PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Zi de foc pentru judecătorii de la CCR. Sesizarea lui Iohannis va fi analizată

Zi de foc pentru judecătorii de la CCR. Sesizarea lui Iohannis va fi analizată

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată, miercuri, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură...

A început revizuirea Constituției României. Ce articole se vor schimba

A început revizuirea Constituției României. Ce articole se vor schimba

Pe 26 mai a avut loc Referendumul inițiat de Președintele României privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție, respectiv interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență...

Avertisment de la Number One, pentru noua șefă PNL. „În București, sunt și crocodili, dar și șobolani mari”

Avertisment de la Number One, pentru noua șefă PNL. „În București, sunt și crocodili, dar și șobolani mari”

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a spus, astăzi, că Violeta Alexandru, desemnată preşedinte interimar al PNL Bucureşti, este un om valoros, însă a subliniat că aceasta trebuie să ştie că în...

Isărescu a câștigat războiul cu tripleta Dragnea-Vâlcov-Zamfir! Susținere pe toată linia, pentru „eternizarea” în fruntea BNR

Isărescu a câștigat războiul cu tripleta Dragnea-Vâlcov-Zamfir! Susținere pe toată linia, pentru „eternizarea” în fruntea BNR

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că liberalii îl susţin pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR. "În ceea ce priveşte BNR, Biroul Executiv a...

Bombă în conducerea PNL. Pe cine propune Ludovic Orban să preia frâiele organizației din București

Bombă în conducerea PNL. Pe cine propune Ludovic Orban să preia frâiele organizației din București

Președintele PNL Ludovic Orban a venit cu o propunere pentru funcția de președinte interimar al organizației liberalilor din București, potrivit unor surse politice. Este vorba despre Violeta Alexandru, consiliera lui...

Cărțile au fost făcute. Cine e preluat șefia PNL București. Breaking news

Cărțile au fost făcute. Cine e preluat șefia PNL București. Breaking news

Violeta Alexandru, consilier al preşedintelui PNL, a fost desemnată, marţi, de Biroul Executiv al liberalilor, la propunerea lui Ludovic Orban, preşedinte interimar al PNL Bucureşti, potrivit unor surse liberale Decizia...

Demisie din PNL doar cu știința lui Ludovic Orban. „Te apreciez și îmi pare rau..."

Demisie din PNL doar cu știința lui Ludovic Orban. „Te apreciez și îmi pare rau..."

Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a demisionat, luni dimineață, din PNL. El spune însă că înainte să facă public anuțul, politicianul l-a sunat pe Ludovic Orban pentru a-l anunța...

Scandal la Parlament. Senatorii PNL si USR au părăsit sala de ședințe. Care a fost motivul discordiei

Scandal la Parlament. Senatorii PNL si USR au părăsit sala de ședințe. Care a fost motivul discordiei

Şedinţa Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum după ce senatorii PNL şi USR au părăsit luni sala de plen. Un proiect controversat a fost subiectul disputei putere-opoziție. Hotărârea...

„Minciuni! Președintele partidului se aude zilnic cu el la telefon”. Liberalii neagă „marea schismă”

„Minciuni! Președintele partidului se aude zilnic cu el la telefon”. Liberalii neagă „marea schismă”

Reacțiile tot mai hotărâte ale lui Rareș Bogdan din ultimele săptămâni ce aveau drept subiect strategia PNL și felul în care partidul este condus au provocat o serie de zvonuri...

Sute de fruntași PNL îi cer lui Rareș Bogdan să ia conducerea organizației București

Sute de fruntași PNL îi cer lui Rareș Bogdan să ia conducerea organizației București

Europarlamentarul Rareș Bogdan este rugat de peste 600 de membri ai PNL București, din toate forurile statutare ale partidului, printr-o scrisoare deschisă să preia conducerea PNL București. Președintele PNL București...

Se ascut cuțitele în PNL. Demisia care a șocat partidul. „Mulțumesc pentru colaborare”

Se ascut cuțitele în PNL. Demisia care a șocat partidul. „Mulțumesc pentru colaborare”

Gheorghe Ialomițianu, fostul ministru al Finanțelor Publice, a demisionat din PNL Brașov. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook. „Astăzi am decis să îmi dau demisia din PNL...

Decizie radiaclă a unui greu din PNL. Politicanul renunță la toate funcțiile de conducere

Decizie radiaclă a unui greu din PNL. Politicanul renunță la toate funcțiile de conducere

Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic, s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în PNL, până la soluţionarea definitivă în instanţă a dosarului în care a fost condamnat la 3 ani de...

Cristian Buşoi, o desfiinţează pe Dăncilă! O acuză de faptul că îi dezinformează pe cei din Comisia Europeană

Cristian Buşoi, o desfiinţează pe Dăncilă! O acuză de faptul că îi dezinformează pe cei din Comisia Europeană

În comunicatul publicat de europarlamentarul PNL, Cristian Buşoi, premierul Viorica Dăncilă este acuzată de faptul că dezinformează cu bună ştiinţă instituţiile europene în ceea ce priveşte spitalele regionale. Vă prezentăm...

Lider PNL: „Number One” nu este un om, ci echipa partidului care a reușit să învingă PSD

Lider PNL: „Number One” nu este un om, ci echipa partidului care a reușit să învingă PSD

Liderul PNL, Cristi Barbu, a transmis un mesaj în care precizează că titulatura de „Number One” nu poate fi atribuit unui singur om, ci întregii echipe care a reușit să...

PNL ar putea renunța la Iohannis? Scenariul în care președintele ar putea renunța la cursa pentru al doilea mandat: „Ar fi neserios!”

PNL ar putea renunța la Iohannis? Scenariul în care președintele ar putea renunța la cursa pentru al doilea mandat: „Ar fi neserios!”

Senatorul PNL, Carmen Hărău, a declarat că președintele Klaus Iohannis ar fi considerat neserios dacă ar renunța la cursapentru un nou mandat la Cotroceni. Carmen Hărău a declarat, joi, că...

Deputat PNL, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Deputat PNL, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care...

Dragnea, lovitură pentru PNL din închisoare. CCR a dat verdictul final!

Dragnea, lovitură pentru PNL din închisoare. CCR a dat verdictul final!

CCR a discutat sesizarea PNL privind invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei, pe motiv că social-democratul a fost condamnat pentru o infracţiune de natură...

Ionuţ Stroe atacă dur alianţa PSD-ALDE. „Este o iluzie totală reformarea acestui partid și a satelitului său, ALDE”

Ionuţ Stroe atacă dur alianţa PSD-ALDE. „Este o iluzie totală reformarea acestui partid și a satelitului său, ALDE”

Deputatul liberal Ionuţ-Marian Stroe, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a afirmat, miercuri, pe pagina sa de socializare că alianţa PSD-ALDE ar trebui să-şi...

Amenințări în Parlament. Un greu din PNL a izbucnit la adresa jurnaliștilor

Amenințări în Parlament. Un greu din PNL a izbucnit la adresa jurnaliștilor

Amenințări și cuvinte grele în Parlament. Un deputat PNL s-a luat la ceartă cu jurnaliștii veniți să asiste la discuțiile pe tema politicii externe. Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut,...

Tensiuni în Parlament. PSD-ALDE nu au asigurat cvorum la una dintre cele mai importante comisii

Tensiuni în Parlament. PSD-ALDE nu au asigurat cvorum la una dintre cele mai importante comisii

Comisiile reunite de politică externă ale Parlamentului au suspendat miercuri, din lipsă de cvorum, pentru a doua oară consecutiv, şedinţa în care trebuia să se dezbată şi să se propună...