moscova

Moscova este capitala Federației Ruse și cel mai mare oraș al țării, situat pe râul Moscova, în partea europeană a Rusiei. Este centrul politic, economic, cultural, religios și științific al Rusiei și una dintre cele mai importante metropole ale lumii.

Fondată în secolul al XII-lea (menționată pentru prima dată în 1147), Moscova a fost de-a lungul istoriei inima statalității ruse, sediul țarilor, al patriarhiei ortodoxe și, ulterior, capitala Imperiului Rus, a Uniunii Sovietice (URSS) și a Federației Ruse moderne.

În prezent, Moscova este un oraș global, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori, renumit pentru monumente istorice precum Kremlinul, Piața Roșie, Catedrala Sfântul Vasile și Universitatea Lomonosov. Orașul găzduiește instituțiile centrale ale statului rus – președinția, guvernul și parlamentul (Duma de Stat).

Din punct de vedere economic, Moscova este un important centru financiar, industrial și tehnologic, fiind sediul principal al celor mai mari companii rusești și al numeroaselor ambasade și organizații internaționale.

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Poroşenko şi Putin au ajuns la un acord pentru încetarea DEFINITIVĂ a focului în estul Ucrainei

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Poroşenko şi Putin au ajuns la un acord pentru încetarea DEFINITIVĂ a focului în estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi cel rus, Vladimir Putin, au ajuns la un acord asupra a focului în estul separatist al Ucrainei, a anunţat miercuri preşedinţia de la Kiev după...

Rusia se înarmează, ca răspuns la planurile NATO în Estul Europei

Rusia se înarmează, ca răspuns la planurile NATO în Estul Europei

Moscova a anunțat că plănuiește să-și schimbe doctrina militară, pentru a răspunde măsurilor luate de Alianța Nord-Atlantică de creare a unei forțe de reacție rapidă. Autoritățile ruse au anunțat, ieri,...

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Separatiştii proruşi vor "statut special". "Grupul de contact" privind criza din Ucraina se va reuni din nou vineri, la Minsk

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Separatiştii proruşi vor "statut special". "Grupul de contact" privind criza din Ucraina se va reuni din nou vineri, la Minsk

Rebelii proruşi au declarat că sunt dispuşi să rămână în o parte a Ucrainei, dacă le va fi garantat un "status special". Condiţiile au fost puse de reprezentanţii separatiştilor, în...

Rusia deschide un nou front, în sud-estul Ucrainei

Rusia deschide un nou front, în sud-estul Ucrainei

Lupte grele s-au purtat, ieri, în Ucraina, după ce vehicule blindate rusești cu însemne ale „republicii” Donețk au trecut granița, în a doua invazie în această țară Ucraina și puterile...

Trupele ruse au început să se infiltreze pe teritoriul Ucrainei

Trupele ruse au început să se infiltreze pe teritoriul Ucrainei

De la jumătatea lunii august, armata rusă se implică direct în luptele de pe teritoriul ucrainean, din afara granițelor, dar și din interiorul Ucrainei, acuză NATO. Schimbul de replici dintre...

Invazie umanitară rusă în Ucraina

Invazie umanitară rusă în Ucraina

Circa 134 de camioane din convoiul umanitar rus au pătruns ieri pe teritoriul Ucrainei fără a avea permisiunea autorităților de la Kiev care au denunțat „o invazie”. Dintre acestea, 34...

Vladimir Putin: Orice nouă întârziere a convoiului umanitar ar fi fost inacceptabilă

Vladimir Putin: Orice nouă întârziere a convoiului umanitar ar fi fost inacceptabilă

Preşedinte rus Vladimir Putin i-a explicat telefonic, vineri, cancelarului german Angela Merkel că orice nouă întârziere a convoiului umanitar, care a traversat frontiera ucraineană în această dimineaţă fără acordul Kievului,...

Tinerii care au arborat steagul ucrainean pe o clădire din Moscova riscă ÎNCHISOAREA

Tinerii care au arborat steagul ucrainean pe o clădire din Moscova riscă ÎNCHISOAREA

Cei patru tineri suspectați că au instalat drapelul Ucrainei pe una dintre cele mai înalte clădiri din Moscova vor fi acuzați de huliganism, relatează DPA, potrivit Agerpres. Suspecții, doi bărbați...

Criză de alimente în Rusia

Criză de alimente în Rusia

Moscova se repliază după ce a interzis importurile de alimente din Europa. Cu magazinele goale și prețuri în creștere, rușii caută acum alte piețe de import. Rusia a anunțat că...

