Toamnă mai puțin obișnuită în România, anunță ANM

Toamnă mai puțin obișnuită în România, anunță ANM Sursa foto: Freepik

Vremea va fi apropiată de normalul perioadei la sfârșitul lunii septembrie și în primele zile din octombrie, după care temperaturile vor crește și se vor menține peste valorile obișnuite până spre sfârșitul lunii octombrie, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru următoarele patru săptămâni, anunțate vineri.

România împărțită în două. În vest, mai cald, în rest, mai frig decât ar fi normal

În intervalul 28 septembrie – 5 octombrie, temperaturile medii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, spun meteorologii ANM. În vestul țării, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit, în timp ce în est și, mai ales, în sud-est, temperaturile vor fi ușor mai scăzute.

În aceeași perioadă, precipitațiile vor fi deficitare în vest, nord-vest și centru, precum și în sud-vest. În schimb, în sud-est sunt estimate cantități de precipitații peste valorile normale. În restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de normal.

A doua săptămână de octombrie va aduce ceva căldură, potrivit ANM

Pentru săptămâna 5 – 12 octombrie, meteorologii estimează temperaturi medii ușor mai ridicate decât normele climatologice, în special în regiunile vestice și nord-vestice. În est și sud-est, valorile vor fi apropiate de cele normale.

toamna calda

toamna calda / sursa foto: ChatGPT

Cantitățile de precipitații se vor situa, în cea mai mare parte a țării, în jurul valorilor obișnuite. Regiunile vestice, nord-vestice și centrale vor avea însă un regim pluviometric ușor deficitar.

Finalul lunii octombrie va fi mai cald decât în mod obișnuit

În perioada 12 – 19 octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în întreaga țară. Cele mai mari abateri pozitive sunt prognozate în vest și nord-vest. Precipitațiile vor fi, în general, apropiate de normal, cu o ușoară tendință de deficit în centru, sud și est.

Pentru ultima săptămână analizată, 19 – 26 octombrie, valorile termice se vor menține ușor peste mediile climatologice în toate regiunile. În ceea ce privește precipitațiile, acestea sunt estimate să se încadreze în limitele normale la nivelul întregii țări.