Săptămâna trecută, Puterea şi Opoziţia au ratat, pe rând, întâlnirea cu viitorul. Dacă Opoziţia s-a întors mult în trecut pentru a smulge capital electoral, Puterea a refuzat adevărul despre viitor pentru a prezerva voturi iluzorii.

Jocul de-a trecutul şi viitorul va fi obsedant pentru anul 2012. Modul în care opoziţia reuşeşte să recupereze fiecare fragment de trecut nu încetează să mă uimească. La urma urmei, într-o lume dominată de incertitudini, când senzaţia de "capăt de drum" se înfiripă, ar trebui să ne aşteptăm la acest tip de poziţionări ale oamenilor. Unii văd salvarea în "momentele de glorie" ale istoriei, alţii refuză orice nostalgie şi pledează pentru schimbări radicale.

Goană după voturi. Nimic altceva nu a fost invitarea fostului monarh Mihai I să vorbească Parlamentului. Niciunul din cei care s-au repezit să-i facă invitaţia, să-i ducă trena, să îşi facă o poză, să stea un loc mai în faţă nu a avut în minte mai mult decât să smulgă o halcă, cât de mică, din popularitatea de care încă se mai bucură acum Casa Regală printre români. Ce-i drept, un segment mic, de maximum 15%, dar bătălia de la anul va fi pe fiecare vot .

După "istoricul" moment din forul legislativ, inevitabil au început dezbaterile despre "monarhie versus republică". De fapt, ele s-au reluat doar, pentru că dezbaterile reale au fost refuzate de puterea de tranziţie la începutul anilor '90. Eu cred că sunt irelevante.

Sunt tardive şi chiar ipocrite.

Am remarcat, într-adevăr, un fior de plăcere şi o dulce reverie în atmosfera de la Parlament în timpul prezenţei regelui. Emoţia gâtuită a unor liberali şi social-democraţi la ieşire nu făcea decât să camufleze gândurile lor adevărate: "ce frumos ar fi în ţara asta şi pentru noi dacă am avea un şef al statului slab, uşor de manipulat, care să joace cum cântăm noi şi să se pună chezaş, la nevoie, pentru interesele noastre."

Acesta a fost singurul efect al discursului regelui în Parlament. Şi cred că a fost asupra tuturor partidelor. A născut o întrebare esenţială: oare nu ne-ar fi mai bine cu un şef al statului marionetă? Scenariul suspendării lui Traian Băsescu intră acum în competiţie cu un scenariu mult mai tentant pentru că rezolvă "problema Traian Băsescu" pe termen lung. Dacă poporul ar vedea o speranţă în întoarcerea monarhiei, cred că toate partidele actuale şi-ar da mâna să facă o nouă Constituţie, care aboleşte republica.

De cealaltă parte, Puterea simte prea tare în nări mirosul înţepător al alegerilor. N-a avut nimeni curajul din actuala coaliţie să spună adevărul despre 2012. Au preferat cu toţii o amânare a verdictului, o jumătate de pas. Realitatea e că reintrarea în recesiune nu va permite în 2012 nici indexarea pensiilor şi nici refacerea salariilor bugetarilor. Punct.

Cu toate astea, nimeni nu a avut curajul să pună acest "punct". A fost şi o inutilă continuare: dacă după primul semestru al lui 2012 lucrurile vor merge mai bine, în a doua parte a anului ar putea fi indexate pensiile şi refăcute salariile. Logică pur electorală. Dar primitivă. Nici un pensionar nu se va înghesui să voteze PDL după o indexare la jumătatea anului, nici un bugetar nu va da buzna să pună ştampila pe partidele din coaliţia la guvernare pentru că i s-a dat ceva înapoi din ce i s-a luat acum doi ani, cu şase luni înainte de alegeri.

Dar vestea va cădea ca un trăznet pentru sectorul privat în iunie 2012. Dacă actuala coaliţie va anunţa atunci indexarea pensiilor, adică mărirea deficitului la fondul de pensii şi refacerea salariilor bugetarilor, adică revenirea la aceleaşi cheltuieli cu funcţionarii ca în 2010, va pierde multe voturi ale mediului privat. Pentru că sectorul privat va rămâne iarăşi singurul care se va ajusta anul viitor: pierderi de locuri de muncă, scăderea veniturilor.

Nici actuala putere şi nici opoziţia nu au curajul să se uite în viitor. Unii au aruncat deja ancora în trecut, ceilalţi refuză viitorul şi se ţin cu dinţii de prezent, pentru că acesta înseamnă "beneficiile guvernării". Dar cine va duce lucrurile mai departe? Cine va avea curajul să se rupă de lumea veche?