Trădare, prostie sau inconştienţă? Trump a făcut-o mai lată decât Hillary. Le-a dezvăluir ruşilor, personal, informaţii clasificate
- Dodo Romniceanu
- 16 mai 2017, 07:17
Președintele american Donald Trump a dezvăluit informații cu grad înalt de clasificare, la controversata întâlnire recentă de la Casa Albă, cu șeful diplomației ruse și ambasadorul Rusiei în Statele Unite, scrie cotidianul american Washington Post.
Informațiile împărtășite de președintele american se refereau la gruparea Stat Islamic și fuseseră comunicate de către un partener al Statelor Unite care nu a autorizat Washingtonul să le comunice Moscovei, precizează cotidianul menționat.
Președintele american "a dezvăluit mai multe informații ambasadorului rus decât am împărtășit cu proprii noștri aliați", a indicat, sub acoperirea anonimatului, un responsabil american citat de Washington Post, preluat de AFP.
Conform aceleiași surse, este vorba de informații având unul din gradele de clasificare cele mai ridicate din cele utilizate de agențiile de informații americane.
Potrivit Washington Post, Donald Trump "a început să descrie detaliile unei amenințări teroriste a SI legată de utilizarea laptopurilor în avioane".
Cotidianul precizează că a decis să nu publice mai multe detalii despre acest proiect terorist la cererea expresă a responsabililor americani.
Chestionată pe acest subiect de către AFP, Casa Albă nu a reacționat imediat luni după-amiaza.
Donald Trump i-a primit miercuri în Biroul Oval pe șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, și pe ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak. Moscova a difuzat rapid fotografii de la această întâlnire închisă presei iar Donald Trump s-ar fi înfuriat din această cauză
Întrevederea a avut loc a doua zi după demiterea surpriză de către președintele american a lui James Comey, șeful FBI, instituție însărcinată cu anchetarea unei eventuale înțelegeri secrete între campania Trump și Rusia.
Întrebat despre dezvăluiri, consilierul pentru securitate națională, H.R.McMaster, care a participat la întâlnirea din Biroul Oval, a spus pentru Washington Post că nu au fost discutate surse de informații sau metode care să nu fie cunoscute deja public. Chestionat de Reuters asupra articolului publicat de cotidianul american, McMaster a refuzat să comenteze.