ANM anunță căldură anormală în următoarele săptămâni. Cum va fi vremea când începe școala

ANM anunță căldură anormală în următoarele săptămâni. Cum va fi vremea când începe școalaCăldură. Sursa foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat marți estimările pentru intervalul 17 august – 14 septembrie. Potrivit prognozei pe patru săptămâni, temperaturile vor rămâne ridicate în cea mai mare parte a țării, iar precipitațiile vor fi, în general, sub normalul perioadei.

Prognoza ANM pentru săptămâna 17–24 august

Temperatura medie a aerului va avea valori mult mai ridicate decât cele specifice acestui interval în majoritatea regiunilor, în special în vestul și centrul României, în a treia săptămână din luna august.

Singura excepție este sud-estul țării, unde valorile termice se vor situa în jurul celor normale.

În același timp, regimul pluviometric va fi deficitar pe întreg teritoriul, precizează prognoza ANM.

Vremea în săptămâna 24–31 august

Temperaturile medii vor continua să fie mai ridicate decât normalul climatologic în cea mai mare parte a țării, în ultima săptămână a lunii august.

Cantitățile de precipitații estimate de meteorologii ANM vor fi, în general, apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă.

Termometru

Termometru. Sursă foto: Freepik

Prima săptămână de toamnă: 31 august – 7 septembrie, cu căldură peste normal

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile sud-vestice, în prima săptămână de toamnă.

În restul țării, valorile de temperatură se vor situa în jurul mediilor normale în săptămâna în care începe școala.

Precipitațiile vor fi, în general, apropiate de normal în majoritatea zonelor, se mai arată în prognoza meteorologilor ANM.

Prognoza ANM pentru săptămâna 7–14 septembrie

În cea de a doua săptămână din septembrie, mediile temperaturilor vor fi ușor mai ridicate decât cele obișnuite în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, potrivit ANM.

În restul teritoriului României, valorile de temperatură se vor apropia de mediile multianuale.

Regimul pluviometric va fi, în general, deficitar în majoritatea regiunilor, în a doua săptămână din septembrie.

Meteorologii ANM arată astfel că finalul lunii august va rămâne cald, iar o apropiere de valorile normale de temperatură este așteptată abia în prima jumătate a lunii septembrie, cu excepția unor zone din vest și centru.