SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

O carte despre Trump sparge piaţa vânzărilor. Autorul şi-a golit sacul

O carte despre Trump sparge piaţa vânzărilor. Autorul şi-a golit sacul

Fostul consilier pe securitate naţională îşi goleşte sacul cu amintirile pe care administraţia Trump încearcă să le interzică. Chiar înaine de lansare, cartea este deja în topul vânzărilor pe Amazon....

Gestul minunat făcut de două femei de culoare față de un polițist alb: „BLM, dar și a dumitale”

Gestul minunat făcut de două femei de culoare față de un polițist alb: „BLM, dar și a dumitale”

Două femei de culoare i-au făcut un cadou unui agent de poliție alb din Tennessee, săptămâna aceasta, plătindu-i micul dejun și lăsând un bilet în care îi mulțumesc pentru munca...

SUA, în stare de şoc! Noi dovezi macabre ale agresiunii rasiale. Apare şi FBI în prim-plan

SUA, în stare de şoc! Noi dovezi macabre ale agresiunii rasiale. Apare şi FBI în prim-plan

Breaking news în Statele Unite ale Americii după ce după ce mai multe ştreanguri atârnate de crengile unor copaci au fost descoperite în jurul lacului Merritt, în oraşul Oakland, statul...

SUA, amenințate? Spațiul, noul teatru de război! Pentagonul, dezvăluiri-șoc despre Rusia și China

SUA, amenințate? Spațiul, noul teatru de război! Pentagonul, dezvăluiri-șoc despre Rusia și China

SUA caută să-şi protejeze sateliţii de eventuale atacuri chineze şi ruseşti, contând pe aliaţii lor în acest efort, a indicat miercuri un înalt responsabil al Pentagonului, anunţând noua "strategie de...

Rusia provoacă SUA! Bombardiere rusești și avioane de vânătoare, interceptate!

Rusia provoacă SUA! Bombardiere rusești și avioane de vânătoare, interceptate!

Avioanele armatei SUA au interceptat, pentru a doua oară în această săptămână, două formațiuni de bombardiere rusești care au intrat în Zona de Identificare şi Apărare Aeriană din Alaska, anunță...

Turcii şantajează Rusia şi SUA prin intermediul Libiei - Riscurile pentru Grecia

Turcii şantajează Rusia şi SUA prin intermediul Libiei - Riscurile pentru Grecia

ETHNOS (Grecia). Evgheni Maksimovici Primakov nu mai este. Peste câteva zile se împlinesc cinci ani de la moartea sa. Testamentul politic al lui Primakov continuă însă să "definească" politica externă...

Lovitură strategică. Implicațiile retragerii trupelor SUA din Germania

Lovitură strategică. Implicațiile retragerii trupelor SUA din Germania

THE IRISH TIMES (Irlanda). Lovitura strategică pe care s-ar putea să o încaseze Germania în planul capacităţii sale de a respinge înaintarea Rusiei este aproape cu siguranţă mai puţin dramatică...

Cum arată acum actorii din celebrul serial „Dr. Quinn”. 22 de ani de la ultimul episod | FOTO

Cum arată acum actorii din celebrul serial „Dr. Quinn”. 22 de ani de la ultimul episod | FOTO

Actorii din faimosul serial „Dr Quinn, Medicine Woman” s-au renuit după mai bine de două decenii de la finalul seriei americane. În 1993, românii consumau de zor serialul american „Dr....

Curtea supremă a SUA suspendă execuțiile fără ultima împărtășanie

Curtea supremă a SUA suspendă execuțiile fără ultima împărtășanie

„Să-i refuzi unui deținut care se confruntă cu o execuție iminentă să fie însoțit și consiliat spiritual este crud și inuman”, a spus un episcop din Texas. Curtea supremă din...

