Tragedie în Galați. Un copil de un an și două luni a murit după ce a fost lovit de o mașină

Tragedie în Galați. Un copil de un an și două luni a murit după ce a fost lovit de o mașinăaccident. Sursa foto: AI

Un copil în vârstă de un an și două luni și-a pierdut viața sâmbătă, după ce a fost lovit de un autoturism în satul Ionășești, comuna Nicorești, județul Galați. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 14:12, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, anunță reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Galați.

Accident cumplit în Galați. Un copil de un an și două luni și-a pierdut viața

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, și-a pornit autoturismul parcat în fața unui imobil și a efectuat un viraj la stânga.

În acel moment, copilul a ieșit din curtea locuinței și a traversat prin fața mașinii, fiind lovit de roata din stânga-față a autovehiculului.

Accident grav la Craiova

Ambulanţa. Sursă foto: arhiva EVZ

Eforturile medicilor au fost în zadar

La locul accidentului a fost trimis un echipaj medical, care a efectuat manevre de eresuscitare mai bine de o oră. În ciuda intervenției echipajului, copilul nu a mai putut fi salvat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu consumase alcool. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Copil pe trotinetă, la un pas să fie lovit de o mașină în Timișoara

În urmă cu cinci zile, un copil aflat pe o trotinetă a fost la un pas de o tragedie, după ce a încercat să traverseze pe o trecere de pietoni din Timișoara. Întregul incident a fost surprins de camera de bord a unui autoturism, iar imaginile au ajuns ulterior în spațiul public.

Incidentul s-a produs într-o intersecție din municipiu. În imaginile surprinse la locul tragediei, oamenii legii au observat cum copilul pătrunde pe trecerea de pietoni cu trotineta, însă își dă seama în ultimul moment că un autoturism se apropie. Acesta reușește să se oprească la timp, iar mașina trece la doar câțiva centimetri de trotinetă.