Cu cine va juca Simona Halep în primul tur la US Open. Cele două nu s-au mai duelat până acum

Cu cine va juca Simona Halep în primul tur la US Open. Cele două nu s-au mai duelat până acum Sursa foto: facebook.com/simonahalep

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie 7, a aflat că va juca cu Daria Snigur în primul tur la US Open. Tenismena nu s-a mai duelat până acum cu numărul 125 mondial și va încerca să dea tot ce este mai bun.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie 7, o va întâlni în primul tur la US Open pe sportiva ucraineană Daria Snigur, numărul 125 mondial. Jucătoarea în vârstă de 20 de ani din Ucraina a câștigat meciul cu japoneza Nao Hibino, scor 6-1, 6-4.

Halep şi Snigur nu au mai fost adversare.

Celelalte românce de pe tabloul principal vor avea următoarele confruntări în primul tur:

Ne puteți urmări și pe Google News

Jaqueline Cristian (76 WTA) - Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA) cap de serie nr 2

Irina Begu (34 WTA) - Elise Mertens (Belgia, 32 WTA)

Sorana Cîrstea (38 WTA) – Laura Siegemund (Germania, 216 WTA)

Gabriela Ruse (102 WTA) – Daria Saville (Australia, 73 WTA), potrivit stiripesurse.ro

Situație dificilă pentru Simona Halep

Tenismena Simona Halep (30 de ani, locul 6 WTA), a participat în această perioadă la seria de turnee americane care vor culmina cu US Open. Cu toate astea, sportiva fost pusă de organizatori într-o postură delicată deoarece a fost nevoită să răspundă la câteva întrebări legate de viața personală.

Sursa foto: Xinhua

Simona Halep a fost obligată să abandoneze turneul WTA 1000 de la Cincinnati din această săptămână. Ea a părăsit competiția în turul secund înaintea meciului cu rusoaica Veronika Kudermetova. Sportiva din România își dorește să își mențină forma fizică ideală în vederea Grand Slam-ului care urmează.

Gazdele de la Cincinnati au pus-o în dificultate pe Halep. Ei au invitat-o într-o excursie cu un mijloc de transport, în timpul căreia Simona a răspuns la câteva întrebări mai incomode. „Îți aduci aminte de primul iubit?”, a fost una dintre aceste întrebări adresate tenismenei care anul trecut s-a căsătorit cu Toni Iuruc. Cu zâmbetul pe buze, Halep a răspuns cu diplomație: ”A fost cu mult timp în urmă, nu-mi mai aduc aminte”.

Simona Halep și Toni Iuruc au mai avut relații în trecut, dar cei doi au evitat să vorbească despre viața personală. Sportiva și-a ținut departe de ochii publicului majoritatea poveștilor de dragoste. Sportiva s-a mai iubit și cu Costa, fiul lui Teia Sponte, fostul vicepreședinte de la FCSB și un apropiat al lui Gigi Becali.