Trei puteri europene ameniță statele care încalcă embargoul armelor din Libia

Trei puteri europene ameniță statele care încalcă embargoul armelor din Libia

Franța, Germania și Italia amenință cu sacțiuni statele care încarcă embargoul armelor din Libia

Franţa, Germania şi Italia s-au declarat sâmbătă pregătite să aplice sancţiuni împotriva puterilor străine care încalcă embargoul asupra armelor în Libia şi au lansat un apel "tuturor actorilor străini să înceteze interferenţele lor" în această ţară aflată, din 2011, în război civil, notează Agerpres, care citează AFP.

"Lansăm un apel tuturor actorilor străini să înceteze interferenţele lor şi să respecte embargoul asupra armelor stabilit de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite", au scris, într-o declaraţie comună, cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul italian, Giuseppe Conte.

Cei trei lideri europeni s-au arătat "pregătiţi să considere posibila utilizare a sancţiunilor dacă încălcarea embargoului pe mare, pe uscat sau în aer continuă", potrivit acestui comunicat dat publicităţii la Bruxelles, în paralel cu negocierile privind planul de relansare economică post-coronavirus.

"Lansăm un apel tuturor părţilor din Libia, precum şi susţinătorilor lor străini la încetarea imediată a luptelor", au adăugat cei trei responsabili care şi-au exprimat "grava preocupare" faţă de "creşterea tensiunilor militare în această ţară".

În comunicat nu a fost menţionată explicit nicio ţară.

Libia este scena unui conflict între două puteri rivale, fiecare sprijinită de state străine: Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi al cărui sediu este la Tripoli, şi mareşalul Khalifa Haftar, care ţine sub control estul şi o parte din sudul ţării.

Primul este sprijinit de Turcia, care a trimis militari la faţa locului, iar al doilea de Egiptul vecin, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia.

Încălcarea embargoului asupra armelor, impus Libiei din 2011, face obiectul unor îngrijorări crescânde, în contextul în care intervenţiile străine în conflict se înmulţesc.

Ne puteți urmări și pe Google News