romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Motivul incredibil pentru care amicalul Anglia - România nu se poate juca pe „Anfield”

Motivul incredibil pentru care amicalul Anglia - România nu se poate juca pe „Anfield”

Naționala României va juca în această vară un amical de lux în compania reprezentativei Angliei, în deplasare. S-a cerut ca partida să aibă loc pe „Anfield”, terenul celor de la...

Ei sunt săracii sportului. Federațiile care primesc cei mai puțini bani și despre care românii n-au auzit

Ei sunt săracii sportului. Federațiile care primesc cei mai puțini bani și despre care românii n-au auzit

Ministerul Tineretului și Sportului a împărțit, la începutul săptămânii, banii alocați celor 63 de federații naționale Ministerul Tineretului și Sportului a împărțit, la începutul săptămânii, banii alocați celor 63 de...

Top cele mai „puternice pașapoarte” din lume. Pe ce loc se află cel românesc

Top cele mai „puternice pașapoarte” din lume. Pe ce loc se află cel românesc

Henley Passport Index măsoară puterea pașapoartelor în funcție de numărul de țări în care se poate intra fără viză. Iar pentru al treilea an consecutiv aflăm că tot Japonia a...

Adrian Mutu, avertisment pentru naționala de tineret. Selecționerul a tras un semnal de alarmă

Adrian Mutu, avertisment pentru naționala de tineret. Selecționerul a tras un semnal de alarmă

Adrian Mutu a început să se gândească deja la campania de calificare la Euro 2021 Adrian Mutu a fost numit selecționer al echipei naționale de tineret a României și a...

Moldovenii de peste Prut vor veni mai ușor la muncă în România

Moldovenii de peste Prut vor veni mai ușor la muncă în România

Cetăţenii Republicii Moldova vor obţine mai ușor permise de muncă în România. Regimul acestora s-a simplificat. Avantajul vine în mod direct pentru acele persoane care nu au obținut cetățenia română,...

Un pensionar român încasează peste 15.000 euro lunar. Ce „job” a avut pentru această pensie?

Un pensionar român încasează peste 15.000 euro lunar. Ce „job” a avut pentru această pensie?

Cine este pensionarul român care, lunar, încasează peste 15.000 de euro? Are cea mai mare pensie din România! Fostul procuror comunist Gheorghe Bălăşoiu, fost comandat al penitenciarului Colibaşi, este cel...

România împrumută aproape 20 de miliarde de euro, în 2020. Pentru ce sunt banii

România împrumută aproape 20 de miliarde de euro, în 2020. Pentru ce sunt banii

Statul român va fi nevoit să se împrumute aproximativ 87 miliarde de lei în anul 2020 pentru a putea face față finanțării la nivel guvernamental, suma fiind calculată având în...

Seismologii, în alertă. Încă un cutremur zguduie Vrancea! Al doilea în nici 12 ore

Seismologii, în alertă. Încă un cutremur zguduie Vrancea! Al doilea în nici 12 ore

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 12:54, în zona seismică Vrancea. Conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul...

Rujeola face ravagii în România! Număr alarmant de îmbolnăviri

Rujeola face ravagii în România! Număr alarmant de îmbolnăviri

Rujeola face din nou ravagii în România. Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra acestei boli care a făcut deja 64 de victime, iar numărul îmbolnăvirilor crește alarmant. Tudor Ciuhodaru a...

Scandal în fotbal! Hagi, pus la zid: „Nu trebuie să-l așteptăm cu covorul roșu...”

Scandal în fotbal! Hagi, pus la zid: „Nu trebuie să-l așteptăm cu covorul roșu...”

Ladislau Boloni, antrenorul formației belgiene Antwerp, l-a taxat pe Gică Hagi pentru faptul că acesta s-a plâns în repetate rânduri că nu a fost invitat de FRF la tragerea la...

Greva este un obicei mult mai vechi decât ai crede pe teritoriul României

Greva este un obicei mult mai vechi decât ai crede pe teritoriul României

În 1376 a avut loc o nouă organizare a breslelor din Transilvania, la Sibiu, unde au fost convocați juzii și bătrânii orașelor pentru a se sfătui sub ochii trimișilor regelui...

Mutu, desemnat selecționer al naționalei de tineret „ca pe vremea lui Ceaușescu”

Mutu, desemnat selecționer al naționalei de tineret „ca pe vremea lui Ceaușescu”

Mircea Rednic, noul antrenor al lui Poli Iași, nu este de acord cu modul în care membrii Comisiei Tehnice a FRF l-au votat pe Adrian Mutu drept selecționer al naționalei...

Camelia Smicală: „Am înțeles că nu putem aștepta nimic” de la Stat. Reacția MAE

Camelia Smicală: „Am înțeles că nu putem aștepta nimic” de la Stat. Reacția MAE

Cazul Cameliei Smicală, ai cărei copii, Maria și Mihai, i-au fost luați cu forța de serviciile sociale finlandeze, deși mediatizat și cunoscut de o lume întreagă, este mai dramatic ca...

Tragi-comedie. A trecut granița cu România beat criță. Cum au reacționat autoritățile

Tragi-comedie. A trecut granița cu România beat criță. Cum au reacționat autoritățile

Un cetăţean georgian, în vârstă de 35 de ani, s-a aflat într-o stare atât de avansată de ebrietate încât nu și-a dat seama că a trecut ilegal frontiera dintre Ucraina...

România fără Internet pentru o oră. Pagube de ordinul milioanelor

România fără Internet pentru o oră. Pagube de ordinul milioanelor

Firma de cercetare Top10VPN a dat publicității un raport care examinează întreruperile de Internet în 122 de țări. Analiza de piață arată impactul pe care l-ar avea oprirea Internetului pentru...

NATO se implică în securitatea din Marea Neagră. Rusia își continuă consolidarea în zonă

NATO se implică în securitatea din Marea Neagră. Rusia își continuă consolidarea în zonă

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, în conferința comună de presă cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, că au fost purtate discuții privind securitatea din Marea Neagră. Totodată, premierul a...

News Alert. Adio pensionare anticipată!? Declarație de ultimă oră a ministrului Muncii

News Alert. Adio pensionare anticipată!? Declarație de ultimă oră a ministrului Muncii

Dezbaterea pe creșterea vârstei de pensionare, la cerere, la 70 de ani, pentru anumite categorii sociale, a iscat discuții aprinse în ultimele zile. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, în...

România, nevoită să importe curent! Și avem cel mai mare preț din piață...

România, nevoită să importe curent! Și avem cel mai mare preț din piață...

A fost atât de frig miercuri noapte încât am importat peste 1500 de MW pentru a acoperi consumul de energie electrică. Potrivit datelor Transelectrica, joi dimineață consumul naţional de energie...

România - principala țară de origine a imigranților în Germania, în 2018

România - principala țară de origine a imigranților în Germania, în 2018

Ca și în 2017, România a fost în 2018 principala țară de origine a imigranților în Germania (15,1% din totalul imigranților), urmată de Polonia și Bulgaria. Conform cifrelor oficiale, din...

S-a ales praful de visul unei nopți de vară. Generația care uimea România riscă să se piardă în anonimat

S-a ales praful de visul unei nopți de vară. Generația care uimea România riscă să se piardă în anonimat

Fotbaliștii naționalei de tineret, care impresionau la Europeanul din vara anului trecut, trec prin perioade mizerabile la echipele de club. Naționala de tineret a României a reușit o performanță uriașă...