Mugur Mihăescu intră în politică. „Garcea” va candida pe listele AUR: „A venit vremea să fim egali, nu sclavi!”

Mugur Mihăescu intră în politică. „Garcea” va candida pe listele AUR: „A venit vremea să fim egali, nu sclavi!”Sursa foto: arhiva EVZ

Mugur Mihăescu este cunoscut în România datorită rolurilor pe care le-a interpretat în celebrul grup de umor „Vacanța Mare”. În ultimii ani el a început să se implice și în lumea politică, având diverse discursuri legate de cei care se află în fruntea țării și de modul în care aceștia acționează. Comediantul a decis să candideze pe listele AUR și să își aducă aportul. Ce post ar vrea să ocupe „Garcea”.

Mugur Mihăescu, cel care i-a dat viață polițistului Garcea din „Vacanța Mare”, a decis să intre în politică. El va candida pentru un post de parlamentar sau de europarlamentar pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Potrivit dezvăluirilor făcute de comediant, va intra în politică anul viitor, la alegeri.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în primăvara anului 2024, iar cele parlamentare în toamna anului viitor. Mugur Mihăescu nu a precizat exact pentru ce post va opta, însă își dorește să intre în politică și să își aducă aportul.

„Cel mai probabil, voi încerca să candidez la un post de parlamentar sau de europarlamentar. E nevoie de legi mai bune și mă gândesc că pot avea o contribuție pe partea asta. După mine, a venit vremea să fim egali, nu sclavi!”, a spus Mugur Mihăescu, pentru Impact.ro.

Comediantul nu știe dacă va candidata pentru un post de europarlamentar sau parlamentar, însă știe sigur ce funcție nu își dorește. Mugur Mihăescu nu se consideră bun pentru un post de ministru.

„Nu sunt bun pe funcționarea de execuție, așa că nu voi avea niciodată tendința de a fi ministru. Acela nu ar fi un post cu care să mă împac. Dar, cel mai probabil, intenționez să candideze pentru parlamentul național sau cel european”, a afirmat el.

Mugur Mihăescu candidează pe listele AUR

Comediantul susține că este conștient că unele persoane îl vor contesta, însă nu se teme de acest lucru. A început să se implice în politică în urmă cu mai mulți ani și își dorește să poată face mai multe. Mugur Mihăescu este dispus să își asume și criticile.

„Nu mă tem de fapt că oamenii nu vor înțelege implicarea mea.

Dorința mea de a face ceva. Eu cred că am încercat destule lucruri, în ultimii ani, pentru a schimba ceva în țara asta! Pe de altă parte, înjurătura e sport național la noi.

Așa că nu prea are ce să mă surprinde la capitolul acesta. Dar, să te implici, să-ți asumi lucruri sau decizi, nu prea! Eu sunt pregătit să fac toate astea!”, a mai afirmat comediantul.

Mugur Mihăescu a vorbit și despre programul partidului AUR. Chiar dacă unele propuneri par fanteziste, comediantul este cu totul de acord cu programul. Este convins că lucrurile se pot schimba în România.

„De ce să nu încercăm să naționalizăm tot ce are legătură cu securitatea națională?

Companiile de petrol și gaze eu spun că fac parte din așa ceva, așa că acceptă naționalizarea lor. În 33 de ani, statul român nu a făcut dovada că știe să administreze cum trebuie asemenea companii. Cu asta sunt de acord și eu, dar și alții. Asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba”, a mai adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News