Giganții tehnologici consideră că posedă suficientă înțelepciune pentru a putea aproba sau împiedica circulația mesajelor pe rețelele sociale. O editură importantă a anulat un contract pentru publicarea cărții unui senator în funcție, din cauza declarațiilor lui privitoare la certificarea alegerilor. Noua rețea socială Parler a fost dată afară din magazinele virtuale Google Play și Apple App Store.

Să ne gândim la țările din întreaga lume unde strangularea liberei exprimări este o chestiune de rutină: Coreea de Nord, Arabia Saudită, China, Cuba și Iran îți vin în minte. Orice societate care începe să justifice suprimarea vocilor și care le permite anumitor entități să se exprime, în timp ce pe altele le înăbușă a apucat-o pe o cale primejdioasă.

Contează prea puțin care entitate anume efectuează suprimarea. Indiferent dacă e vorba de un guvern excesiv de puternic, de presa consacrată sau de giganți tehnologici care se hazardează să se considere suficient de inteligenți pentru a-și asuma rolul de arbitru al vieții publice, suprimarea tot suprimare este. Din nefericire, o mare parte a presiunii pentru restricționarea mesajelor provine de la gloate sau grupări activiste online care intimidează companiile tehnologice până le fac pe plac.

În vremuri de criză societăților civilizate le e dificil să se detașeze de intensitatea și de circumstanțele momentului.

Anul trecut a fost caracterizat de revolte pe străzile țării, de o retorică politică dură și de o campanie electorală nocivă. Atunci când emoțiile sunt exacerbate, e tentant să gândești că a-i reduce la tăcere pe inamicii politici poate fi o soluție rapidă.

Abandonarea liberei exprimări nu va rezolva problemele Americii

Întâiul Amendament [al constituției SUA – n.trad.] îi interzice guvernului să impună tăcerea. În schimb giganții rețelelor sociale consideră că sunt îndreptățiți să acționeze în calitate de cenzori supremi. Problema este că respectivii giganți sunt în realitate actori politici care își impun viziunea despre lume asupra unor piețe [în sensul de „piață a ideilor” – n.trad.] care au fost concepute drept spații publice. Dacă actualele emoții ar fi fost absente, cei mai mulți americani cu bun simț nu ar fi fost de acord ca Jack Dorsey de la Twitter să decidă căror politicieni le pot circula mesajele și cărora nu.

John Milton, un intelectual englez din secolul 17, a scris despre pericolele cenzurii. El susținea că cenzura slăbește caracterul societății și că, în definitiv, ea pur și simplu nu funcționează. Democrația americană e suficient de puternică pentru a face față asaltului unor mesaje contradictorii, indiferent care este sursa și conținutul lor. În termeni de fezabilitate, șansele cele mai mari sunt ca nici un simpatizant de-al lui Trump să nu-și schimbe opinia în privința alegerilor din cauză că Trump a fost exclus de pe Twitter.

Discursul politic este prin însăși natura sa unul strident, demagogic și fără mânuși. Națiunea n-ar trebui să se teamă de un astfel de tărăboi [retoric – n.trad.]. Argumentele politice trebuie să fie supuse evaluării prin dezbatere, iar nu prin forță, înainte de a fi acceptate. Reducerea la tăcere a oamenilor elimină această evaluare retorică. Civilizația americană depinde de luarea deciziilor prin dezbatere și deliberare publică. Atunci când aceste proceduri retorice sunt restricționate ori suprimate, intră în joc variante de interacțiune mai puțin dezirabile. Acei cetățeni care vor fi fost determinați să creadă că au fost excluși din sfera retorică nu vor dispărea pur și simplu.

„Nimeni nu e liber atunci când alții sunt oprimați”

Evident, actele violente, distrugerea de bunuri și incitările specifice la violență nu fac parte din implementarea principiului liberei exprimări, pe care se bazează democrația și civilizația. Dar, cu excepția acestor categorii indezirabile, de al căror arbitraj se ocupă instanțele, americanii trebuie să fie pregătiți să tolereze puncte de vedere și mesaje politice care pot fi neplăcute, scandaloase ori discutabile.

Toți cetățenii au dreptul de a se exprima, drept ce derivă din faptul că și ei îi lasă pe ceilalți cetățeni să se exprime. Acest lucru asigură interdependența funcțională edificată de fondatorii națiunii.

A venit vremea să ne reamintim îndemnurile la luptă ale unor ani trecuți, când activiștii observau că „Dizidența este patriotică” și că „Nimeni nu e liber atunci când alții sunt oprimați”. În timp ce țara lucrează pentru a-și rezolva problemele culturale și politice, trebuie să se realizeze faptul că a băga pumnul în gură altor oameni nu va ajuta. Așa ceva doar ar complica procesul de vindecare.

Toți cei care se opun extremismului nu vor face decât să genereze și mai mult extremism prin înăbușirea altor voci. Libera exprimare este un principiu care trebuie să fie susținut chiar și în vremuri de criză… poate ar fi trebuit să spun „cu atât mai mult” în vremuri de criză.

Articol de Jeffrey McCall (analist media și profesor de jurnalism la Universitatea DePauw)