premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Guvernul LOVEȘTE ÎN SERVICIILE SECRETE și în PREȘEDINȚIE

Guvernul LOVEȘTE ÎN SERVICIILE SECRETE și în PREȘEDINȚIE

Prima rectificare bugetară din acest an a fost anunțată joi seara de premierul Viorica Dăncilă. Din bugetele serviciilor secrete și Administrației Prezidențiale se taie peste zece milioane de lei. Premierul...

Premierul Italiei, primit la Casa Albă de Trump. Giuseppe Conte nu intră în categoria „DUŞMANILOR ” din UE, ci aceea de BUN PRIETEN

Premierul Italiei, primit la Casa Albă de Trump. Giuseppe Conte nu intră în categoria „DUŞMANILOR ” din UE, ci aceea de BUN PRIETEN

Iată cum unul dintre „dușmanii” Europei se află în vizită la Donald Trump şi considerat din stat un bun prieten al Casei Albe. Conte și Trump și-au exprimat opinia comună...

În cartea de istorie, un singur rând trebuie scris despre guvernul Dăncilă: Guvernul Gafeurilor. Editorial de Andreea Udrea

În cartea de istorie, un singur rând trebuie scris despre guvernul Dăncilă: Guvernul Gafeurilor. Editorial de Andreea Udrea

Guvernul actual are nu mai puțin de 27 de miniștri. Și cireașa de pe tort, premierul Viorica Dăncilă. Dintre aceștia, cam 10 sunt specialiști în gafe, alți 10 sunt niște...

Premierul Dăncilă A ÎNCURCAT capitalele! GAFĂ de PROPORȚII în timpul unei vizite oficiale. A trebuit TĂIAT SUNETUL - VIDEO

Premierul Dăncilă A ÎNCURCAT capitalele! GAFĂ de PROPORȚII în timpul unei vizite oficiale. A trebuit TĂIAT SUNETUL - VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a făcut o afă monumentală, miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Muntenegru, în care a spus că se bucură că se află la Pristina, capitala Kosovo,...

Deputat PMP, către premierul Dăncilă: Prostiți românii de-i paralizați, pe care nu îi „emigrați”, minciunii îi asimilați!

Deputat PMP, către premierul Dăncilă: Prostiți românii de-i paralizați, pe care nu îi „emigrați”, minciunii îi asimilați!

Președintele executiv PMP, Marius Pașcan, a făcut radiografia celor șase luni ale premierului Viorica Dăncilă, în fruntea Guvernului, subliniind că întraga activitate de la Palatul Victoria s-a concentrat în „lupta...

BOMBĂ! Câți bani face soțul Vioricăi Dăncilă. SALARIUL FABULOS pe care îl primește în fiecare lună

BOMBĂ! Câți bani face soțul Vioricăi Dăncilă. SALARIUL FABULOS pe care îl primește în fiecare lună

Prim-ministrul Viorica Dăncilă deține în coproprietate cu soțul ei, Cristinel Dăncilă, două terenuri intravilane la Predeal și la Giurgița, județul Dolj și un alt teren agricol, tot la Giurgița, potrivit...

CONFLICT DE INTERESE la Guvern. Salariul FABULOS pe care îl încasează soțul premierului

CONFLICT DE INTERESE la Guvern. Salariul FABULOS pe care îl încasează soțul premierului

Premierul viorica Dăncilă se apropie de postura unui conflict major de interese din punct de vedere moral și politic din cauza soțului, care este director în Petrom și care primește...

Darius Vâlcov RUPE TĂCEREA, la 3 ani de la ultimul sa apariție! Ce spune despre PROGRAMUL DE GUVERNARE

Darius Vâlcov RUPE TĂCEREA, la 3 ani de la ultimul sa apariție! Ce spune despre PROGRAMUL DE GUVERNARE

Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului a declarat, luni seara, la Antena 3 că urmează „cea mai importantă și cea mai explozivă perioadă din programul de guvernare”. În prima sa apariție,...

Ce a vorbit DĂNCILĂ cu președintele Comisiei Europene? PLÂNGEREA PENALĂ a lui LUDOVIC ORBAN a fost adusă în discuție

Ce a vorbit DĂNCILĂ cu președintele Comisiei Europene? PLÂNGEREA PENALĂ a lui LUDOVIC ORBAN a fost adusă în discuție

Premierul Viorica Dăncilă spune că a discutat la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker despre plângerea penală depusă de Ludovic Orban. Premierul Viorica Dăncilă spune că a discutat la...

PREMIERUL decide, la Bruxelles, SOARTA României. Cum vor fi românii AFECTAȚI

PREMIERUL decide, la Bruxelles, SOARTA României. Cum vor fi românii AFECTAȚI

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi o întrevedere cu Phil Hogan, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală, în contextul vizitei de lucru pe care oficialul român o efectuează...

