Teroristul din Suedia a fost plasat în detenție

Teroristul din Suedia a fost plasat în detenție

Un târăr afgan din Suedia a fost plasat în detenție provizorie în urma unui atac cu cuțitul asupra mai multor persoane. Incidentul s-a petrecut miercuri.

Un tânăr afgan din Suedia a fost plasat în detenție provizorie în urma unui atac cu cuțitul asupra mai multor persoane. Incidentul s-a petrecut miercuri, tânărul afgan atacând sapte persoane cu o arma albă.

Conform Agerpres, parchetul a cerut plasarea sa în detenţie pentru "tentativă de omor", fără o componentă antiteroristă, deşi poliţia încă afirma joi că explora "posibile motivaţii teroriste".

Suspectul "a fost plasat în detenţie provizorie, bănuit de şapte tentative de omor la 3 martie în Vetlanda", a declarat judecătoarea Anna Sjoman de la tribunalul din Eksjö, considerând că există un risc să recidiveze sau sau să fugă dacă este eliberat.

Potrivit presei locale, bărbatul, care a participat la şedinţă, a negat acuzaţiile împotriva sa.

Potrivit rapoartelor poliţiei, atacul s-a produs miercuri în jurul orei 15.00 în cinci locuri distincte, la câteva sute de metri distanţă de centrul oraşului Vetlanda.

Dintre cele şapte victime ale atacului, patru erau încă spitalizate vineri în stare stabilă.

Agresorul a fost rănit de autorități în timpul arestării. Acesta a încasat mai multe focuri de armă care au fost trase de polițiști pentru a-l putea imobiloza. În urma rănilor provocate de polițiști, agresorul a fost siptalizat.

La două zile după acest atac, rămân multe întrebări, mai ales asupra motivaţiilor presupusului autor.

Potrivit presei locale, el aşteaptă reînnoirea permisului de şedere după ce a intrat în Suedia în 2016.

Au fost dezvăluite de asemenea elemente asupra sănătăţii mintale a tânărului.

Ce au declarat aporpiații atacatorului afgan

"Din câte am înţeles, avea probleme psihologice. Sincer, tipul acesta nu era tocmai normal", a declarat o cunoştinţă a suspectului tabloidului Aftonbladet.

Potrivit autorităţilor, el era cunoscut de poliţie pentru infracţiuni minore. Potrivit media locale, el fusese condamnat pentru un mic consum de canabis.

Aftonbladet relatează că suspectul însuşi a vorbit despre probleme psihiatrice în cadrul unei audieri la poliţie, când era suspectat de un delict în urmă cu câţiva ani.

Ne puteți urmări și pe Google News