moscova

Moscova este capitala Federației Ruse și cel mai mare oraș al țării, situat pe râul Moscova, în partea europeană a Rusiei. Este centrul politic, economic, cultural, religios și științific al Rusiei și una dintre cele mai importante metropole ale lumii.

Fondată în secolul al XII-lea (menționată pentru prima dată în 1147), Moscova a fost de-a lungul istoriei inima statalității ruse, sediul țarilor, al patriarhiei ortodoxe și, ulterior, capitala Imperiului Rus, a Uniunii Sovietice (URSS) și a Federației Ruse moderne.

În prezent, Moscova este un oraș global, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori, renumit pentru monumente istorice precum Kremlinul, Piața Roșie, Catedrala Sfântul Vasile și Universitatea Lomonosov. Orașul găzduiește instituțiile centrale ale statului rus – președinția, guvernul și parlamentul (Duma de Stat).

Din punct de vedere economic, Moscova este un important centru financiar, industrial și tehnologic, fiind sediul principal al celor mai mari companii rusești și al numeroaselor ambasade și organizații internaționale.

Cei mai înalți zgârie-nori în construcție din Europa | GALERIE FOTO

Cei mai înalți zgârie-nori în construcție din Europa | GALERIE FOTO

Cele mai clădiri din Europa vor fi inaugurate în Rusia și Turcia, potrivit unui top realizat de portalul de arhitectură Emporis. Astfel, primele zece locuri ale topului celor mai înalți...

Ministerul rus al Apărării: Sistemul antirachetă al SUA şi NATO este orientat împotriva Rusiei

Ministerul rus al Apărării: Sistemul antirachetă al SUA şi NATO este orientat împotriva Rusiei

Sistemul de apărare antirachetă al SUA şi NATO conţine un ”potenţial antirusesc”, care se va amplifica pe măsura desfăşurării sale, a declarat marţi şeful Direcţiei principale pentru cooperare internaţională militară...

Ucraina ia cu asalt Sloviansk, epicentrul mișcării rusofone

Ucraina ia cu asalt Sloviansk, epicentrul mișcării rusofone

Guvernul ucrainean luptă să readucă sub control estul rebel al țării, condiție de bază pentru organizarea alegerilor anticipate din 25 mai. Sub presiunea incidentelor recente din Odesa și riscul deschiderii...

CRIZA DIN UCRAINA. Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat la Odesa | GALERIE FOTO

CRIZA DIN UCRAINA. Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat la Odesa | GALERIE FOTO

Câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, au manifestat duminică seara în fața sediului regional al poliţiei din Odesa. Manifestanţii, printre care se...

Între două focuri. Evoluţia conflictului din Ucraina: Părerea Moscovei

Între două focuri. Evoluţia conflictului din Ucraina: Părerea Moscovei

Autorităţile ucrainene continuă tentativele de a înăbuşi protestele din sud-estul Ucrainei cu ajutorul forţei, dorind să consolideze autoritatea puterii de la Kiev. Însă operaţiunea specială poate duce la un rezultat...

UE vrea sa impună PREȚ UNIC pentru GAZUL RUSESC, valabil în toate statele membre

UE vrea sa impună PREȚ UNIC pentru GAZUL RUSESC, valabil în toate statele membre

Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, citat de Reuters, a prezentat vineri intenția Uniunii Europene de a discuta oportunitatea introducerii unui preț unic pentru gazul rusesc. Declarația a fost făcută...

Președintele Traian Băsescu liniștește spiritele. Armata nu face MOBILIZARE, se derulează proceduri STANDARD ale NATO: ”Să știți că nu a făcut-o numai România!”

Președintele Traian Băsescu liniștește spiritele. Armata nu face MOBILIZARE, se derulează proceduri STANDARD ale NATO: ”Să știți că nu a făcut-o numai România!”

Șeful statului a explicat în emisiunea ”Evenimentul zilei”, pe postul B1 TV, procedurile declanșate de Ministerul Apărării Naționale. Armata României își evaluează capacitatea de a mobiliza rezerviștii. Președintele Traian Băsescu...

Comentariu de ION CRISTOIU: Cum poate deveni România imună la diversiunile rusești

Comentariu de ION CRISTOIU: Cum poate deveni România imună la diversiunile rusești

Luni seara, la Jocuri de putere, de pe Realitatea Tv, îi spuneam lui Rareș Bogdan că dezastrul din Ucraina își are principala cauză în statul de drept șui și pipernicit....

