Teatru Hezbollah sau israelian? Cine face jocurile cu adevărat
- Nicolae Comănescu
- 6 octombrie 2024, 20:10
Există trei servicii principale de spionaj și contraspionaj în Israel:
MOSSAD: Unitatea principală de informații afiliată guvernului; AMAN: Direcția de informații a Forțelor Armate Israeliene, formată din șapte departamente; SHIN BET: Agenția de combatere a terorismului, cunoscută după inițialele ebraice.
Pe măsură ce detaliile asasinatului în masă comis în Liban prin intermediul pagerelor și al stațiilor de emisie-recepție au devenit tot mai clare, multe surse au publicat analize și comentarii în care puneau la îndoială puterea, structura și nivelul de securitate al Hezbollah. Eu am scris că îmi este greu să înțeleg modul în care Hezbollah a primit din Ungaria dispozitive de comunicații pline cu explozibil, le-a livrat propriilor militanți și populației civile.
Rolul jucat de Hezbollah
Vorbim de acel Hezbollah care din 2013 și până în prezent a lansat peste 18.000 de rachete din Liban către Israel (26.000 de rachete potrivit unei surse), ucigând în total 33 de israelieni.
Acest Hezbollah a pierdut în ultimul an 17 lideri, printre care fondatorul său Hassan Hasrallah, ucis vineri de Israel. Iar Mohammad Javad Zarif, actual vicepreședinte și fost ministru de Externe al Iranului (2013-2021), țară care a fondat și a sprijinit mereu Hezbollah, a declarat că "Am susținut mereu Hezbollah dar Israelul a penetrat atât de puternic această organizație încât a fost imposibil să se mai refacă".
Potrivit unor date obținute de New York Times, care citează responsabili israelieni, serviciile de informații ale Israelului știau în fiecare zi unde se află Nasrallah iar săptămâna trecută au luat decizia de a-l ucide.
Dacă declarația acordată de Zarif postului CNN se dovedește a fi adevărată, atunci unul dintre liderii șiiți a avut dreptate când i-a transmis lui Nasrallah, prin intermediul postului Al Arabiya, următorul mesaj: "Scrie-ți testamentul. Iranul te-a vândut pe tine și pe grupul tău. Dacă ai ști ce înțelegere a făcut Iranul în schimbul tău, totul s-ar întoarce cu susul în jos. Cei care ți-au indicat Ierusalimul te-au vândut. Sper că îți vei da seama în curând ce s-a întâmplat...".
Mossad-ul, performanțe incredibile
Întrebarea este următoarea: Hezbollah a fost o țintă atât de ușoară? Hezbollah a obținut o victorie importantă în 2006 când a atacat Israelul. Poate că această înfrângere a făcut Israelul să nu atace terestru Libanul, chiar dacă atacurile Hezbollah au golit satele israeliene din apropierea graniței. Dar de atunci, Israelul a lucrat puternic în privința Hezbollah. Atacurile comise de Hezbollah asupra Israelului după incursiunea Hamas din 7 octombrie nu par a fi un real război de susținere ci mai degrabă o piesă de teatru pe care Israelul i-a impus Hezbollahului să o joace, ca o marionetă.
Se pare că MOSSAD-ul s-a infiltrat nu doar în Hezbollah, ci și în toate unitățile aparatului de stat libanez în așa măsură încât se poate spune că niciun oficial nu mai este în siguranță în Liban. Fără a fi o concluzie extremă, puteți spune că rețelele de securitate s-au transformat într-o sită, nu numai în Liban, ci și în Siria, Irak (poate și Yemen), peste tot unde Iranul încearcă să organizeze războaie prin proxy.
Ce alte piese grele mai sunt în joc
Cât de corect ar fi să trecem acest lucru pe lista de succese a Israelului, să acordăm puncte Israelului? Nu am putea oare vedea aici rolul rețelei SUA-Franța-Anglia, care conduce lumea prin FMI, prin Consiliul de Securitate ONU, prin lațul Ucraina-Georgia-Armenia cu care înconjoară Rusia, prin formatul "Pacific Quad" anti-China în care se mai află India, Japonia, Australia? Trebuie acceptat faptul că de la Declarația de la Balfour din 1917 a existat o mentalitate care a distrus Imperiul Otoman iar acum încearcă să reformeze Orientul Mijlociu.
Dacă e să o spunem cinstit, proiectul "Celor două state" care începe din 1967 și este o tentativă de coafare a situației, încercările de a obișnui arabii, și în general popoarele musulmane cu proiectul "Marelui Israel" și teatrul fățiș din Liban nu țin deloc.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / milliyet.com.tr