Adrian Năstase a decis în legătură cu revenirea în politică. Obiectivele pe care și le-a fixat fostul lider PSD

Adrian Năstase a decis în legătură cu revenirea în politică. Obiectivele pe care și le-a fixat fostul lider PSDAdrian Năstase sursa: Arhiva EVZ

Fostul președinte al PSD Adrian Năstase, unul dintre cei mai importanți oameni politici din anii ’90, și-a stabilit viitorul în politică. El a făcut o serie de comentarii cu privire legat de revenirea în viața publică, explicându-și alegerea. Adrian Năstase a fost obligat de instanță să se retragă din viața politică, ca urmare a condamnărilor pe care le-a suferit în dosarele Trofeul Calității și Zambaccian.

Fostul premier PSD Adrian Năstase, condamnat în două dosare de corupție, a fost reabilitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2021. Pe cale de consecință, fostul lider politic a scăpat de o serie de interdicții ce i-au fost impuse de instanță, după eliberarea condiționată, din închisoare, în august 2014. Între altele, după reabilitare, Adrian Năstase a scăpat de interdicția de a fi ales într-o funcție publică sau de a vota.

În aceste condiții, toată lumea dorește să afle dacă Adrian Năstase va reveni în politică, fie în PSD, fie într-un alt partid. Și, totodată, dacă va candida la viitoarele alegeri. Fostul premier PSD a respins o astfel de ipoteză, spunând că va rămâne doar un observator și un comentator al vieții politice, fără să se mai implice direct.

„Aș putea! Nu mai am restricții de niciun fel, dar decizia mea este fermă și nu doresc să mă întorc în politică într-un mod activ. Comentez politică, mă întâlnesc cu prieteni care sunt în politică, dar eu cred că este timpul pentru cei care au 50 - 60 de ani. Ei au nevoie de multă energie în vremurile acestea pentru a fi în primul plan al politicii”, a declarat Adrian Năstase.

Condiția esențială pentru o guvernare eficientă

Potrivit spuselor sale, pentru a reveni în politică, dacă ar dori, ar avea nevoie de o echipă formată din oameni care să-i fie apropiați, așa cum a avut în perioada 2000 – 2004, când a fost premier. Doar așa, cu o echipă în spate, a putut fi eficient, ca șef al guvernului și a obținut rezultate.

„Pe de altă parte, politica la un nivel înalt se face atunci când promovezi o anumită linie și un anumit grup politic, pregătindu-te împreună cu ei să capeți un anumit rol în sistemul de putere. Eu, dacă am fost eficient în perioada 2000 - 2004, s-a întâmplat acest lucru pentru că am mers cu o echipă și în perioada de opoziție. Între 1996 - 2000, am lucrat la variante alternative de programe de guvernare și am încercat să construiesc o echipă din oameni din partid și oameni aduși pentru a umple anumite goluri.

Așa a fost cazul lui Mircea Geoană. De asemenea, Mihai Tănăsescu, pentru zona de finanțe, ca să asigure o legătură cu instituțiile financiare internaționale, pentru că noi eram într-o situație extrem de dificilă în 2000. Inflația era de 43%“, a spus, Adrian Năstase, la DC News.