EDITORIALUL EVZ: Monarhia salvează nomenklatura PCR. Plus un turnător al Securităţii
- Mircea Marian
- 27 octombrie 2011, 00:31
Nimic mai vesel în ziua de marţi, 25 octombrie, decât anunţul liderilor PNL că ei, împreună cu Ion Iliescu, Nicu Văcăroiu, Dan Voiculescu a.k.a. "Felix" şi Radu Duda, au condamnat definitiv comunismul.
Sunt un republican cu o puternică simpatie pentru fostul suveran, dar am un gust amar când văd piesa proastă în care a fost pus să joace Regele Mihai, la indicaţiile regizorale ale fostului actoraş de la teatrul din Suceava, ajuns peste noapte. Jurnalista Nicolette Franck s-ar fi putut să aibă mare dreptate atunci când scria, acum câţiva ani, că Duda ar fi fost infiltrat de Ion Iliescu pe lângă Regele Mihai cu scopul de a compromite Casa Regală.
Sunt dintre cei care consideră că invitarea în Parlament a Regelui Mihai, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, a fost un gest corect. Discursul, fără să fie excepţional, mi-a plăcut. Ca democrat fanatic, mă întristează că politicienii români mai folosesc cuvinte precum "libertate" şi "etică" doar întrun context peiorativ. M-am bucurat că Regele Mihai a vorbit despre democraţie într-o ţară din ce în ce mai deziluzionată de parlament, partide şi de presă. Şi mai cred că preşedintele Băsescu ar fi trebuit să treacă peste nemulţumirile sale personale şi să participe la această reuniune a parlamentului, măcar pentru că era în joc şi un anume interes naţional - deşi, de obicei, am mari rezerve faţă de această expresie. Este dificil de cuantificat ce influenţă mai au monarhii în Europa de azi, dar prezenţa la Bucureşti, la ziua fostului suveran, a mai multor regi şi principi nu trebuia să fie ignorată de către oficialităţile statului.
Într-un fel, Băsescu are circumstanţe atenuante. În 2008, nu a fost invitat la nunta de diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. În 2009, Duda a coborât Casa Regală de pe soclu şi s-a aruncat în competiţia pentru funcţia de preşedinte al României. Băsescu probabil că s-ar fi aşteptat ca Regele Mihai să se detaşeze în mod public de această aventură a ginerelui său. În plus, ceea ce publicul a observat mai puţin a fost relaţia specială a lui Radu Duda cu adversarii lui Băsescu: Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu şi, mai recent, Dan Voiculescu, maestrul de ceremonii care a transformat momentul istoric al discursului Regelui Mihai în parlament într-o campanie mediatică anti-Băsescu. Să ne amintim doar de faptul că, în 2003, Regele Mihai a fost cel care i-a conferit lui Adrian Năstase premiul "Omul Anului", acordat de revista V.I.P. Era unul din cei mai trişti ani pentru democraţia din România, cu un PSD în rolul partidului-stat, cu o corupţie nemaiîntâlnită până la acel moment şi cu o opoziţie a cărei destructurare era cerută public de însuşi premierul Năstase. Dar, repet, Băsescu, în calitatea sa de şef al statului, ales cu peste cinci milioane de voturi, ar fi putut da dovadă de mai multă toleranţă şi ar fi fost un gest elegant dacă ar fi participat la ceremoniile organizate la 25 octombrie, când Regele Mihai a împlinit 90 de ani.
Privind însă la istoria utilizării regelui ca instrument al alianţei dintre Duda şi adversarii lui Băsescu observăm că ceea ce s-a schimbat faţă de anul 2003 - când regimul Iliescu obţinea sprijinul Casei Regale în schimbul retrocedării fostelor pro prietăţi (un gest foarte corect, nimic de criticat în această privinţă) - este că pe scena ridicată de ginerele regal s-a suit acum şi Dan "Felix" Voiculescu, turnător cu acte al fostei Securităţi. Şi de aici vine marele reproş pe care îmi permit să-l fac fostului suveran: ar fi putut ca, în absenţa unui gest din partea lui Băsescu, să fie el cel care întinde mâna, într-un gest de reconciliere cu actualul preşedinte. Să nu accepte ca mesajul care ajunge la public, în ziua de 25 octombrie, să fie acela că Iliescu, Voiculescu şi Văcăroiu sunt împreună cu regele şi împotriva lui Băsescu.
Şi cred că Regele Mihai mai are o misiune importantă: să nu lase soarta monarhiei române pe mâna unui playboy provincial care - să-mi fie iertată aparenta răutate, dar este un fapt care nu trebuie ignorat - nu are decât meritul că, la 36 de ani, a luat-o de nevastă pe fiica de 47 de ani (pe atunci, în 1996) a fostului suveran.