Trump, lovitură în plin pentru China. O nouă palmă peste „obrazul” Beijingului

Trump, lovitură în plin pentru China. O nouă palmă peste „obrazul” Beijingului

Preşedintele Donald Trump ia în calcul întreruperea relaţiilor economice cu Beijingul.

Preşedintele Donald Trump nu exclude întreruperea oricăror relaţii cu Beijingul, inclusiv a celor economice, într-un context tensionat al raporturilor bilaterale, transmit AFP şi Reuters.

„Statele Unite menţin, desigur, o opţiune politică, cu mai multe condiţii, de a tăia toate legăturile cu China”, a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă.

Trump a încercat prin aceste afirmaţii să modereze observaţiile reprezentantului pentru comerţ Robert Lighthizer din timpul audierilor sale în Congres, referitoare la relaţia Washingtonului cu Beijingul.

Lighthizer, artizanul acordului economic semnat de SUA şi China în ianuarie, a avut o intervenţie pozitivă şi optimistă în faţa congresmenilor, repetând că autorităţile chineze îşi vor respecta angajamentele, în special cele privind achiziţionarea masivă de produse agricole americane. Oficialul american şi-a susţinut afirmaţiile cu cifre, dând exemplul unor achiziţii recente, în special de bumbac, în valoare de un miliard de dolari.

Ideea întreruperii relaţiilor bilaterale „era o opţiune politică acum câţiva ani, dar nu cred că este o politică sau o opţiune rezonabilă în acest stadiu”, a declarat Lighthizer.

Încă de la jumătatea lunii mai preşedintele Donald Trump a ameninţat cu ruperea oricărei relaţii cu ţara asiatică şi a dat asigurări că nu mai doreşte să vorbească cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Fricţiunile din relaţia bilaterală au avut o influenţă negativă asupra economiei chineze şi i-au afectat serios pe fermierii americani. Semnarea unui acord era menit să stimuleze economiile celor două ţări, dar pandemia COVID-19 a lovit serios economia SUA ca urmare a încetării activităţii în mai multe sectoare economice.

Cu o populaţie intrată progresiv în carantină la jumătatea lunii martie şi prin închiderea unor întregi sectoare economice precum industria hotelieră şi a restaurantelor, SUA au intrat în recesiune. În plus, aproape 46 de milioane de americani au devenit şomeri de la jumătatea lunii martie, în condiţiile în care rata şomajului ajunsese la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani înainte de pandemie.

Donald Trump, care candidează pentru un al doilea mandat de preşedinte al SUA, promova ca principale atuuri în cursa pentru realegerea sa o creştere economică solidă în comparaţie cu alte economii avansate şi o rată bună de ocupare a locurilor de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News