În urmă cu un an, Maria Muller reuşea să fie unul dintre cei şase bucureşteni care au obţinut nota maximă la examenul maturităţii. De atunci, povestea senzaţională a adolescentei de numai 19 ani s-a scris într-un nou decor. Maria s-a mutat la New York, unde a început să clădească uşor, dar sigur, drumul spre o carieră internaţională în teatru şi film.

Performanţa tinerei, de la Bac, a fost şi mai mare în contextul în care 44% dintre colegii ei de generaţie nu au reuşit nici măcar să promoveze proba. Nu s-a închis în casă pentru o notă mare şi nici nu a făcut meditaţii. „Când am ajuns în clasa a XIIa, în mare parte am recapitulat și am mai învățat materia din acel an. Nu aveam vreun ritual sau vreun program de învățat în fiecare zi. Nici măcar nu am făcut meditații la vreo materie. Dar ce pot să spun sigur este că era un gând permanent și nu trecea zi fără să mă gândesc la Bac. Cred că pentru toată lumea era un lucru destul de stresant, mai ales pe măsură ce se apropia. Și nu cred că era zi în care să nu aud gluma: «Cioc cioc. Cine e? Bac-ul.»”, povesteşte cu zâmbetul pe buze.

Actoria, o meserie nesigură pentru viitor

Teatrul este o pasiune pe care Maria vrea să o transforme în meserie. Este conştientă că este cu mult diferită de meseriile tradiţionale, cu program de 8 ore pe zi, dar îşi asumă riscurile. „Ah, ah, teatrul. Cred că am știut de la început că nu vreau să fie doar o pasiune și că vreau să se transforme în meserie. Și de-a lungul timpului am fost luată din ce în ce mai serios cu lucrul asta, până când neam dat seama, și eu și părinții mei, că asta e ceea ce vreau să fac și nu mai există «cale de întoarcere». Nu cred că am luat niciodată în calcul, sincer, o altă meserie. Știu că probabil ar fi trebuit să am un plan B, dar am fost atât de sigură că voi reuși să fac meseria asta, încât am uitat complet să îmi fac alte planuri. Evident că am și eu momente în care, auzind povești de la actori sau actrițe care s-au chinuit să găsească un job, mă mai apucă teama, dar încerc să nu las momentele alea să pună stăpânire pe mine. Eu voi face tot ce pot să fiu cea mai bună versiune a mea și cred că lucrurile se vor aranja singure”, spune ea cu încredere.

S-a mutat în America, la cea mai prestigiosă şcoală de teatru

Ca să-şi împlinească visul a început o nouă viaţă, departe de tot ce înseamnă acasă. A susţinut „bacul american”, SAT, încă din clasa a XI-a şi a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase şcoli de teatru din lume, New York University –Tisch School of the arts (NYU). „Plecarea a fost dureroasă. Mai ales pentru că am o relație atât de strânsă cu familia și prietenii mei. Îmi aduc aminte momentul de la aeroport, din ziua când am plecat și cât de greu mi-a fost să mă despart de toți prietenii și membrii familiei care veniseră să mă vadă. A fost un chin la început. Dar apoi m-am obișnuit”.

 

Înainte de plecare, Maria a avut şi temeri

„Cele mai mari două temeri ale mele erau că nu o să îmi placă facultatea și că, atunci când o să mă întorc în țară, lucrurile nu vor mai fi la fel în ceea ce privește relațiile cu oamenii dragi. Presupun că și părinții aveau temerile lor, dar niciodată nu am simțit nesiguranța din partea lor, ceea ce a contat foarte mult pentru mine. Șiau dat seamă că nu mă ajută dacă îmi spun temerile lor, ci dacă încearcă să le îndepărteze pe ale mele. Și au reușit lucrul asta cu brio”.

Sistemul de învăţământ diferă mult de cel românesc

După ce a traversat oceanul şi-a dat seama că a ajuns unde trebuie: „Tot ce puteam să spun în primele zile acolo era: «E ca în filme. » New Yorkul chiar e ca în filme și are o energie extraordinară, incomparabila cu a oricărui oraș în care am fost până acum. Totul în New York e artă și am observat lucrul ăsta din primele zile. Am știut că am ajuns la locul potrivit”.

Şcoala americană e cu mult diferită faţă de cea românească: „Toţi prietenii de aici mă invidiază pentru că am avut un singur examen pe semestrul II la Istoria teatrului. În rest, ni se pun note pe spectacole. La ei, notele nu sunt o miză”. Întoarcerea în ţară după studii rămâne nesigură, cu toate că iubeşte România: „Dacă ar fi după mine, aș încerca să fac proiecte și în România, și în America. N-aș vrea să renunț la niciuna, dar sunt conștientă că este destul de greu și obositor să fii mereu în ambele locuri. Într-o lume ideală, aș lucra și acolo, și aici, și poate chiar și în altă parte. Dar nu știu ce îmi va rezerva viitorul”.

Viitoarea actriţă citeşte mult, iar în România revine în vacanţe si când are proiecte. Visează ca într-o zi să calce pe urmele lui Al Pacino sau Keira Knightley. Modestă, ea crede că nu a atins nici măcar puţin succesul până în prezent, dar se bucură de câteva proiecte importante. „Am jucat spectacolul «Almost, Maine», de John Cariani, în cadrul festivalului FestCo și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apoi am filmat un scurtmetraj în regia lui Victor Cioabă, un tânăr regizor și un bun prieten, și, desigur, am încercat să citesc cât mai mult în fiecare zi. Mai am multe lucruri de învățat, de făcut, de văzut și de experimentat până să mă apropii măcar puțin”, încheie Maria.

Sunt multe diferenţe între cele două orașe

„Diferența cea mai mare dintre București și New York o reprezintă oamenii. În Manhattan nu există niciun moment de liniște. Nici măcar la 3 dimineața. Mereu sunt oameni pe stradă și parcă sunt gata să facă ceva, indiferent de oră. Toți sunt ocupați, iar viață acolo e foarte tumultuoasă. În București, cred că încă mai există puțină liniște, la anumite ore”.

Maria evidenţiază că ai nevoie de un bagaj special să te descurci peste ocean. Al ei conţine sfaturi şi susţinere din partea familiei. „Cuvintele care rezumă tot ce mi-au spus și ei și fratele meu de-a lungul timpului ar fi: «Hai, că poți. Noi avem încredere în ține, te susținem și suntem aici, indiferent ce ai nevoie»”.