Băsescu şi-a luat liber de ziua lui
Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani, felicitările şi cadourile fiind primite în avans. Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani. Şi pentru că de ziua lui şi-a...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani, felicitările şi cadourile fiind primite în avans. Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani. Şi pentru că de ziua lui şi-a...
Că şeful statului vrea să pună umărul la unificarea PNŢCD e clar. Că nu vrea să-l lase în sfera de influenţă a USL e logic. Cum va proceda? Puteţi citi...
Săptămâna trecută, Puterea şi Opoziţia au ratat, pe rând, întâlnirea cu viitorul. Dacă Opoziţia s-a întors mult în trecut pentru a smulge capital electoral, Puterea a refuzat adevărul despre viitor...
Ruşii de la Izvestia avansează un scenariu în care Regele Mihai I ar putea deveni "un stindard ideal pentru consolidarea opoziţiei române". Am crezut sincer că monarhia ar putea salva...
E foarte greu să judeci randamentul unei guvernări sau al unei persoane aflate într-o funcţie înaltă fără să ţii seama de contextul în care au acţionat. Un guvern bun, un...
Nimic mai vesel în ziua de marţi, 25 octombrie, decât anunţul liderilor PNL că ei, împreună cu Ion Iliescu, Nicu Văcăroiu, Dan Voiculescu a.k.a. "Felix" şi Radu Duda, au condamnat...
Merge încet, cu paşi mici, uşor nesigur, dar ţinuta dreaptă. Aghiotantul stă lângă el, atent să-l sprijine. E condus spre un jilţ ca un tron. Se aşază cuviincios, cu genunchii...
Consiliul Naţional al PSD de la sfârşitul săptămânii a oficializat existenţa a doi poli de putere în partid. Primul este condus de Victor Ponta, al doilea este dominat de cuplul...
Gata. Ne-am liniştit. E limpede. E sigur. E oficial: angajaţii de la postul de televiziune Realitatea îl urăsc sincer pe Traian Băsescu. Le datorăm scuze: aşadar, nu avea de-a face,...
PSD ar fi efectuat, recent, un studiu din care rezultă că ruperea alianţei cu PC ar duce la o creştere de patru, cinci procente a intenţiei de vot pentru USL,...
Deşi s-a opus iniţial sistemului militar american, Moscova a sfârşit prin a accepta că acesta nu schimbă echilibrul de securitate în estul Europei. Scriam, într-o consemnare anterioară, că există în...
Am nimerit întâmplător, pe internet, peste înregistrarea unui fragment din emisiunea "În gura presei" în care Mircea Badea se uită fix în cameră şi strigă: "Tu puţi a prost! Tu...
Fără doar şi poate, cel mai important eveniment al săptămânii a fost vizita preşedintelui Traian Băsescu la Washington şi întâlnirea cu preşedintele Statelor Unite, pe numele său oficial Barack Hussein...
Harul sfânt pare să se fi pogorât asupra preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Într-un lung discurs (23 de pagini), ţinut săptămâna trecută în faţa tineretului liberal, Antonescu a invocat de nu...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, la Sulina, că regretă că se află la al doilea mandat de preşedinte al României. Atunci când unul dintre tinerii români din diaspora, invitaţi...
Clubul condus de Adrian Mititelu a intrat în insolvenţă. Nicu Neagoe, preşedintele AJF Dolj, a precizat că, dacă va fi reînscrisă în campionat, echipa din Bănie va începe din Liga...
Preşedintele iese la atac: "Nu-mi place că sunt folosit în campanie. Nu am motive să-mi schimb partenerul pe care îl am din 2004, Emil Boc". După ce i-a reproşat că...
Preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a criticat dur pe omologul său român Traian Băsescu pentru declaraţiile recente ale acestuia legate de cel de-al Doilea Război Mondial, la summitul NATO - Rusia...
Crin Antonescu a făcut un apel ca populația să iasă "mai întâi prin masive proteste pașnice și democratice" să apere România de Traian Băsescu. Împotriva ofertei de reorganizare făcută de...
Cotroceniul nu a comentat anunțul Curții Constituționale. În schimb, partidele s-au întrecut în declarații în urma declarării neconstituționale a unor texte din proiectul de modificare a legii fundamentale. UDMR: Judecătorii...