Test NASA de deviere a unui asteroid, transmis live pe 26 septembrie. România este parte în proiect
- Ionel Sclavone
- 22 septembrie 2022, 22:42
Un instrument proiectat de experții români va măsura traiectoria unui asteroid care urmează să fie deviat în cadrul unui test organizat de NASA. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Agenției Spațiale Române. Testul NASA este menit să verifice capacitatea agențiilor spațiale de a ne proteja de asteroizii care ar putea intra în coliziune cu Pământul. Procedura prin care se dorește devierea asteroidului va fi transmisă live, pe 26 septembrie.
Agenţia Spaţială Română a anunțat că pe 26 septembrie se va desfășura un test prin care se va încerca devierea traiectoriei unui asteroid. Este vorba despre o procedură care se va desfășura în cadrul unei misiuni spaţiale internaţionale. România este parte în cadrul acestui proiect, anunță Agenţia Spaţială Română (Romanian Space Agency - ROSA).
„O sondă spaţială se va ciocni controlat de un asteroid, într-un prim efort internaţional de deviere a traiectoriei unui asteroid pentru a testa capacitatea omenirii de a se proteja de asteroizi prin această metodă. Acest pas este parte a misiunii internaţionale AIDA (Asteroid Impact and Deflection Assessment), cu cele două componente ale sale: componenta americană DART care va impacta satelitul asteroidului pe 26 septembrie 2022 în condiţii care nu prezintă niciun risc pentru Pământ şi cea europeană HERA care va observa dacă am reuşit sau nu devierea asteroidului, precum şi modificări ale suprafeţei acestuia”, au explicat reprezentanții ROSA.
Programul transmisiunii live
Potrivit sursei citate, evenimentul va fi transmis online, conform unui program stabilit în prealabil. Astfel, pe 26 septembrie, ora 17:30 EDT (27 septembrie, 0:30 ora României) va avea loc transmisiunea live de la sonda NASA DART.
O jumătate de oră mai târziu, la 18:00 EDT (27 septembrie, 1:00 ora locală) începe emisiunea live care va acoperi impactul sondei NASA DART cu asteroidul Dimorphos.
La ora 19:14 EDT (27 septembrie, 2:14 ora locală) este planificat impactul propriu-zis, iar la ora 20:00 EDT (27 septembrie, 3:00 ora locală) va fi susținută o conferință de presă la care vor fi prezentate rezultatele testului.
România contribuie la partea europeană a misiunii
Potrivit ROSA, experții români au proiectat componentele care vor fi „ochii” acestei misiuni, Hera. Practic, tot ce va vedea satelitul misiunii şi felul în care sunt interpretate datele pentru a se ghida spre destinaţie va depinde de tehnologia românească,
„Componente realizate în ţara noastră vor fi «ochii» misiunii Hera, fără de care aceasta nu s-ar putea ghida şi manevra corect. Practic, tot ce va vedea satelitul misiunii şi felul în care sunt interpretate datele pentru a se ghida spre destinaţie va depinde de tehnologia românească, la care lucrează în prezent specialişti ai companiei GMV România”, se arată în comunicarea ROSA.
Instrumentul proiectat în România va măsura devierea asteroidului și va stabili dacă misiunea de apărare planetară a avut sau nu succes. Instrument a fost proiectat la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica - INOE 2000.
„De asemenea, contractorul principal al altimetrului, Efacec Portugalia, a implicat şi Efacec România în proiect", precizează Agenţia Spaţială Română.