Băsescu şi-a luat liber de ziua lui

Băsescu şi-a luat liber de ziua lui

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani, felicitările şi cadourile fiind primite în avans.

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani. Şi pentru că de ziua lui şi-a dorit o zi liberă, şeful statului i-a invitat ieri la un pahar de vin, la Vila Lac 1, pe premierul Emil Boc, pe miniştrii şi parlamentarii PDL şi UNPR. Întrevederea a durat mai bine de două ore, atmosfera fiind una destinsă, fără discuţii politice, după spusele musafirilor.

Nu au lipsit nici cadourile, din partea deputaţilor PDL, preşedintele primind un tablou reprezentând un peisaj vechi, de la 1900, din Portul Anvers şi un stilou. Nu au fost însă singurele cadouri pe care invitaţii i le-au adus preşedintelui. Şeful statului a mai primit un set de birou, dar şi nişte cărţi.

Deputatul PDL, Vasile Gherasim, a dezvăluit că întrevederea a fost un prilej pentru Traian Băsescu şi pentru foştii săi colegi de partid de a rememora momente semnificative din campaniile electorale pentru Primăria Capitalei.

Preşedintele vrea linişte de ziua lui

"Au fost urări, s-au discutat probleme în viitor ale României, pe plan internaţional şi cu preşedintele Traian Băsescu, dar şi între europarlamentari, deputaţi şi senatori. Cred că ar trebui ca preşedintele Băsescu să aibă lunar o zi de naştere, ar fi benefic pentru partid, pentru că există un moment de comunicare astfel", a spus deputatul PDL, Silviu Prigoană.

Întrebat la începutul reuniunii de la Vila Lac 1 ce îşi doreşte de ziua sa, preşedintele a răspuns: "Linişte". "Ceea ce îmi doresc o să şi am, adică mâine nu vin la serviciu", a completat şeful statului. "Nu e nicio întâlnire politică, dar este joi şi mâine parlamentarii pleacă acasă. Am considerat de bun simţ ca la împlinirea a 60 de ani să bem împreună un pahar cu vin. Buni, răi cum sunt, cu ei trecem criza nu cu altcineva", a mai precizat preşedintele.

La reuniune au fost prezenţi şi deputaţii minorităţilor naţionale, deputatul Adrian Miroslav Merka declarând că îl vede pe Traian Băsescu "foarte tânăr" la vârsta de 60 de ani.

În schimb, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a spus că nu a fost invitat la ziua preşedintelui Traian Băsescu şi că, din câte ştie, nici alţi membri ai Uniunii nu au fost invitaţi. "Voiam să fie restructuraţi cei bătrâni, de peste 50 de ani. Acum însă.."

De la Vila Lac I, preşedintele a plecat spre Cotroceni unde s-a întâlnit cu delegaţia FMI. Înainte de asta a oferit însă câte o cupă cu şampanie şi o felie de tort jurnaliştilor acreditaţi la Preşedinţie. La remarca unui ziarist legată de vârsta "rotundă" pe care o împlineşte şeful statului, acesta a făcut o glumă, amintindu-şi de perioada în care era ministru al Transporturilor şi trebuia să opereze reduceri de personal. "Atunci aveam 39-40 de ani şi trebuia să fac restructurări. Am spus atunci să îi restructureze pe cei bătrâni, de peste 50 de ani. Acum însă...", şi-a amintit şeful statului, râzând.

Ne puteți urmări și pe Google News