Cel mai „hot” cuplu din showbiz. Presa internațională a reacționat imediat!
- Dragos Manea
- 18 iulie 2020, 23:15
Un nou cuple iese la iveală după mai multe săptămâni în care s-au iubit pe ascuns, fără ca presa să afle detalii despre viața lor personală.
Stan Wawrinka, 35 de ani, şi Garbine Muguruza, 26 de ani, se află de mai multe săptămâni într-o relaţie romantică.
Totul a ieşit la iveală în urmă cu mai multe zile, când internauţii au comparat unele imagini de pe conturile de Instagram ale jucătoarei Garbine Muguruza şi cele urcate pe contul său de Stan Wawrinka.
„Fierbinte şi transpirat, alături de Mugu”, a scris Wawrinka pe contul său, la finalul unui antrenament pe care cei doi l-au efectuat în Elveţia. Postarea este făcută pe 22 iunie, iar unul dintre like-uri a venit de la românca Andreea Mitu.
Wawrinka a fost într-o relaţie cu frumoasa tenismenă Donna Vekic, timp de patru ani. Iubirea dintre cei doi a dus şi la un scandal imens între Stan şi Nick Kyrgios după ce acesta din urmă i-a strigat elveţianului pe teren că Donna l-ar fi înşelat cu Thanasi Kokkinakis.
Wawrinka a fost căsătorit cu Ilham Vuilloud, cu care are o fată.
În prezent, cei doi îndrăgostiți se relaxează pe frumoasele meleaguri de la Geneva, acasă la Stan și s-au hotărât să nu mai țină secret din frumoasa relație de care par să se bucure amândoi. Ambii au postat foarte multe poze și clipuri împreună pe Instagram, provocând un deliciu în rândul fanilor dornici să afle mai multe detalii picante din viața lor.
Wawrinka a câștigat 3 titluri de Grand Slam în carieră sa: Australian Open, Roland Garros și US Open, în timp ce, Muguruza s-a impus la Roland Garros și Wimbledon, dar spre deosebire de elvețian, a ocupat și prima treaptă în tenisul profesionist. „Stan the man” a început să se întâlnescă cu Donna Vekic din 2015, iar în mai 2019 cei doi și-au spus adio. Este de notorietate scandalul dintre Wawrinka și Nick Kyrgios, australianul făcând o serie de comentarii răutăcioase la adresa elvetianului, privind relația dintre Vekic și compatriotul său, Thanasi Kokkinakis, scrie Cancan.