Alegerile din 2024. Minunea la care se așteaptă Traian Băsescu
- Georgiana Dragomir
- 9 martie 2024, 22:44
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că va fi haos în România din cauza comasării alegerilor. Băsescu susține că Klaus Iohannis, actualul președinte al țării, a făcut o gafă politică uriașă.
Traian Băsescu, fostul lider de la Cotroceni, spune că România nu va câștiga nimic, dacă alegerile din 2024 vor fi comasate. În opinia sa, administrația locală va fi grav afectată, deoarece după data de 9 iunie, dacă se pun în aplicare scenariile politice ale coaliției de guvernare, vor fi primari în funcție, cărora nu le-a expirat mandatul, dar și edili, președinți de consilii județene proaspăt aleși. Această măsură îi va bulversa pe cetățeni, susține Băsescu.
Traian Băsescu, despre comasarea alegerilor 2024: Este o înșelătorie”
Fostul șef de la Cotroceni spune că din comasarea alegerilor vor câștiga doar partidele politice.
E clar că alegerile sunt făcute în interesul partidelor politice și nu în interesul cetățenilor. Mă mai aștep la o minune să fie o singură secție de votare și pentru Parlamentul European și pentru alegerile locale. În spatele acestei decizii e o înșelătorie. Îi aduc la alegerile pentru primar, dacă tot ai venit, ia votează aici și pe domnul europarlamentar, pe care nici nu îl cunoaște omul. Listele au câte 33 de europarlamentari. Este foarte greu să justifici amestecul europarlamentarelor cu localele“, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
Iohannis nu mai e în „cărți” pentru o funcție europeană. A fost „expediat la NATO”
În ceea ce privește alegerile prezidențiale, Traian Băsescu spune că șeful statului va candida la funcția de secretar general al NATO, iar Congresul PPE de la București este, de fapt, o confirmare a faptului că este dorit pentru această funcție. Fostul șef al țării consideră că acesta este motivul principal pentru care Iohannis a dorit devansarea alegerilor prezidențiale: „pentru a prinde o funcție”.
„Cât despre prezidențiale, eu cred că acest congres al PPE a dat un răspuns domnului Iohannis. I-a spus că îi dorește succes la candidatura în funcția de Secretar General al NATO. Deci, nu mai e la masa UE, a fost expediat la NATO, acolo trebuie să vorbească cu Washington-ul. Cred că în primul rând, trebuia respectată funcția de preșdinte al României și să duci mandatul până la capăt”, s-a exprimat Traian Băsescu, conform sursei citate.