Traian Băsescu: UE trebuie să acţioneze mai hotărât în ceea ce priveşte Ucraina

Traian Băsescu: UE trebuie să acţioneze mai hotărât în ceea ce priveşte Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a pledat, în cadrul reuniunii şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles, pentru o acţiune mai hotărâtă a Uniunii Europene în ceea ce priveşte Ucraina.

”Punctul meu de vedere a fost că, dacă Uniunea Europeană nu acţionează mai hotărât în impunerea de sancţiuni, în trecerea imediată la faza a treia de sancţiuni, vom avea o Ucraină transformată într-o ţară care nu mai poate înainta către Uniunea Europeană şi va afecta şi Republica Moldova, cu separatismul din Transnistria. Numai că impactul pe o ţară ca Ucraina va fi infinit mai mare pentru UE, datorită dimensiunilor Ucrainei”, a declarat Traian Băsescu, la finalul reuniunii de la Bruxelles.

Întrebat dacă suspendarea operaţiunilor financiare de BERD şi BEI poate fi interpretată ca o trecere la etapa a treia, şeful statului a arătat că nu consideră acest lucru. ”Ceea ce poate sa urmeze este o trecere pe companii ruseşti, dar, deocamdată nu s-a ajuns la asta”, a completat preşedintele, potrivit Agerpres.