TEATRU. Cele trei grații caută fericirea pe internet
- Georgeta Petrovici
- 22 februarie 2018, 10:59
După Rubens, Rafael și Botticelli, e timpul pentru o nouă imagine a celor trei grații. Mai puțin celebre, mai puțin strălucitoare decât fiicele lui Zeus, nu foarte răsfățate de viață și nu prea prospere, Cele trei grații ale autorului rus Valentin Krasnogorov caută și ele fericirea.
O comedie plină de sensibilitate despre micile probleme care apar atunci când sufletul aleargă mult mai repede ca trupul, prezintă actrițele Mălina Petre, Luminița Tulgara și Mirela Puiu, în cel mai nou spectacol prezentat de Taatrul Național Timișoara. Conceptul le aparține celor trei. Reprezentația e programată vineri, 23 februarie, de la ora 19,00, la Sala 2 a naționalului timișorean.
Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com.