Premierul Viorica Dăncilă este chemată la Bruxelles. Președintele a făcut anunțul pe site

Premierul Viorica Dăncilă este chemată la Bruxelles. Președintele a făcut anunțul pe site

În programul oficial al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, figurează o întâlnire pe care înaltul demnitar european o va avea marți cu premierul Viorica Dăncilă. Anunțul este postat pe site-ul...

Fost PRIM-MINISTRU, CONDAMNAT la ÎNCHISOARE pentru CORUPȚIE. Un DOSAR EXPLOZIV a fost FINALIZAT! Pedeapsa este de 10 ani

Fost PRIM-MINISTRU, CONDAMNAT la ÎNCHISOARE pentru CORUPȚIE. Un DOSAR EXPLOZIV a fost FINALIZAT! Pedeapsa este de 10 ani

Fost premier în Pakistan, Nawaz Sharif, a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare în legătură cu trei acuzaţii de corupţie formulate împotriva sa după dezvăluirile din 2016 cunoscute...

Răspuns al premierului Olandei privind Codurile Penale

Răspuns al premierului Olandei privind Codurile Penale

Q magazine a cerut premierului olandez Mark Rutte să precizeze care sunt acele articole din Codurile Penale care îngrijorează Guvernul său şi dacă a cerut oficialilor români informaţii şi lămuriri...

SIMBOLUL ASCUNS de COAFURA premierului DĂNCILĂ. A fost CRITICATĂ DUR de consilierii de imagine

SIMBOLUL ASCUNS de COAFURA premierului DĂNCILĂ. A fost CRITICATĂ DUR de consilierii de imagine

Coafura premierului Viorica Dăncilă a stârnit un val de controverse după ce doi consilieri de imagine au declarat că reprezintă un simbol ce ascunde mai multe lucruri. Adriana Matei, style...

Summit-ul EU ÎN IMPAS! Italia forțează mâna partenerilor europeni, în problema MIGRAȚIEI

Summit-ul EU ÎN IMPAS! Italia forțează mâna partenerilor europeni, în problema MIGRAȚIEI

Italia a blocat, joi seara, în summitul UE, adoptarea unor concluzii comune referitoare la mai multe subiecte abordate în prima parte a reuniunii de la Bruxelles, la care participă și...

PRIMA REACȚIE a PSD după ce DIICOT a început URMĂRIREA PENALĂ pe numele premierului DĂNCILĂ. Replici ACIDE și ACUZAȚII GRELE

PRIMA REACȚIE a PSD după ce DIICOT a început URMĂRIREA PENALĂ pe numele premierului DĂNCILĂ. Replici ACIDE și ACUZAȚII GRELE

Șerban Nicoale, șef al grupului PSD din Senat, a declarat că responsabilitatea emiterii actelor juridice aparține celor care le semnează, făcând de asemenea o atingere și la subiectul urmăririi penale...

Dăncilă are un MESAJ CLAR pentru Opoziție, în legătură cu Pilonul II de pensii! ACUZAȚII DURE care vor stârni multe REACȚII

Dăncilă are un MESAJ CLAR pentru Opoziție, în legătură cu Pilonul II de pensii! ACUZAȚII DURE care vor stârni multe REACȚII

Premierul Viorica Dăncilă a acuzat, miercuri, în plenul Parlamentului PNL, susținând că dezinformează şi minte atunci când susține că Guvernul ar vrea să desființeze Pilonul II de pensii și că...

Orban, împins să-și uite visul de premier dacă vrea demiterea lui Dăncilă

Orban, împins să-și uite visul de premier dacă vrea demiterea lui Dăncilă

Prin vocea președintelui PNL, Ludovic Orban, liberalii s-au declarat ieri mai flexibili în ceea ce privește numele viitorului premier, în cazul în care moțiunea de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă...

DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE! Cum arată NORA premierului Viorica Dăncilă și cu ce se ocupă. TOTUL A IEȘIT LA IVEALĂ - FOTO

DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE! Cum arată NORA premierului Viorica Dăncilă și cu ce se ocupă. TOTUL A IEȘIT LA IVEALĂ - FOTO

Imagini explozive au ieșit la iveală cu nora premierului Viorica Dăncilă, despre care aproape nimeni nu știa nimic până acum. Paparazzii Cacan.ro au descoperit că nora primului-ministru este o bugetară...

ALERTĂ! Mai multe persoane au MURIT în timpul unui ATENTAT. Ținta atacului era chiar PREMIERUL

ALERTĂ! Mai multe persoane au MURIT în timpul unui ATENTAT. Ținta atacului era chiar PREMIERUL

Mai multe persoane au fost ucise în urma unui atentat produs sâmbătă în timpul unui discurs rostit de noul premier al Etiopiei, Abiy Ahmed. ATENTAT! O explozie, cauzată probabil de...