romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Cutremurător. Rusia are un plan de invadare a României în doar 10 ore. Declaraţiile incendiare ale generalului în rezervă Emil Străinu

Cutremurător. Rusia are un plan de invadare a României în doar 10 ore. Declaraţiile incendiare ale generalului în rezervă Emil Străinu

În contextul în care există deja un conflict puternic la Marea Neagră, iar în Crimeea există o situaţie foarte tensionată, generalul în rezervă Emil Străinu, doctor în ameninţări neconvenţionale și...

Disperare. Lipsa forței de muncă va aduce în România tot mai mulți imigranți

Disperare. Lipsa forței de muncă va aduce în România tot mai mulți imigranți

Criza de pe piața forței de muncă determină tot mai multe companii, în special din construcții, industria prelucrătoare, retail și servicii, să se îndrepte spre atragerea muncitorilor străini.   Șase...

România a avut mai puțini pensionari în 2018

România a avut mai puțini pensionari în 2018

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 21.000 în 2018, ajungând la 5,27 milioane persoane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări...

Putem cumpăra rachetele HIMARS

Putem cumpăra rachetele HIMARS

Departamentul american al Apărării a aprobat vânzarea către România a rachetelor sol-sol cu rază lungă de acţiune HIMARS. Pentru a putea fi livrate altor ţări era nevoie de aprobarea specială...

Cutremur la graniță. S-a resimțit în orașele importante din România

Cutremur la graniță. S-a resimțit în orașele importante din România

Cutremur în miez de noapte la granița Serbiei cu România. Din cauza adâncimii foarte mici la care s-a produs, undele de șoc au fost resimțite și în țara noastră. Cutremur...

Lovitură „fatală” pentru șoferii din România. Se întâmplă cu toate mașinile! Până în 2030...

Lovitură „fatală” pentru șoferii din România. Se întâmplă cu toate mașinile! Până în 2030...

Șoferii români primesc o nouă lovitură. Vor fi afectate toate autoturismele și camionetele. Peste 500 de voturi au fost favorabile acestei decizii majore. Șoferii primesc o nouă lovitură. Planurile pentru...

Cosmin Contra a exclus un jucător de la echipa națională. Scandalul este uriaș. „Nu mai joci aici cât timp antrenez eu”

Cosmin Contra a exclus un jucător de la echipa națională. Scandalul este uriaș. „Nu mai joci aici cât timp antrenez eu”

Alexandru Mitriță a fost exclus de la echipa națională, de Cosmin Contra, pentru că l-a înjurat pe „secundul” Jerry Gane, la partida pierdută de România în Suedia, scor 1-2. Alexandru...

Începe Sezonul România-Franța

Începe Sezonul România-Franța

În perioada 18 aprilie-14 iulie se va desfășura Sezonul România-Franța, demers inițiat în scopul reînnoirii imaginii și a percepțiilor pe care cele două popoare le au, în prezent, unul afață...

Un Simulator Experimental, unicat în Europa

Un Simulator Experimental, unicat în Europa

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare se poate bucura de bijuteria pe care o deține – un simulator experimental sau un penitenciar în miniatură.  Astfel de simulatoare mai...

Rusia a declanșat războiul psihologic împotriva României. De la „maskirovka” , la „macheta” bazei de la Deveselu

Rusia a declanșat războiul psihologic împotriva României. De la „maskirovka” , la „macheta” bazei de la Deveselu

De câteva luni, presa românească este bombardată cu știri senzaționale despre amenințările militare ale Kremlinului. Unele dintre ele sunt reale, dar marea majoritate sunt doar baloane de testare a reacției...

„Tricolorii”, nemiloși cu modeștii feroezi

„Tricolorii”, nemiloși cu modeștii feroezi

Reprezentativa României n-a călcat strâmb în fața Insulelor Feroe, după debutul nereușit din Suedia. Oamenii lui Cosmin Contra au speculat slăbiciunile unor adversari naivi. Naționala României a răsuflat ușurată după...

Rusia și războiul psihologic împotriva României: atac militar la baza Deveselu

Rusia și războiul psihologic împotriva României: atac militar la baza Deveselu

Am asistat în mod periodic la știri produse de înalți oficiali ruși sau de reprezentanți marginali ai politicii - purtători de cuvânt și parlamentari consacrați prin rolul lor de comunicatori...

Ce face Ungaria pentru maghiarii din afara granițelor și nu face România pentru români

Ce face Ungaria pentru maghiarii din afara granițelor și nu face România pentru români

Secretariatul pentru politici naţionale al Cancelariei prim-ministrului din Ungaria va aloca suma de 500 de milioane de forinţi (1,58 de milioane de euro) localităţilor înfrăţite şi proiectelor destinate tinerilor şi...

Ce se întâmplă la Chișinău la 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Ce se întâmplă la Chișinău la 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Marşul Tricolorului a fost organizat miercuri după amiaza la Chișinău cu ocazia marcării a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Marşul este organizat de Asociaţia Unirea-ODIP pe traseul...

Doliu pentru una dintre cele mai reputate nume din muzica românească. Cultura din România este de acum mult mai săracă

Doliu pentru una dintre cele mai reputate nume din muzica românească. Cultura din România este de acum mult mai săracă

Reputata compozitoare Cornelia Tăutu, în vârstă de 81 de ani a decedat , duminică, în Germania. Lumea muzicală este tristă pentru că a mai pierdur un om de mare valoare...

4 ani de la reglementarea pietei jocurilor de noroc din Romania

4 ani de la reglementarea pietei jocurilor de noroc din Romania

Piata jocurilor de noroc din Romania este una matura, sigura, concurentiala si transparenta. Un rol major in consolidarea acesteia l-a avut infiintarea in 2013 a Oficiului National pentru Jocuri de...

România Insulele Feroe. Cine a dat marea lovitură după meciul de la Cluj? News alert

România Insulele Feroe. Cine a dat marea lovitură după meciul de la Cluj? News alert

România Insulele Feroe. Pro TV a dat lovitura. Victoria României cu 4 - 1 a propulsat televiziunea pe primul loc în topul audiențelor. Golurile au adus audiență. Pro TV a...

Republica Moldova se va depărta de Uniunea Europeană. Ce a declarat Maia Sandu

Republica Moldova se va depărta de Uniunea Europeană. Ce a declarat Maia Sandu

Maia Sandu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că Republica Moldova nu poate să meargă pe calea europeană atâta timp cât va fi guvernată de grupuri oligarhice, după metodele...

PRELIMINARII CE 2020. Thriller în grupa României. Norvegia și Suedia au remizat la capătul unei partide cu un scor incredibil

PRELIMINARII CE 2020. Thriller în grupa României. Norvegia și Suedia au remizat la capătul unei partide cu un scor incredibil

Norvegia și Suedia au încheiat la egalitate, scor 3-3, confruntarea disputată, marți, în preliminariile Campionatului European din 2020. Norvegia și Suedia au oferit un spectacol pe cinste, în jocul disputat,...

Un patron de televiziune a lovit cu mașina o fată și a fugit. Breaking News în România

Un patron de televiziune a lovit cu mașina o fată și a fugit. Breaking News în România

Un mare patron de televiziune din România a lovit cu mașina o fată în vârstă de 15 ani și apoi a fugit de la locul accidentului. Polițiștii l-au identificat deja....