Occidentul a trecut la faza a treia a sancțiunilor împotriva Rusiei

Occidentul a trecut la faza a treia a sancțiunilor împotriva Rusiei

Washingtonul și Bruxelles-ul au impus, ieri, noi penalități Moscovei, a treia rundă de la invadarea Crimeii. Măsurile punitive cu impact economic se lasă însă așteptate din cauza pozițiilor divergente din...

CRIZA DIN UCRAINA. Biroul NATO din Moscova ar putea fi închis

CRIZA DIN UCRAINA. Biroul NATO din Moscova ar putea fi închis

Biroul de Informare al NATO din Moscova ar putea fi închis, ca urmare a deciziei Alianței de a suspenda cooperarea cu Rusia, din cauza crizei ucrainene, scrie Ria Novosti. O...

SUA cer solidaritate în sancționarea Rusiei care „destabilizează Ucraina”

SUA cer solidaritate în sancționarea Rusiei care „destabilizează Ucraina”

Separatiștii au reținut observatorii OSCE, în timp ce Obama a anunțat noi sancțiuni pentru Rusia, iar UE va discuta astăzi acest subiect. Separatiștii pro-ruși au arestat șapte observatori OSCE și...

NEWS ALERT. AVIOANELE RUSEȘTI au încălcat spațiul aerian al UCRAINEI. CELE mai mari  puteri mondiale se coalizează împotriva intervenției

NEWS ALERT. AVIOANELE RUSEȘTI au încălcat spațiul aerian al UCRAINEI. CELE mai mari puteri mondiale se coalizează împotriva intervenției

Avioane aparţinând Rusiei au încălcat spaţiul aerian al Ucrainei în ultimele 24 de ore, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Steven Warren, care a cerut Rusiei să ia măsuri pentru...

CRIZA DIN UCRAIna. Operaţiunea antiteroristă din estul țării continuă

CRIZA DIN UCRAIna. Operaţiunea antiteroristă din estul țării continuă

Tensiunea continuă să fie ridicată vineri în Ucraina la o zi după ofensiva forţelor regulate ucrainene împotriva separatiştilor în estul ţării, soldată cu cinci morți și denunţată de Rusia ca...

Uniunea Europeană față cu Rusia: dogmatism, evaluări slăbuțe și obiective ratate

Uniunea Europeană față cu Rusia: dogmatism, evaluări slăbuțe și obiective ratate

Într-un articol recent, Jonah Goldberg notează că Europa de Vest nu a înţeles că fără baze militare pe teritoriul său istoria sa recentă ar fi fost altfel. Politicienii şi intelectualii...

Occidentul pregătește noi sancțiuni pentru Rusia

Occidentul pregătește noi sancțiuni pentru Rusia

Trupele ucrainene au reluat operațiunile antiteroriste din Est, în timp ce un elicopter Mi-8 al armatei a fost lovit de un tir de rachete, iar șapte observatori OSCE au fost...

Tensiune în creștere la granița Ucrainei cu Rusia

Tensiune în creștere la granița Ucrainei cu Rusia

Evenimentele din Estul Ucrainei se precipită, Guvernul a trimis armata contra separatiștilor pro-ruși. Autoritățile de la Kiev au ordonat o operaţiune militară în oraşul Slaviansk și au trimis blindate la...

Washingtonul, îngrijorat în legătură cu "reţinerea" unui jurnalist american în Ucraina

Washingtonul, îngrijorat în legătură cu "reţinerea" unui jurnalist american în Ucraina

SUA s-au declarat foarte îngrijorate în legătură cu informaţiile privind "reţinerea" unui jurnalist american în Ucraina de către separatiştii proruşi. "Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu informaţiile privind reţinerea unui...

Cel mai bun sistem de apărare aeriană de la sol din lume | GALERIE FOTO

Cel mai bun sistem de apărare aeriană de la sol din lume | GALERIE FOTO

O unitate militară de apărare aeriană de lângă Moscova are noua generaţie de rachete antiaeriene S-400 "Triumf" sau SA-21 cum le numeşte NATO. "Cel mai bun sistem de apărare aeriană...

Detaliile evadării lui Viktor Ianukovici în Rusia

Detaliile evadării lui Viktor Ianukovici în Rusia

În luna februarie, în timp ce în EuroMaidan tensiunea atingea cote maxime, președintele Viktor Ianukovici a părăsit capitala pentru a participa la un congres pro-rus la Harkov. Fostul preşedinte a...

Joe Biden către ucraineni: „Nu veți merge singuri pe acest drum”

Joe Biden către ucraineni: „Nu veți merge singuri pe acest drum”

Vicepreședintele SUA a avertizat Rusia că ar trebui „să nu mai vorbească și să înceapă să acționeze”, pentru a ajuta la rezolvarea crizei ucrainene. Joe Biden a făcut aceste declarații...