TikTok ar putea să fi interzisă în SUA, dacă China blochează vânzarea

TikTok ar putea să fi interzisă în SUA, dacă China blochează vânzareatrump și TikTok / sursa foto. dreamstime.com

Secretarul Comerţului Howard Lutnick a declarat, duminică, că președintele american Donald Trump apreciază TikTok, însă aplicația de videoclipuri scurte, deținută de Chină și folosită de aproximativ 170 de milioane de americani, trebuie să ajungă în proprietatea Statelor Unite.

SUA ar vrea să dețină TikTok

Secretarul Comerțului a declarat, duminică, că președintele american apreciază TikTok, dar aplicația ar trebui să fie deținută de SUA. „Președintele apreciază foarte mult TikTok și a repetat acest lucru de mai multe ori, deoarece, după cum știți, este o modalitate eficientă de comunicare cu tinerii”, a declarat Lutnick într-un interviu acordat duminică pentru Fox News, alături de Shannon Bream.

Cu toate acestea, Lutnick a afirmat că Statele Unite nu pot permite ca o aplicație deținută de chinezi să fie instalată pe 100 de milioane de telefoane americane, considerând că această situație nu este acceptabilă.

„Așadar, trebuie să treacă în proprietatea americană, trebuie să treacă la tehnologia americană, la algoritmi americani. Știu că președintele are o atitudine pozitivă față de TikTok, dacă poate trece în mâinile americanilor”, a mai completat acesta.

TikTok, aplicație

Tik Tok. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce planuri mai au SUA

Lutnick a declarat joi că, dacă autoritățile din China nu aprobă acordul privind vânzarea TikTok, aplicația de videoclipuri scurte, va trebui să își înceteze activitatea în Statele Unite.

Lutnick a mai spus, la CNBC, că SUA trebuie să controleze algoritmul care face ca platforma de socializare să funcționeze.

Termenul pentru vânzarea TikTok, prelungit până în septembrie

Luna trecută, liderul de la Casa Albă a decis să prelungească cu 90 de zile, până la 17 septembrie, termenul limită ca ByteDance, compania chineză care deține TikTok, să vândă activele aplicației din Statele Unite.

Măsura a fost luată în ciuda unei legi din 2024 care impunea vânzarea sau închiderea companiei până la 19 ianuarie 2025, dacă nu se înregistrau progrese.

„China poate păstra o mică parte, iar ByteDance, actualul proprietar, poate păstra o mică parte. Dar, în principiu, americanii vor deține controlul. Americanii vor deține tehnologia și americanii vor controla algoritmul”, a mai spus Lutnick, potrivit nypost.com.