Editura Evenimentul si Capital

Traian Băsescu a vorbit despre plecările din PSD către Pro România: Numai fraierii pleacă

Autor: | | 2 Comentarii | 1863 Vizualizari

Fostul preşedinte a arătat că nu se teme de eventuale plecări din PMP, motivând că numai fraierii pleacă. Toţi trag de partidele mai mici ca să-şi rotunjească numărul de parlamentari.

Traian Băsescu a vorbit, duminică seară, despre plecările din PSD către Pro România.

Cu această ocazie, el a lansat noi critici îndreptate împotriva fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precum şi împotriva lui Victor Ponta, conform b1.ro

Fostul preşedinte a arătat că nu se teme de eventuale plecări din PMP, motivând că numai fraierii pleacă, după mine.

Toţi trag de partidele mai mici ca să-şi rotunjească numărul de parlamentari. Numai fraierii pleacă, după mine. Cei care s-ar duce la PSD vor constata că PSD-ul, la alegerile următoare, nu va mai avea acelaşi număr de parlamentari, ci mai mic. Şi nu cei veniţi din altă parte vor fi pe locuri eligibile. Cei care se uită către partidul lui Ponta, personal, nu cred că va intra în Parlament Ponta, a susţinut, la RTV, Traian Băsescu.

Uitaţi-vă la povestea asta cu partenerul lui, care a distrus vieţi, cu marele Bănicioiu, care ne spunea la toate televiziunile că avem mijloace să salvăm în loc declanşeze mecanismul european de urgenţă pe cazul Colectiv. Ăsta e penal împreună cu premierul, a adăugat fostul şef de stat.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:50 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA. CIFRE NEGRE pentru liderul social-democraţilor 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 08:24 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 23:00 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 22:20 DRAGNEA: „Nu mă mai INTERESEAZĂ amnistia și grațierea” 21:46 DECLARAȚII în PSD: Dăncilă: „vom STABILI daca vor fi și REMANIERI” 20:49 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 20:25 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 19:21 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 18:01 ALERTĂ în PSD. Se cere REMANIEREA unui important MINISTRU din GUVERNUL DĂNCILĂ. 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota”

Articole salvate