Tentativa opoziției de a o suspenda pe Maia Sandu, blocată în Parlament. Igor Grosu acuză că inițiativa ar fi fost coordonată de la Moscova

Tentativa opoziției de a o suspenda pe Maia Sandu, blocată în Parlament. Igor Grosu acuză că inițiativa ar fi fost coordonată de la MoscovaSursa foto: președinția Republicii Moldova

Republica Moldova. Inițiativa opoziției de a declanșa procedura de suspendare a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi dezbătută în Parlament. Biroul Permanent al Legislativului a respins includerea proiectului pe ordinea de zi a ședinței plenare. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Acesta susține că demersul ar fi fost coordonat de la Moscova și ar urmări destabilizarea țării.

Potrivit lui Grosu, documentul a fost semnat de toți cei 46 de deputați ai opoziției. Șeful Legislativului consideră că inițiativa nu reprezintă un demers autentic de apărare a Constituției. Aceasta fiind o acțiune politică îndreptată împotriva parcursului european al Republicii Moldova.

„Intenția de a o înlătura din funcție pe președinta Maia Sandu a fost dictată de un centru unic de comandă de la Moscova.  Documentul a fost semnat de toți cei 46 de deputați ai opoziției. Pe toți îi leagă același stăpân și ura față de viitorul european și pașnic al Republicii Moldova. Ei trăiesc într-un stat în care au libertatea de a spune orice, de a protesta și chiar de a iniția suspendarea președintei țării, printr-un document-spectacol plin de absurdități”, a declarat Igor Grosu.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Ce îi reproșează opoziția președintei Maia Sandu

Referindu-se la acuzațiile din documentul opoziției, Igor Grosu a menționat că acestea vizează mai multe acțiuni ale șefei statului. Printre ele se numără pozițiile exprimate în procesul de desemnare a prim-miniștrilor, organizarea referendumului republican privind integrarea europeană și acțiunile din domeniul justiției.

De cealaltă parte, deputatul Vasile Costiuc, din fracțiunea „Democrația Acasă” și unul dintre semnatarii inițiativei, a recunoscut că proiectul nu avea șanse să treacă de Parlament. Acesta a explicat că demersul a fost gândit mai degrabă ca o declarație politică prin care opoziția să-și exprime dezacordul față de activitatea președintei.

Costiuc susține că semnatarii nu se așteptau ca procedura să fie dusă până la capăt, în condițiile în care opoziția nu dispune de suficiente voturi.

„Toată lumea înțelege că era sortită eșecului această inițiativă de a iniția un impeachment. Toată lumea înțelege că nu poate trece de Parlament. Nu avem voturile necesare, dar luați-o ca o declarație politică prin care societatea nu mai are încredere într-un președinte. Noi, opoziția, avem un punct de vedere și îl spunem clar. Nu suntem de acord cu tot ce face președintele țării și îi dăm un vot de neîncredere prin acest gest. Că nu vor să-l pună pe agendă, că nu vor să respecte regulamentul, e problema lor”, a declarat Vasile Costiuc.

Opoziția a anunțat procedura de suspendare la sfârșitul lunii septembrie

Demersul de suspendare a Maiei Sandu a fost lansat la sfârșitul lunii septembrie. Anunțul a fost făcut de deputatul Ion Chicu, în prezența reprezentanților mai multor fracțiuni parlamentare de opoziție.

Semnatarii au acuzat-o pe șefa statului de încălcarea Constituției și a legislației. Aceștia au criticat modul în care Maia Sandu ar fi administrat țara pe parcursul mandatului său.

Printre reproșurile formulate de opoziție se numără presupusa uzurpare a puterii în stat, prin subminarea democrației și a principiului separației puterilor. De asemenea, președinta este acuzată de atentat la suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, încălcarea obligației de imparțialitate politică și nerespectarea drepturilor omului.

Sursa foto: Capture video

Maia Sandu a calificat inițiativa drept „ipocrizie”

Intenția opoziției de a o demite pe Maia Sandu a fost criticată de președintă încă din luna august. Atunci, șefa statului a calificat demersul drept „ipocrizie” și i-a acuzat pe susținătorii inițiativei că au acționat în trecut împotriva independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Maia Sandu a afirmat că Federația Rusă nu acceptă rezultatele alegerilor din Republica Moldova și continuă să încerce să influențeze situația politică de la Chișinău.

„Federația Rusă nu s-a împăcat cu rezultatele alegerilor din ultimii ani și în continuare încearcă să distrugă tot ce avem noi aici și ce-am reușit, ca să consolidăm suveranitatea, așa încât deciziile să se ia la Chișinău și nu la Moscova. Asta este doar un exemplu de acțiune din partea celor care lucrează pentru interesele Moscovei și care cred că pot să folosească aceste interese ca să ajungă ei la putere”, declara președinta.

Ce prevede Constituția pentru suspendarea președintelui

Procedura de suspendare a șefului statului este reglementată de articolul 89 din Constituția Republicii Moldova.

Potrivit acestuia, președintele poate fi suspendat din funcție dacă săvârșește fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției. Pentru adoptarea unei asemenea hotărâri este necesar votul a două treimi dintre deputații Parlamentului.

În actuala configurație parlamentară, opoziția nu deține numărul de voturi necesar pentru aprobarea suspendării Maiei Sandu.