romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Acesta este SISTEMUL JUDICIAR din România: la 72 de ani a fost CONDAMNATĂ cu EXECUTARE pentru 1.000 de lei şi O GĂINĂ

Acesta este SISTEMUL JUDICIAR din România: la 72 de ani a fost CONDAMNATĂ cu EXECUTARE pentru 1.000 de lei şi O GĂINĂ

O bătrână de 72 de ani a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru o găină şi 1.000 de lei. Conform activenews.ro, femeia din Focșani ar fi dat mită...

Ce pensionari au dreptul să muncească

Ce pensionari au dreptul să muncească

Potrivit legislației în vigoare sunt doar câteva categorii de persoane care pot lucra și după ce au ieșit din câmpul muncii Potrivit prevederilor art. 118 din Legea 263/2010 privind sistemul...

La 21 de ani de la cea mai mare tragedie aviatică din România, Klaus Iohannis a plecat în Statele Unite cu „fratele” avionului prăbușit la Balotești!

La 21 de ani de la cea mai mare tragedie aviatică din România, Klaus Iohannis a plecat în Statele Unite cu „fratele” avionului prăbușit la Balotești!

Președintele a decolat ieri către America la bordul unei aeronave care face parte din lotul celor trei Airbus-uri cumpărate de Tarom în anii ‚90, dintre care și cel picat pe...

Grecia şi Turcia rămân destinaţiile preferate de vacanţă

Grecia şi Turcia rămân destinaţiile preferate de vacanţă

Românii nu s-au speriat de atentate şi de refugiaţii arabi, păstrându-şi preferinţele de călătorie Chiar dacă sentimentul de insecuritate a crescut atunci când vine vorba de călătorit în afara ţării,...

Se modifică din nou legea anti-fumat. Parlamentarii recunosc că au exagerat cu prigonirea fumătorilor

Se modifică din nou legea anti-fumat. Parlamentarii recunosc că au exagerat cu prigonirea fumătorilor

Presiunea venită de la numărul mare de fumători, dar și reclamațiile patronilor de baruri, care se plâng că le fug clienții fără să plătească atunci când ies la fumat, au...

Atacul Franței, coșmar pentru „tricolori”

Atacul Franței, coșmar pentru „tricolori”

„Cocoșii” au arătat un apetit ofensiv deosebit în meciurile cu Olanda și Rusia Naționala Franței, primul adversar pe care România îl va întâlni la Campionatul European, merge ceas în meciurile...

SRI demarează o ANCHETĂ în cazul cartelelor prepay

SRI demarează o ANCHETĂ în cazul cartelelor prepay

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, miercuri, începerea unei achete în legătură cu modul în care organizații teroriste au folosit cartele prepay românești pentru punerea la cale a unor...

Gorghiu, după ce plenul a respins arestarea lui Ghiţă: Întotdeauna un pesedist face cât 10 cetăţeni ai României!”

Gorghiu, după ce plenul a respins arestarea lui Ghiţă: Întotdeauna un pesedist face cât 10 cetăţeni ai României!”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a susţinut miercuri, după ce plenul Camerei Deputaţilor a respins cererile privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă, că întotdeauna există un motiv la...

Romania, pe locul 6 de la coada in Europa! Clasamentul care le da emotii romanilor inainte de evenimentul anului

Romania, pe locul 6 de la coada in Europa! Clasamentul care le da emotii romanilor inainte de evenimentul anului

Jucatorii nationalei spera sa-si schimbe prioritatile de transfer dupa Euro. Pana atunci, Romania e printre ultimele in clasamentul european al minutelor jucate in cele mai importante 5 campionate europene: Anglia,...

Cine s-ar afla de fapt în spatele subiectului MAREA MOSCHEE LA BUCUREŞTI?

Cine s-ar afla de fapt în spatele subiectului MAREA MOSCHEE LA BUCUREŞTI?

Anunţul construirii unei moschei la Bucureşti a stârnit multe polemici în spaţiul public. Conform dw.com, totuş “ține de politica ușilor deschise adoptată de cancelarul Angela Merkel și, în subsidiar, de...

