Trafic cu probleme pe Autostrada Soarelui. CNAIR propune șoferilor mai multe rute alternative
- Ionel Sclavone
- 5 iunie 2023, 09:31
Șoferii care și-au propus să meargă, dinspre București spre Constanța, luni, 6 iunie, sunt sfătuiți să-și caute rute alternative. Circulația pe Autostrada Soarelui, pe sensul București – Constanța va fi îngreunată de o serie de lucrări de reparație. Cei care se întorc de pe Litoral, spre București, după minivacanța de Rusaii, vor avea la dispoziție trei rute alternative pentru situațiile în care traficul se va aglomera.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că circulația rutieră pe Autostrada A2 va fi deviată, luni, 6 iunie, pe sensul de mers București – Constanța. Măsura va intra în vigoare începând cu ora 12.00, iar restricția va fi ridicată la ora 22.00. Circulaţia rutieră va fi deviate prin nodul rutier Drajna, în funcţie de aglomerația înregistrată în trafic.
Acțiunea va beneficia de susținerea Poliției Române care va lua toate măsurile pentru avertizare a șoferilor și pentru dirijarea circulației pe rutele mai puțin aglomerate.
Decizia CNAIR va permite desfășurarea unor lucrări de reabilitare, pe autostradă, la podul de peste Brațul Borcea. Acestea se vor derula pe tronsonul dintre kilometrii 142 și 148.
„Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 - 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR.
Conform sursei citate, CNAIR recomandă celor care intenţionează să se deplaseze, în acest interval orar, dinspre Bucureşti spre Constanţa să aibă în vedere anunțul de deviere a traficului în intervalul orar 12:00 - 22:00. Sunt recomandate următoarele rute alternative pentru șoferi:
A2 (Bucureşti - Nod Rutier Drajna) - DN21 (Nod Rutier Drajna - Slobozia) - DN2A (Slobozia - Ţăndărei - Giurgeni - Hârşova - Ovidiu - Constanţa.
Alternative pentru cei care se întorc de la Marea Neagră
Pe de altă parte, CNAIR are o serie de recomandări și pentru șoferii care se întorc de la Marea Neagră, după vacanța de Rusalii. Dacă vor să evite timpii de așteptare în coloană pe autostradă, aceștia pot opt pentru rute alternative la Autostrada A2.
CNAIR propune drumul DN 2A Constanţa - Hârşova - Slobozia - Urziceni - DN 2 – Bucureşti sau A2 - Feteşti sau Drajna - DN 3A - Lehliu-Gară - DN 3 - Fundulea – Bucureşti.
De asemenea, șoferilor li se mai recomandă și DN 3 Constanţa - Murfatlar - Adamclisi - Ostrov (traversare cu bacul) - Călăraşi - DN 21 Călăraşi - Drajna - A2 Drajna - Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi - DN 3 - Lehliu-Gară - Fundulea - Bucureşti).
Mai multe informații cu privire la starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dar şi pe paginile de socializare ale companiei.