Este drept că, așa cum îmi atrăgea atenția Adrian Pătrușcă, Nicolae Văcăroiu n-a schimbat partidele, rămânând fidel, și pe cale de consecință bucurându-se cu asupra de măsură de fidelitatea sa, PCR și urmașilor acestuia, FSN, FDSN, PDSR, PSD…

Nicolae Văcăroiu a fost răsplătit pentru fidelitatea sa cu aproape toate înaltele funcții în statul român pe care și le-ar dori un cetățean dedicat propășirii patriei noastre pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație.

Distinsul domn a exercitat, parcă fără să-și dorească și să-și dea seama ce i se întâmplă,  funcțiile  de președinte al României (e drept, interimar), prim-ministru (fără să fie deranjat patru ani), președinte al Senatului și președinte al Curții de Conturi.

În afară de carnetul de partid nu știu nici până azi ce l-a recomandat, așa că las istoricilor misiunea de a afla.

Însă, trebuie să fiu sincer și să spun că parcă am un regret că domnul Văcăroiu n-a fost, fie și pentru câteva ore, președintele Camerei Deputaților.

Poate așa mai aveam și noi un român de-al nostru, patriot de la pașopt, în Cartea Recordurilor.

Dar dacă n-a fost să fie, asta e!

Luând aminte la această carieră exemplară de om politic, la care nimeni nu prea a cârâit, de ce ne mai plângem azi că un Vlad Voiculescu e musai, pentru niște grupuri progresiste de afaceri, să revină la Ministerul Sănătății, deși îi căzuse căciula pe ochi din primul mandat;

că pentru Niculae Bădălău s-au schimbat legile țării ca să ajungă la Curtea de Conturi;

că Sorin Câmpeanu e pus de PNL ministru pentru că a avut competența, contra cost după cum vedem azi, de a vota plecarea Vioricăi Dăncilă.

Și lista ar putea continua până s-ar însera, dar n-aș mai apuca să vă spun câteva vorbe despre marele lor înaintaș, Costachi Manolachi.

Dumnealui, la Costachi Manolachi mă refer, a fost cel mai apropiat colaborator al lui Cuza Vodă, în primii doi ani de după unirea Principatelor.

Tot dumnealui a fost printre primii care l-au trădat în 1866.

Atât de trebuitor țării a fost Costachi Manolachi că, probabil conștient de importanța sa în consolidarea statului, a aceptat să fie și primul premier al PNL, la a cărui apariție a pus serios umărul, dar și primul lider al Partidului Conservator, marele adversar al PNL la sfârșitul veacului al XIX-lea.

Având un așa mare traseist ca Manolachi în istoria noastră, în loc să ne mândrim văd că ne indignăm de traseiștii și incompetenții care i-au dus mai departe moștenirea și care ne conduc azi.

Atenție, n-am zis că boier Costachi Manolachi, cu doctorat în drept la Jena în 1839, era incompetent.

Nici despre ceilalți, dar se vede cu ochiul liber!

Despre Cosatchi Manolachi puteți citi mai multe pe Evenimentul Istoric