămâne?
Dacă dreapta și stânga nu au nimic mai bun de oferit, poate că problema reală nu este Trump, ci incapacitatea liderilor israelieni de a gândi dincolo de tiparele obișnuite. Trump a propus un plan radical. Fie că este fezabil sau nu, fie că este o fantezie sau o strategie cinică, realitatea rămâne: fără o nouă abordare, Israelul va continua să se învârtă în același cerc vicios, fără soluții reale pentru Gaza și fără un viitor clar în Orientul Mijlociu.
Recomandările noastre
