Alexis Georgoulis - actorul care a devenit „turist" în politică
- Adriana Popescu
- 20 aprilie 2023, 15:49
Acuzaţiile împotriva europarlamentarului grec Alexis Georgoulis, din partea Stângii Radicale (SYRIZA), care continuă să iasă la iveală, capătă forma unei avalanşe, ameninţându-i faima şi cariera.
Chiar dacă Georgoulis neagă acuzaţiile, susţinând că sunt "false şi defăimătoare", autorităţile belgiene care investighează cazul au depus cerere la Parlamentul European pentru ridicarea imunităţii parlamentare, iar cazul a luat deja calea justiţiei. Alexis Georgoulis a fost exclus din SYRIZA, dar şi din grupul europarlamentar al Stângii.
Acuzaţiile de viol şi maltratare fizică, investigate de autorităţile belgiene, au fost formulate la începutul anului 2020, în ziua imediat următoare producerii incidentului, de către Eleni Chronopoulou, consilier juridic în cadrul grupului europarlamentar al partidului socialist grec PASOK. Acuzaţia este însoţită de documente medico-legale care atestă inclusiv traumatisme cerebrale. Cazul a devenit public abia în urmă cu câteva zile, adică trei ani mai târziu, după ce autorităţile belgiene au solicitat ridicarea imunităţii europarlamentarului grec. O explicaţie pentru lentoarea anchetei în acest caz ar fi volumul mare de lucru al organelor belgiene de investigaţie în condiţii de pandemie. În toată această perioadă, Eleni Chronopoulou nu a dorit să vorbească nici public, nici cu familia despre acţiunea sa în justiţie împotriva lui Georgoulis şi a deplâns ieri, în prima sa postare pe această temă pe reţelele de socializare, faptul că cineva a furnizat presei numele ei.
Ştirea a provocat un scandal politic în Grecia şi schimburi de replici între principalele partide. Lideri ai partidului de guvernământ, Noua Democraţie, au acuzat SYRIZA, principalul partid de opoziţie, că a avut cunoştinţă de acest caz şi că a încercat să-l ascundă. În replică, SYRIZA a precizat că în cazurile de hărţuire şi violenţă sexuală se situează "de partea victimelor şi nu a călăilor" şi că a aflat despre această situaţie abia după informaţiile oferite vinerea trecută de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Totuşi, cu ceva timp înainte, au existat zvonuri puternic vehiculate, dar fără informaţii precise despre comportamentul lui Alexis Georgoulis, care au ajuns şi la urechile conducerii SYRIZA, care i-a cerut explicaţii lui Georgoulis. Acesta a negat însă categoric orice acuzaţie.
În afară de reclamaţia lui Eleni Chronopolou, în Grecia au mai fost clasate alte trei plângeri formulate de două femei şi un bărbat pentru intimidare la locul de muncă şi maltratare.
De la actorie la politică
Născut în 1974, Alexis Georgoulis a devenit cunoscut în Grecia ca actor, în urma unor seriale de televiziune în care a jucat începând cu anii 2000. Totuşi, cariera lui actoricească ar putea fi considerată mai degrabă mediocră, fără a se putea vorbi despre interpretări absolut impresionante. În cinematografia internaţională, cele mai importante apariții ale sale au fost în 2009 în filmul „Sejur cu surprize” (My life in ruins), cu Nia Vardalos (protagonista filmului My big fat Greek wedding) şi în serialul de televiziune „The Durrells” în 2016.
Georgoulis a fost ales europarlamentar din partea SYRIZA la alegerile europene din 2019, ocupând al cincilea din cele șase locuri care au revenit partidului. Candidatura sa a fost văzută de alegătorii greci ca un indicator al superficialităţii cu care partidele grecești abordează alegerile europene, iar alegerea sa a venit să confirme sentimentul că ar putea deveni europarlamentar orice persoană care are o oarecare notorietate.
Din păcate, prezența sa în Parlamentul European nu a putut schimba această impresie. Din primul moment, din prima înregistrare video publicată după sosirea sa la Bruxelles, toată lumea a înțeles că Georgoulis nu va fi altceva decât un alt „turist” prin politică, ce va fi plătit regeşte de contribuabilii greci.
„Omul este o ființă socială, nu trebuie să rămână captiv al propriului său ego, ci trebuie să aibă ceva de oferit nouă celorlalţi”, declara el atunci. Din păcate, în ciuda tuturor bunelor sale intenții, oferta lui pentru „noi” a fluctuat între inexistentă şi minimă.
Chiar și de puținele ori în care a încercat o intervenţie, a făcut-o într-un mod care a provocat o furtună de comentarii ironice pe rețelele de socializare. Există un videoclip pe YouTube cu el vorbind la un eveniment despre exploatarea minelor de aur, în care Georgoulis, în calitate de membru al comisiei PETI, reușește să vorbească mai bine de 2 minute fără ca nimeni să înțeleagă exact ce spune, notează tovima.gr
Dar nici în celelalte inițiative ale sale din Parlamentul European nu a reușit să se distingă, în timp ce, în paralel, apărea la un post de televiziune din Grecia ca prezentator al concursului de cunoștințe generale Joker.
Scandalul acuzaţiilor formulate împotriva lui, care a explodat în urmă cu câteva zile, va fi cercetat de justiție. Însă importantă din punct de vedere politic este discuţia despre criteriile după care partidele își aleg candidații pentru Parlamentul European și dacă este suficient pentru un candidat să fie pur și simplu... o persoană recognoscibilă, potrivit
(Traducerea Rador)