us open

Campionatul de tenis US Open, numit în mod obișnuit US Open, este un turneu de tenis pe teren dur organizat anual de Asociația de Tenis a Statelor Unite în Queens, New York City. Este cronologic al patrulea și ultimul dintre cele patru evenimente de Grand Slam din tenis, desfășurate după Australian Open, French Open și Wimbledon.

US Open începe în ultima luni din august și continuă timp de două săptămâni, weekendul de la mijloc coincidând cu sărbătoarea Zilei Muncii în Statele Unite. Toți jucătorii participanți trebuie să aibă cel puțin paisprezece ani. De la începutul erei Open a tenisului în 1968, evenimentul a fost deschis atât jucătorilor amatori, cât și celor profesioniști.

Turneul este unul dintre cele mai vechi campionate de tenis din lume, cunoscut inițial sub numele de Campionatele Naționale ale SUA, pentru care probele de simplu masculin și dublu masculin s-au jucat pentru prima dată în august 1881. Turneul a avut loc inițial în Newport, Rhode Island, de la începuturile sale până în 1914. Este singurul Grand Slam care nu a fost afectat de anulare din cauza Primului și celui de-al Doilea Război Mondial și nici întrerupt de pandemia de COVID-19 din 2020.

Mare bătălie în optimile US Open. Înfruntarea dintre Halep și Svitolina pleacă de la 5-5. Cine va înclina balanța

Mare bătălie în optimile US Open. Înfruntarea dintre Halep și Svitolina pleacă de la 5-5. Cine va înclina balanța

 Capul de afiș în optimile US Open 2021, pe tabloul feminin al competiției, este meciul dintre Simona Halep și Elina Svitolina. Cele două jucătoare S-au înfruntat până acum de 10...

Simona Halep a avut o criză de nervi la US Open. Se putea termina foarte rău

Simona Halep a avut o criză de nervi la US Open. Se putea termina foarte rău

Simona Halep s-a calificat în turul 4 la US Open după ce a învins-o pe Elena Rybakina 7-6(11), 4-6, 6-3, iar la finalul confruntării a declarat că meciul se putea...

Simona Halep s-a calificat în optimile US Open. „V-am simţit lipsa, au fost doi ani foarte grei”

Simona Halep s-a calificat în optimile US Open. „V-am simţit lipsa, au fost doi ani foarte grei”

Simona Halep, locul 13 mondial, s-a calificat vineri în optimi de finală la US Open după o victorie în trei seturi, 7-6 (13/11), 4-6, 6-3, în meciul cu kazaha Elena...

Cu ce probleme se confruntă Simona Halep. Doar așa va putea câștiga US Open

Cu ce probleme se confruntă Simona Halep. Doar așa va putea câștiga US Open

Simona Halep trebuie să-și schimbe atitudinea, din punct de vedere mental pentru a putea obține cel de-al treilea titlu de Grand Șlem. Un fost mare tenismen îi oferă Simonei cîteva...

Probleme de sănătate se țin scai de Simona Halep. S-a retras din turneul de la Cincinnati

Probleme de sănătate se țin scai de Simona Halep. S-a retras din turneul de la Cincinnati

Problemele de sănătate au făcut-o pe Simona Halep să se retragă din turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio) înaintea meciului din runda a doua cu americanca Jessica Pegula, programat...

Bat clopote de nuntă pentru Simona Halep. Când va avea loc fericitul eveniment

Bat clopote de nuntă pentru Simona Halep. Când va avea loc fericitul eveniment

De când s-au întâlnit, Simona Halep și Toni Iuruc trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Aceștia au avansat rapid cu relația și au decis să ajungă în fața altarului. Simona...

Replicile japonezei Osaka, după câștigarea US Open. A făcut senzație!

Replicile japonezei Osaka, după câștigarea US Open. A făcut senzație!

Naomi Osaka este noua câștigătoare a turneului US Open. În finală, Osaka și-a zdrobit adversara, pe care nu a lăsat-o să „miște în front”. La final, tabela de scor a...

Osaka vs. Azarenka, finala mult-așteptată. Serena pleacă de la US Open

Osaka vs. Azarenka, finala mult-așteptată. Serena pleacă de la US Open

Serena Williams a pierdut, încă o dată, ocazia de a doborî recordul deținut de Margaret Court la numărul de titluri de Grand Slam. Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka s-a...

