Taylor Swift, detronată. Ed Sheeran a depășit-o net

Taylor Swift, detronată. Ed Sheeran a depășit-o net Sursa foto: EPA/JUSTIN LANE

Pentru a șaptea oară în ultimii nouă ani, cântăreţul şi compozitorul britanic Ed Sheeran devine cel mai ascultat artist al anului. El va concerta la Bucureşti pe data de 24 august 2024.

Ed Sheeran din nou câștigător

Artistul britanic în vârstă de 33 de ani, născut în Halifax, West Yorkshire și crescut în Framlingham, Suffolk, a devenit cel mai difuzat muzician în 2023. În mod surprinzător, cântărețul britanic a devansat-o pe megastarul Taylor Swift, care a ocupat doar locul al doilea în lista întocmită de compania de licenţe muzicale PPL.

După aflarea veștii, Ed Sheeran a declarat: "Vă mulţumesc că m-aţi desemnat cel mai difuzat artist pentru anul trecut. Mulţumesc echipei mele, nu doar pentru mine, ci şi pentru toţi ceilalţi artişti cu care lucraţi - mă bucur că primiţi această recunoaştere", conform news.ro.

Ed Sheeran

Ed Sheeran. Foto: Arhiva EVZ

Titlul câștigat este al şaptelea, în ultimii nouă ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Urcare spectaculoasă de pe locul 10 pe locul 2

Cântăreață americană de muzică pop, country și alternative/indie, Taylor Swift, recunoscută pentru scrierea propriilor versuri, versatilitatea muzicală, reinvențiile artistice și influența asupra industriei muzicale, a urcat de pe locul 10, în 2022, pe locul 2 în 2023, egalând precedentul său maxim din 2015. Avansul în această ierarhie se datorează și faptului că Taylor Swift susţine cu Eras Tour, concerte în Marea Britanie

Dua Lipa este a treia cea mai difuzată artistă din Marea Britanie a anului 2023. Urcarea pe podium se datorează în mare parte succesului piesei "Dance The Night" de pe coloana sonoră "Barbie", potrivit PPL.

Locul patru a fost ocupat de DJ-ul scoţian Calvin Harris, iar pe cinci s-a situat DJ-ul francez David Guetta. Calvin Harris și Ed Sheeran se vor afla între 21 și 23 iunie printre invitații festivalului Pinkpop 2024.

Pe locul şase s-a clasat cunoscutul muzician și creator de hituri, Sir Elton John.

Singura trupă din top 10 a fost Coldplay, care a ocupat locul şapte.

Coldplay

Coldplay. Sursa Foto: Facebook

Locurile opt și nouă au fost ocupate în această listă de Tom Grennan, un nou intrat în top, iar și respectiv de fostul cântăreţ al trupei One Direction, Harry Styles.

Madonna a revnit în top 10, cei mai difuzați muzicieni, pe ultimul loc, odată cu lansarea turneului mondial "Celebration" la Londra în toamna anului trecut.

Cele mai difuzate melodii în 2023

  1.  "Flowers" - Miley Cyrus
  2. "Eyes Closed" - Ed Sheeran
  3. "Forget Me" - Lewis Capaldi
  4. "Anti-Hero" - Taylor Swift
  5. "Dance The Night" - Dua Lipa
  6. "Miracle" - Calvin Harris şi Ellie Goulding
  7. "Trustfall" - P!nk
  8. "Waffle House" - Jonas Brothers
  9. "Cruel Summer" - Taylor Swift
  10. "Heaven" - Niall Horan