Haos la Moscova: poliția rusă caută o bandă care ucide șoferi la întâmplare - 14 au fost deja împușcați mortal

Haos la Moscova: poliția rusă caută o bandă care ucide șoferi la întâmplare - 14 au fost deja împușcați mortal

Poliţia rusă caută un grup infracţional care a ucis cu arme de foc 14 şoferi în regiunea Moscova, fără să le sustragă însă din bunurile personale, motivaţia lor aparentă fiind...

Drapelul Ucrainei, arborat pe una din cele mai înalte clădiri din centrul Moscovei

Drapelul Ucrainei, arborat pe una din cele mai înalte clădiri din centrul Moscovei

Persoane încă neidentificate au arborat drapelul Ucrainei în vârful stelei în cinci colţuri de pe turnul uneia din cele mai înalte clădiri construite pe vremea dictatorului Iosif Stalin pe cheiul...

Mișcările de autonomie amenință integritatea Rusiei

Mișcările de autonomie amenință integritatea Rusiei

De la est la vest, tot mai multe regiuni vor să se rupă de administrația de la Moscova și să se autogospodărească. Federalizarea pe care Rusia a promovat-o intens în...

NATO avertizează: Transnistria ar putea fi următoarea țintă a Rusiei

NATO avertizează: Transnistria ar putea fi următoarea țintă a Rusiei

Secretarul general al NATO, Anders Rasmussen, susține că ambițiile Rusiei conduse de președintele Vladimir Putin țintesc „dincolo de Ucraina” și amintește că Moscova se afl ă în spatele confl ictelor...

Moscova îndeamnă la o încetare a focului în estul Ucrainei, pentru distribuirea ajutorului umanitar

Moscova îndeamnă la o încetare a focului în estul Ucrainei, pentru distribuirea ajutorului umanitar

Ministerul rus de Externe a îndemnat, joi, încetarea "urgentă" a focului în estul Ucrainei, zonă de conflict între armata ucraineană şi separatişti, pentru a permite acordarea unui ajutor umanitar populaţiei...

Convoiul umanitar RUSESC a ajuns în regiunea ROSTOV, la frontiera cu Ucraina

Convoiul umanitar RUSESC a ajuns în regiunea ROSTOV, la frontiera cu Ucraina

Convoiul umanitar rusesc de aproape 300 de camioane, cu destinaţia Ucraina, se afla, în această dimineață, în regiunea de frontieră Rostov, în sudul Rusiei, a declarat un reprezentant de la...

EDITORIALUL EVZ. Oamenii tenebrelor: Un sfert de veac de Fesenism. De la Iliescu și Roman, la Ponta și Ponta

EDITORIALUL EVZ. Oamenii tenebrelor: Un sfert de veac de Fesenism. De la Iliescu și Roman, la Ponta și Ponta

Erau peste tot. Apăruseră ca ciupercile după ploaie, în ianuarie `90, împânzind cartierele: la parterul blocurilor, în complexurile comerciale ale lui Ceaușescu, în piețe. O mulțime de Gostaturi, Frizerii, Sifonării,...

Un convoi de 280 camioane rusești se îndreaptă spre Ucraina

Un convoi de 280 camioane rusești se îndreaptă spre Ucraina

Un convoi format din 280 de camioane cu ajutor umanitar a plecat din orasul rus Naro-Fominsk, în regiunea Moscovei, și se îndreaptă spre frontiera cu Ucraina "Convoiul de camioane va...

Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi au devenit campioni mondiali la canoe dublu

Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi au devenit campioni mondiali la canoe dublu

Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi, componenți ai echipei de canoe dublu, au pus mâna pe medaliile de aur, astăzi, la Campionatele Mondiale de la Moscova. Dumitrescu şi Mihalachi, cei doi...

Un submarin militar american ar fi fost depistat în apropierea apelor teritoriale ruse

Un submarin militar american ar fi fost depistat în apropierea apelor teritoriale ruse

Autoritățile de la Moscova susțin că au depistat un submarin militar american care se apropia de apele teritoriale ruse, în zona Mării Barents, submersibilul retrăgându-se fără incidente. "Patrulele Flotei ruse...

PUTIN interzice IMPORTURILE agroalimentare din ţările care au impus sancţiuni Rusiei

PUTIN interzice IMPORTURILE agroalimentare din ţările care au impus sancţiuni Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret ce interzice sau limitează importurile de produse agroalimentare din ţările care au impus sancţiuni economice împotriva Rusiei, a anunţat, azi, Serviciul de...