Gestul lui Novak Djokovici a șocat lumea tenisului: „Cel mai mare inamic al său”

Gestul lui Novak Djokovici a șocat lumea tenisului: „Cel mai mare inamic al său”

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a fost descalificat, duminică, după ce a lovit o femeie arbitru de linie cu o minge, în optimile de finală ale US Open. La scorul...

Victorie mare pentru România la US Open. S-a calificat în turul al 3-lea

Victorie mare pentru România la US Open. S-a calificat în turul al 3-lea

Și-a egalat performanțele de la New York, obținute în 2009 și 2019. Pentru a doua oară în carieră, jucătoarea de tenis din România a reușit să acceadă în turul al...

Ajutor pentru Simona Halep. De unde se aștepta mai puțin

Ajutor pentru Simona Halep. De unde se aștepta mai puțin

Un ajutor neașteptat a primit Simona Halep din partea franțuzoaicei Caroline Garcia. Aceasta a învins-o pe favorita numărul 1 a turneului US Open, cehoaica Karolina Pliskova.   Eliminarea cehoaicei o...

Analiza meciurilor pe care le vor juca tenismenele române prezente la US Open

Analiza meciurilor pe care le vor juca tenismenele române prezente la US Open

Jucătoarele din România prezente pe tabloul de simplu de la US Open și-au aflat adversarele, iar Irina Begu și Mihaela Buzarnescu vor întâlni două sportive de top. Sorții au fost...

Simona Halep, de nerecunoscut. Cum a apărut românca pe Instagram

Simona Halep, de nerecunoscut. Cum a apărut românca pe Instagram

Simona Halep, 28 de ani, a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu noul ei look. După turneul de la Praga, unde a câștigat din nou, așa cum...

Simona Halep, schimbare spectaculoasă de look! Nu o mai recunoști!

Simona Halep, schimbare spectaculoasă de look! Nu o mai recunoști!

Simona Halep a devenit de nerecunoscut cu ajutorul prietenei sale, hairstylista Laura Elena. Simona Halep a mai reușit o performanță. Dar nu în lumea sportului, ea decizând să își schimbe look-ul. Pentru acest lucru, ea...

De ce a renunțat Simona Halep să se lupte pentru 3 milioane de dolari

De ce a renunțat Simona Halep să se lupte pentru 3 milioane de dolari

Simona Halep nu va participa la turneul de la US Open, din cauza numărului mare de infectări de coronavirus. Celebra tenismenă Simona Halep a renunțat la posibilitatea de a câștiga...

Cel mai mare nume din tenisul feminin se retrage de la US Open

Cel mai mare nume din tenisul feminin se retrage de la US Open

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, şi-a anunţat joi forfait-ul pentru US Open, invocând "riscuri semnificative" legate de coronavirus, informează Agerpres. Laureata ultimei ediţii de la Roland...

Sănătatea îi pune probleme lui Halep?! „Sunt puțin îngrijorată...”

Sănătatea îi pune probleme lui Halep?! „Sunt puțin îngrijorată...”

Simona Halep este unda dintre vedetele cel mai puternic afectate de pandemia de Coronavirus. Cu toate că s-a „ferit de lume”, tenismena se declară îngrijorată de reluarea evenimentelor sportive. Jucătoarea...

Decizie fără precedent luată de Simona Halep. Românca vrea să renunțe

Decizie fără precedent luată de Simona Halep. Românca vrea să renunțe

Simona Halep se gândește să ia o decizie radicală din cauza problemelor provocate de pandemie. Simona Halep (28 de ani) se gândește să sară, în acest an, peste US Open,...

Vestea pe care o aștepta Simona Halep! Cel mai râvnit turneu a primit undă verde

Vestea pe care o aștepta Simona Halep! Cel mai râvnit turneu a primit undă verde

US Open, al patrulea și ultimul turneu de Grans Slam al anului, se va desfășura la data stabilită în calendar, dar după anumite reguli bine stabilite. Celebra competiție de la...

Românca ajunsă marea revelație în sport este desființată. Nu va rezista în top

Românca ajunsă marea revelație în sport este desființată. Nu va rezista în top

O adversară a Biancăi Andreescu anticipează mari probleme pentru canadiancă Dona Vekici, jucătoare de tenis din Croația (23 de ani, locul 24 în ierarhia mondială), a făcut o declarație răutăcioasă...