Traian Băsescu a postat pe Facebook propria sa versiune asupra conflictului dintre premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis pe tema majorării salariilor demnitarilor. Iată, integral, postarea lui Traian Băsescu:

"INTERESUL NAȚIONAL

Cînd interesul național este să-l faci de rahat pe Iohannis, se procedează după cum urmează:
1. PM Victor Ponta îi promite, la un moment dat, lui Iohannis ca îi va rezolva dorința cu triplarea salariului, dar așteaptă un moment potrivit;
2. Se numește în funcția de PM-interimar un general care se culcă şi se scoală cu interesul național în gură; 
3. Generalul interimar îi promite președintelui că-i poate satisface imediat pofta de triplare a salariului, cu condiția ca şi președintele să susțină public acest lucru;
4. Președintele acceptă jocul în timp ce interimarul îl asigură că şi turcitul şchiop este de acord;
5. Președintele face declarația de susținere a triplării propriului salariu, interimarul interesului național emite OUG prin care se ţine de cuvînt, dar uită să-i spună parvenitului însetat de triplarea salariului că a fost bine împachetat şi introdus într-o capcană;
6. După două zile de dezbatere publică sub un pretext bine regizat, vine turcitul şchiop şi spune: nu mai vreau să-ţi triplez salariul, pentru că nu-i corect față de popor.
Şi uite așa, din interes național, un papagal este lăsat fără pene de i se vede târtiţa.
Oprea, Ponta, Mihalache şi Iohannis au jucat toți într-o piesă bine regizată public, dar numai unul nu a știut că rolul său este acela de papagal fără pene.
PS. Dorința de parvenire l-a făcut pe papagal să solicite modificări şi dotări care vor depăși două milioane euro la vila LAC 3. Ce-o să ne distrăm cînd se va afla public că nu se mai poate aloca toată suma, drept pentru care se va declara lucrarea gata, doar că vila nu are montate ușile, geamurile, duşurile şi wc-urile. Să vedeți cum o să-i piară președintelui pofta de a mai cere demisia PM.

Vă reamintim că premierul interimar Gabriel Oprea a spus vineri că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar ”ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta”, el spunând că Ponta şi Iohannis ”s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.

”Proiectul de ordonanţă a fost făcut de mai multă vreme la Ministerul Muncii, ideea aparţinând Guvernului şi lui Ponta. Ştiu că premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor, în contextul discuţiilor despre creşterea salariilor bugetarilor. Am lucrat cu ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor, ţinând seama de principiul atragerii competenţei şi lupta împotriva corupţiei şi din cei 71 de demnitari care erau vizaţi de proiectul de ordonanţă, au rămas la final 48. Miniştrii Muncii, Finanţelor şi Justiţiei au susţinut această ordonanţă, iar poziţia lor se regăseşte în stenogramele şedinţei de Guvern”, a declarat Gabriel Oprea, vineri, pentru MEDIAFAX.
Premierul Victor Ponta spusese anterior că Gabriel Oprea a discutat de majorarea salariilor demnitarilor cu preşedintele Klaus Iohannis, care a fost de acord, dar nu a vorbit cu cine trebuie, pentru că "celălalt preşedinte al României", consilierul prezidenţial Dan Mihalache nu este de acord.

"Domnul Oprea, ca întotdeaua a fost un om serios, a vorbit ceva, s-a ţinut de cuvânt, şi-a asumat responsabilitatea. Din păcate, n-a vorbit cu cine trebuie. A vorbit cu domnul Iohannis, care de altfel, a fost de acord. Domnul Mihalache, am auzit ieri, celălalt preşedinte al României, domnul Mihalache, că nu e de acord. Deci, decizia e foarte clară: mărim salariile la demnitari când le mărim la toţi funcţionarii", a spus Ponta, vineri, solicitat de presă să clarifice situaţia ordonanţei aprobate de fostul premier interimar Gabriel Oprea.

Ponta a admis că a fost informat miercuri înainte de şedinţă cu privire la ordonanţă, dar a precizat că nu a fost de acord cu ea. "Am zis nu!", a fost categoric premierul.

Înaintea replicii lui Traian Băsescu și președintele Klaus Iohannis a făcut câteva precizări pe Facebook:

"În legătură cu tema salarizării demnitarilor, dezbătută în aceste zile, vreau ca lucrurile să fie foarte clare: în ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul această temă, la inițiativa acestuia. Subscriu ideii că remunerația demnitarilor trebuie să reflecte importanța lor în stat și că nu e posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât proprii subordonați. Aceasta este o chestiune de principiu.

Înțeleg și reacția oamenilor care așteaptă performanță din partea demnitarilor, după cum cred că o asemenea măsură trebuie în timp corelată cu reașezarea întregului sistem de salarizare.
În rest, în ceea ce privește modalitățile de realizare a acestui principiu, ele revin în sarcina Guvernului și Parlamentului.
Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional."