Fața nevăzută a Inițiativei celor Trei Mări
Documentându-mă pentru articolele privind rolul actual și viitor al Poloniei în Europa de Est, rivaliatea dintre Berlin și Varșovia și lobby-ul polonez în SUA, apărute în lunile din urmă în...
Politica reprezintă ansamblul acțiunilor, instituțiilor și principiilor prin care o comunitate își stabilește regulile, legile și direcțiile de dezvoltare.
Sensuri principale:
Politica ca activitate:
modul în care indivizii sau grupurile luptă pentru obținerea și exercitarea puterii;
organizarea și conducerea societății prin instituții precum guvernul, parlamentul, partidele.
Politica ca știință:
domeniul de studiu care analizează puterea, guvernarea, relațiile dintre stat și cetățeni – cunoscut ca știință politică (politologie).
Politica ca orientare:
direcția sau strategia adoptată de un stat, guvern, partid sau organizație (ex: politică economică, politică externă, politică educațională).
Elemente fundamentale:
Puterea – capacitatea de a influența sau impune decizii;
Statul și instituțiile – cadrul legal și administrativ al politicii;
Interesul public – scopul declarat al acțiunii politice;
Competiția democratică – exprimată prin alegeri, partide și dezbateri;
Participarea cetățenilor – prin vot, activism civic, dialog public.
Rolul politicii în societate:
Politica stabilește cum sunt distribuite resursele, cine deține autoritatea, cum se adoptă legile și cum se protejează drepturile cetățenilor. Ea este esențială pentru funcționarea democrației și pentru echilibrul dintre libertate și ordine.
Documentându-mă pentru articolele privind rolul actual și viitor al Poloniei în Europa de Est, rivaliatea dintre Berlin și Varșovia și lobby-ul polonez în SUA, apărute în lunile din urmă în...
Gheorghe Zamfir, celebrul naist și compozitor cunoscut în întreaga lume, a împlinit recent vârsta de 82 de ani. Însă, putini își mai aduc aminte de faptul că marele artist a...
Acuzaţiile împotriva europarlamentarului grec Alexis Georgoulis, din partea Stângii Radicale (SYRIZA), care continuă să iasă la iveală, capătă forma unei avalanşe, ameninţându-i faima şi cariera. Chiar dacă Georgoulis neagă acuzaţiile,...
Liviu Dragnea a reușit să întoarcă masa în favoarea sa, găsidu-se într-o lumină bună în ochii publicului după ce a arătat românilor că știe să gătească două rețete simple. Cu...
Oligarhul Evgheni Prigojin, finanțatorul companiei de mercenari Wagner, este hotărât să se implice în alegerile politice din Rusia. În acest sens, el caută să preia controlul unui partid, Rusia Justă...
Prima emisiune culinară a lui Liviu Dragnea a strâns peste 200.000 de vizualizări și nu puțini au fost cei care au spus că se va folosi de aceasta pentru a-și...
Israelul a lansat un nou satelit spion, primul pe care țara l-a trimis în spațiu în aproape trei ani, încercând să-și îmbunătățească capacitățile de apărare și să se pregătească pentru...
Un subiect trist: despre mediocritatea clasei politice, așa cum o identificăm prin felul în care nu știu să se exprime în public. Un subiect la fel de dureros: despre ipocrizie....
Damian Drăghici a avut recent o invitată specială în podcastul său. Alexandra Coman este o voce în astrologie, dar auzită rar de ceva timp deoarece a plecat din țară. Celebrul...
Liderul chinez Xi Jinping l-a pus în umbră pe Vladimir Putin în cadrul întrevederilor pe care le-au avut la Moscova. Experții în limbaj corporal susțin că Xi Jinping l-a dominat...
Bulgaria a respins cererile de azil politic ale unor cetățeni ruși care se opun războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. În replică, aceștia au organizat un protest, în orașul...
Rareș Bogdan este invitatul lui Ionuț Cristache în cadrul emisiunii de duminică, 12 martie. Politicianul promite să facă dezvăluiri, însă nu îi va lipsi buna dispoziție și ironia. „Îmi manifest...
Să fie într-un ceas bun candidatura la funcţia de preşedinte a preşedintelui CHP, Kemal Kılıçdaroğlu. Societatea doreşte o schimbare, iar acest drapel este în mâinile lui Kılıçdaroğlu. Să fie cu...
Fostul președinte al PSD Adrian Năstase, unul dintre cei mai importanți oameni politici din anii ’90, și-a stabilit viitorul în politică. El a făcut o serie de comentarii cu privire...
Fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a vorbit într-un interviu despre situația din politica românească de la acest moment și a ținut să sublinieze că țara noastră are nevoie de...
Fostul deputat PSD Cristian Rizea nu va primi azil politic în Republica Moldova, este decizia definitivă a justiției moldovenești. Acesta a rămas în 2020 fără cetățenie moldovenească, după ce i-a...
Prins între două lumi în schimbare, renumitul regzor Andrei Şerban a vorbit fără rezerve, în podcastul HAI România, despre deviațiile la care s-a ajuns din cauza "corectitudinii politice". A venit...
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a anunțat că o legendă a televiziunii din România s-a alăturat umaniștilor. După o carieră de trei decenii în media, Doina Gradea a intrat în...
Nici scandalurile în care a fost implicată, nici bătaia și divorțul de Laurențiu Reghecampf, nimic n-o poate opri pe Anamaria Prodan. Impresara a intrat în politică, într-un partid ce apare...
Dan Negru și Florin Piersic sunt unele dintre cele mai cunoscute vedete de România. Ma nou, ei ar avea succes și în politică, nu doar în lumina reflectoarelor. Anunțul a...