SUA, mișcări militare la granița cu România. Putin nu anticipa așa ceva! Trump riscă iar

SUA, mișcări militare la granița cu România. Putin nu anticipa așa ceva! Trump riscă iar

Ucraina a primit un ajutor militar din partea SUA în valoare de peste 60 milioane de dolari, inclusiv rachete antitanc Javelin, a anunţat miercuri ambasada Statelor Unite ale Americii la...

Un narcotraficant, un hacker și un traficant de arme, la schimb cu un spion american

Un narcotraficant, un hacker și un traficant de arme, la schimb cu un spion american

În schimbul lui Paul Whelan, un american condamnat la 16 ani cu închisoarea pentru „spionaj” în Rusia, Moscova cere Washingtonului eliberarea și extrădarea a trei ruși. Și nu fitecine. Paul...

Situație alarmantă peste Ocean. Nici Primul Război Mondial nu a provocat atâtea pagube

Situație alarmantă peste Ocean. Nici Primul Război Mondial nu a provocat atâtea pagube

În Statele Unite ale Americii, coronavirusul a provocat mai multe decese decât Primul Război Mondial. Cu 700 de morţi suplimentare într-o zi, Statele Unite înregistrează cu începere de marţi mai...

Marea criză din America văzută de o studentă din România

Marea criză din America văzută de o studentă din România

Statele Unite, minunată ţară, dar şi ciudată pentru acei care nu sunt născuţi pentru viaţa de aci, scria Ana Almajean, din America. Ea continua: „Când îmi amintesc de paşnica mea...

The Washington Post. Lumea se redeschide, dar nu vrea hoardele de infectați ale Americii

The Washington Post. Lumea se redeschide, dar nu vrea hoardele de infectați ale Americii

Ce frumos ar fi să fii azi în Tokyo. Guvernul Metropolitan din Tokyo a trecut joi la ultima sa etapă a redeschiderii, permițând reluarea activității barurilor, a parcurilor de distracție...

Prezența militară a SUA în Europa este bună și pentru America,  și pentru NATO

Prezența militară a SUA în Europa este bună și pentru America, și pentru NATO

EFE (Spania). Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți, cu referire la anunțul președintelui american Donald Trump, care a spus că va retrage jumătate din trupele americane din...

UE și SUA, război împotriva virusului ucigaș și a dezinformării

UE și SUA, război împotriva virusului ucigaș și a dezinformării

24CHASA (Bulgaria).Miniștrii de externe din Uniunea Europeană, între care și vicepremierul bulgar și ministru de externe, Ekaterina Zaharieva, precum și secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, au convenit să...

COVID și Anarhie: America este lovită de Șantajul lui Mao

COVID și Anarhie: America este lovită de Șantajul lui Mao

Evenimentele care se petrec acum în America nu reprezintă o premieră în istoria mondială. Ele par copiate la indigo după revoluțiile comuniste. O analiză de Daniel Ashman pentru American Thinker....

Când se va putea călători în SUA? Fauci dă vestea cea mare

Când se va putea călători în SUA? Fauci dă vestea cea mare

Imunologul american Anthony Fauci a vorbit despre când se va putea călători în Statele Unite ale Americii. Expertul american Anthony Fauci a anunţat că „Interdicţia de a călători în SUA...

Al Treilea Război Mondial va fi al roboților? SUA și China pregătesc “soldații” viitorului!

Al Treilea Război Mondial va fi al roboților? SUA și China pregătesc “soldații” viitorului!

Armata Chineză se pregătește să desfășoare roboți de război, E vorba de mici vehicule cu șenile înarmate cu mitraliere și lansatoare de rachete. Citând un post național de televiziune chinez,...

Din culisele Casei Albe. Cartea pe care Donald Trump nu vrea să o citești

Din culisele Casei Albe. Cartea pe care Donald Trump nu vrea să o citești

Donald Trump, președintele SUA, a început o dispută cu John Bolton, fostul său consilier în domeniul securității naționale. Faptul că John Bolton „și-a permis” să scrie un memoriu despre cariera...