Federer, amendat la Australian Open
Organizatorii Australian Open l-au amendat pe jucătorul elveţian Roger Federer cu suma de 3.000 de dolari americani Aceasta s-a întâmplat pentru înjurăturile din timpul meciului de marţi cu americanul Tennys...
Tenisul este un sport care se joacă cu rachetă și minge, fie individual, contra unui singur adversar (meci de simplu), fie între două echipe a câte doi jucători fiecare (meci de dublu).
Fiecare jucător folosește o rachetă de tenis formată dintr-un cadru și un racordaj pentru a lovi o minge de cauciuc acoperită cu pâslă și goală pe dinăuntru, astfel încât s-o arunce, peste o plasă situată la mijlocul terenului și numită fileu, astfel încât să ajungă în terenul adversarului.
Obiectivul este de a manevra mingea în așa fel încât adversarul să nu poată trimite un retur valid.
Dacă un jucător nu poate întoarce mingea cu succes, adversarul câștigă un punct.
Punctele la tenis se numără astfel: 13, 30, 45, game. Un set se joacă până când un jucător are 6 game-uri. Dacă se ajunge la scorul de 5-5, se joacă tie break, până când se ajunge la o diferență de două game-uri. La meciurile de feminin este câștigător cine câștigă două seturi din trei, în timp ce la masculin se dispută trei din cinci.
Forma originală de tenis s-au dezvoltat în Franța, în timpul Evului Mediu târziu. Forma modernă de tenis a apărut în Birmingham, Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, jucată pe gazon.
Tenisul este jucat de milioane de jucători ca agrement și este un sport popular pentru spectatori în întreaga lume.
Cele patru turnee de Grand Slam sunt deosebit de populare și considerate cel mai înalt nivel de competiție pentru acest sport. E vorba de Australian Open, jucate pe terenuri dure, France Open, jucat pe terenuri de zgură rosie, Wimbledon, jucat pe terenuri de iarbă și US Open, jucat pe terenuri dure.
Tenisul a fost unul dintre sporturile olimpice originale.
Organizatorii Australian Open l-au amendat pe jucătorul elveţian Roger Federer cu suma de 3.000 de dolari americani Aceasta s-a întâmplat pentru înjurăturile din timpul meciului de marţi cu americanul Tennys...
Caroline Wozniacki a fost învinsă la Australian Open și a disputat ultimul meci al carierei Caroline Wozniacki (29 de ani) a disputat ultima partidă a carierei, în turul al 3-lea...
Naționala feminină de tenis de masă a obținut biletele pentru JO de la Tokyo - 2020 Naționala feminină de tenis de masă s-a calificat, astăzi, la Jocurile Olimpice de la...
Simona Halep, locul 3 WTA, a reușit să acceadă, astăzi, în turul III al turneului de Mare Șlem de la Australian Open 2020. După o victorie reușită, în premieră, în...
Elliot Benchetrit, un tensimen francez celebru, a comis o gafă „de milioane”. Acesta i-a cerut unei fete de mingi să-i decojească banana, pe motiv că el nu poate. Elliot Benchetrit...
Ocupanta locului 3 mondial, Simona Halep, a bifat, astăzi, primul succes în cadrul ediției 2020 a turneului major de la Melbourne. Însă, românca a mărturisit că a acuzat dureri în...
Sorana Cîrstea (74 WTA) s-a calificat în turul secund de la Australian Open, luni, învingând-o în runda inaugurală pe sportiva cehă Barbora Strycova (34 WTA), scor 6-2, 7-6 (5). Deși...
A participat la marile turnee internaționale de tenis de la Cannes, Menton, Monte Carlo, Roland Garros și Wimbledon. Citește GRATUIT toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Simona Halep va debuta marți în primul turneu de Grand Slam al sezonului. Înainte de a lua startul la Melbourne, românca a spus de ce vrea să câștige acest turneu....
Învinsă după două jocuri în turneul de la Adelaide, Simona Halep (locul 4 WTA) se pregătește să ia cu asalt primul turneu de Grand Slam al sezonului, Australian Open. Constănțeanca...
Simona Halep (locul 4 WTA) va susține, joi, al doilea ei meci din cadrul turneului australian de la Adelaide. După ce marți a dispus de Ajla Tomljanovic (26 de ani,...
Tenismenul columbian Robert Farah, locul 1 ATP la dublu, alături de compatriotul său Juan Sebastian Cabal, a fost depistat pozitiv cu steroizi. „Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) m-a informat de...
Din cauza norului de fum care a fost deasupra oraşului Melbourne, locul unde are loc turneul de tenis Australian Open, jucătorii au avut grave dificultăţi respiratorii. Situaţia este foarte dificilă,...
Roger Federer va intra într-o galerie exclusivistă a sportivilor care au atins un miliard de dolari Roger Federer (38 de ani), considerat a fi cel mai mare jucător de tenis...
Simona Halep va evolua direct în turul doi al turneului de la Adelaide, fie împotriva australiencei de origine croată Ajla Tomjlanovici, fie împotriva unei jucătoare venite din calificări. Simona Halep...
Taylor Townsend a povestit cât de greu i-a fost în perioada în care făcea primii pași în tenis Taylor Tonsend, jucătoare de tenis aflată pe locul al 77-lea în ierarhia...
Bărbatul care a atacat-o pe tenismena cehă Petra Kvitova în propria casă, în 2016, a primit o majorare a pedepsei. La finalul anului 2016, Petra Kvitova a fost înjughiată în...
Simona Halep poate evolua în condiții dure la Australian Open. Organizatorii au anunțat măsuri extreme, având în vedere incendiile devastatoare de vegetație. Primul turneu de la Grand Slam al anului,...
Australia trece plin momente extrem de dificile, în urma incediilor devastatoare care au cuprins teritoriul. Acum, organizatorii marii competiții de la Antipozi iau în considerare amânarea întrecerii de Grand Slam,...
Naomi Osaka, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, a mărturisit că a fost la un pas să moară. În vărstă de 22 de ani, japoneza a...