Cât de sigură va fi organizarea EURO 2016? Președintele Franței a vorbit despre turneul final din vară

Cât de sigură va fi organizarea EURO 2016? Președintele Franței a vorbit despre turneul final din vară

După ce în noiembrie 2015 în Paris au avut loc mai multe atacuri teroriste, printre care și în apropierea arenei „Stade de France”, securitatea va fi principalul atu al Campionatului...

Tăriceanu: Legile securităţii naţionale trebuie puse în acord cu realităţile actuale

Tăriceanu: Legile securităţii naţionale trebuie puse în acord cu realităţile actuale

Legile securităţii naţionale trebuie puse în acord cu realităţile actuale, a declarat marţi copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. "În privinţa legilor securităţii naţionale, pachetul de legi care a fost înaintat încă...

SRI îi dă peste bot peste lui Dacian Cioloș pentru declarația iresponsabilă privind cartelele PrePay. Cu o labă înmănușată, desigur | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

SRI îi dă peste bot peste lui Dacian Cioloș pentru declarația iresponsabilă privind cartelele PrePay. Cu o labă înmănușată, desigur | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

M-am numărat printre puținii jurnaliști care au sesizat și denunțat iresponsabilitatea majoră comisă de premierul Dacian Cioloș prin Declarația publică de duminică, 27 martie 2016, potrivit căreia în pregătirea unor...

RECHIN UBER: Un client PLĂTIT aproape de 7 ori mai mult unui ȘOFER | FOTO

RECHIN UBER: Un client PLĂTIT aproape de 7 ori mai mult unui ȘOFER | FOTO

Păcălitul clienților taximetriștilor nu se aplică numai în România. Un șofer Uber a taxat taxat un client beat cu 102.17 lire pentru o cursă de 20 de mile în timp...

PERCHEZIȚII la cea mai MARE FIRMĂ de RECICLARE din ROMÂNIA. Prejudiciul este de 37 de MILIOANE de EURO

PERCHEZIȚII la cea mai MARE FIRMĂ de RECICLARE din ROMÂNIA. Prejudiciul este de 37 de MILIOANE de EURO

Marți dimineață au avut loc patru percheziții în Capitală și Girgiu. Ținta autoritățilior a fost cea mai mare firmă de reciclare a deșeurilor din ambaaje din România. Potrivit Știripesurse.ro, în...

Invincibila armată a „Generalului”

Invincibila armată a „Generalului”

Naționala României a făcut un meci mare cu Spania, campioana europeană, și a ajuns la 14 meciuri fără înfângere. Anghel Iordănescu n-a cunoscut înfrângerea în cel de-al treilea mandat ca...

Dezvoltarea serviciilor sociale este o prioritate pentru persoanele vârstnice

Dezvoltarea serviciilor sociale este o prioritate pentru persoanele vârstnice

Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA” București trage un semnal de alarmă vizavi de problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice Vârsta a treia, ca și problematică, reprezintă...

Principala pistă: Iranianul împușcat a fost jefuit de peste 100.000 de euro

Principala pistă: Iranianul împușcat a fost jefuit de peste 100.000 de euro

Procurorii și polițiștii ilfoveni sunt foarte aproape de rezolvarea crimei din orașul Voluntari, a cărei victimă este iranianul Bahman Naseh Javadi, în vârstă de 58 de ani.  Se pare că...

Kazahii, nerăbdători să îi aducă pe chinezi la Rompetrol

Kazahii, nerăbdători să îi aducă pe chinezi la Rompetrol

KMG vrea să încheie cât mai rapid negocierile cu China Energy Company pentru împărțirea grupului cumpărat de la Dinu Patriciu Vestea că investitorii chinezi ar putea cumpăra 51% din KMG...

Europa sub asediu, asaltată de ameninţări şi inundată cu sânge, are nevoie de leadership de criză | PULSUL PLANETEI

Europa sub asediu, asaltată de ameninţări şi inundată cu sânge, are nevoie de leadership de criză | PULSUL PLANETEI

Europa este asaltată de ameninţări majore la toate frontierele sale.  Rusia şi revizionismul său, revanşismul şi politicile de izolare a Europei de SUA, de scindare a Europei în interior şi...