Timișoara. Salopete de închiriat pentru muncitorii de la transportul în comun

Timișoara. Salopete de închiriat pentru muncitorii de la transportul în comun

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) este în miezul unui scandal, după ce conducerea a fost schimbată și, odată cu aceasta, au ieșit la iveală mai multe nereguli: vatmanii nu și-au primit salariile din mai, după ce tot anul au încasat leafa în sincope.

Ultima soluție a conducerii societății este să facă un credit pentru plata salariilor, pentru că banii au fost cheltuiți pe altceva. La STPT sunt peste 900 de angajați, zeci de directori, dintre care, ieri, 30 și-au primit deciziile de încetare a funcțiilor, pentru că nu aveau ce munci pe acele poziții.

Noul director general a descoperit pe ce s-au cheltuit banii publici cu care fosta regie era finanțată. De exemplu, se cheltuiau lunar 19.000 de lei pentru închirierea unor uniforme necesare muncitorilor, deși ar fi fost mai ieftin să se cumpere unele gata făcute. Pe de altă parte, mașinile aveau o cotă de combustibil stabilită după norme vechi de 50 de ani, abrogate.

 

Ne puteți urmări și pe Google News