moscova

Moscova este capitala Federației Ruse și cel mai mare oraș al țării, situat pe râul Moscova, în partea europeană a Rusiei. Este centrul politic, economic, cultural, religios și științific al Rusiei și una dintre cele mai importante metropole ale lumii.

Fondată în secolul al XII-lea (menționată pentru prima dată în 1147), Moscova a fost de-a lungul istoriei inima statalității ruse, sediul țarilor, al patriarhiei ortodoxe și, ulterior, capitala Imperiului Rus, a Uniunii Sovietice (URSS) și a Federației Ruse moderne.

În prezent, Moscova este un oraș global, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori, renumit pentru monumente istorice precum Kremlinul, Piața Roșie, Catedrala Sfântul Vasile și Universitatea Lomonosov. Orașul găzduiește instituțiile centrale ale statului rus – președinția, guvernul și parlamentul (Duma de Stat).

Din punct de vedere economic, Moscova este un important centru financiar, industrial și tehnologic, fiind sediul principal al celor mai mari companii rusești și al numeroaselor ambasade și organizații internaționale.

Moscova AMENINȚĂ statele membre UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina

Moscova AMENINȚĂ statele membre UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina

Ministrul rus al Energiei Aleksandr Novak a avertizat Europa împotriva oricărei revânzări a gazului rusesc către Ucraina. Declarațiile au fost făcute în aceeași zi în care se reiau negocierile dintre...

Deputaţi ruşi cer INTERZICEREA articolelor despre anexarea Crimeei apărute în Wikipedia

Deputaţi ruşi cer INTERZICEREA articolelor despre anexarea Crimeei apărute în Wikipedia

Deputaţi din cadrul Partidului Liberal-Democrat rus (LDPR) au cerut Serviciului federal pentru monitorizarea comunicaţiilor să introducă pe "lista neagră" a site-urilor interzise paginile din Wikipedia cu articole privind anexarea Crimeei...

Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea

Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea

La recomandarea unui prieten, am citit ”Stăpînul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machiavelli”, cartea de dialoguri între Ștefan Andrei, ministrul de externe al lui Ceaușescu, și Lavinia Betea. Mi-a...

Opoziția din Rusia dă semne de viață, online și în stradă

Opoziția din Rusia dă semne de viață, online și în stradă

Fostul magnat rus al petrolului, Mihail Hodorkovski, adversar al lui Vladimir Putin, a lansat, din exil, o platformă politică pro-europeană. Mihail Hodorkovski, fost magnat din domeniul petrolier, care a fost...

MOSCOVA. Zecii de mii de oameni în stradă, într-o manifestație PRO-UCRAINA și anti-Kremlin

MOSCOVA. Zecii de mii de oameni în stradă, într-o manifestație PRO-UCRAINA și anti-Kremlin

Mii de persoane s-au adunat, azi, în centrul Moscovei pentru a participa la un marş în favoarea păcii în Ucraina şi pentru a protesta față de rolul atribuit Kremlinului în...

HALUCINANT. Un rus și-a cumpărat fără probleme un TANC dintr-o țară ex-sovietică şi l-a adus până în Moscova | GALERIE FOTO

HALUCINANT. Un rus și-a cumpărat fără probleme un TANC dintr-o țară ex-sovietică şi l-a adus până în Moscova | GALERIE FOTO

Un blogger rus a povestit pe site-ul său cum a reuşit să cumpere un tanc din Belarus, pe care l-a transportat până în capitala Rusiei. Bloggerul, care îşi spune ntv,...

EDITORIALUL EVZ. Cum îi ajută Ponta pe Pupilul lui Putin și pe Tutorele de la Kremlin

EDITORIALUL EVZ. Cum îi ajută Ponta pe Pupilul lui Putin și pe Tutorele de la Kremlin

Scena politică românească a sărit în aer când, în noiembrie 2013, Traian Băsescu anunța: „Următorul obiectiv de țară (al României) trebuie să fie unirea cu Moldova”. Cel mai tare s-a...

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Kievul susţine că 4.000 de soldaţi ruşi din Crimeea sunt masaţi la ”frontiera administrativă” cu Ucraina

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Kievul susţine că 4.000 de soldaţi ruşi din Crimeea sunt masaţi la ”frontiera administrativă” cu Ucraina

Kievul a afirmat joi că Moscova a masat circa 4.000 de soldaţi ruşi staţionaţi în Crimeea, peninsulă anexată în martie la Federaţia Rusă, la ”frontiera administrativă” cu Ucraina. ''Potrivit informaţiilor...

Provocarea lui Putin (3)

Provocarea lui Putin (3)

După întegrarea forţată a Crimeei în componenţa Federaţiei Ruse,inventivitatea decidenţilor de la Moscova nu a mai avut multe încercări de trecut. Planul era simplu, fusese de multe ori experimentat, se...

Locuitorii nu au observat! Ce a DISPĂRUT de pe RAFTURILE MAGAZINELOR din RUSIA

Locuitorii nu au observat! Ce a DISPĂRUT de pe RAFTURILE MAGAZINELOR din RUSIA

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de holdingul Romir, doar o cincime dintre ruşi a observat schimbări în asortimentul produselor în urma embargoului alimentar impus de Rusia în august. Sancţiunile...

Diversiunea rusească, un hatâr făcut premierului

Diversiunea rusească, un hatâr făcut premierului

Au trecut zile de la declarațiile făcute de premier la Alba Iulia despre o a doua Mare Unire a României cu Moldova care ar trebui să aibă loc, visează acesta,...

Provocarea lui Putin (2)

Provocarea lui Putin (2)

Totul a început cu „extragerea” Peninsulei Crimeea de sub autoritatea Republicii Ucraina şi includerea acesteia că republica autonomă în componența Federaţiei Ruse. Procedeul a fost unul pe cât de simplu...

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. 16 soldaţi au fost ucişi în luptele desfăşurate după încheierea armistiţiului

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. 16 soldaţi au fost ucişi în luptele desfăşurate după încheierea armistiţiului

În urma luptelor care au continuat după intrarea în vigoare a armistiţiului semnat pe 5 septembrie de guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi, 16 soldaţi ucraineni şi-au pierdut viaţa...

Comunitatea internațională face zid în fața Statului Islamic

Comunitatea internațională face zid în fața Statului Islamic

Zeci de țări occidentale și arabe au pus bazele unei coaliții care să lupte împotriva flagelului islamist. Cel puțin 30 de țări au dat ieri asigurări că vor folosi toate...

Putin a aprins o lumânare pentru separatiştii proruși morți în Ucraina

Putin a aprins o lumânare pentru separatiştii proruși morți în Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că a aprins o lumânare într-o biserică din Moscova în memoria celor care au murit apărând regiunile separatiste din estul Ucrainei, relatează AFP. "Pentru...

ZBORUL MH 17. Ministrul rus al apărării consideră că Ucraina poartă ”întreaga responsabilitate” pentru tragedie

ZBORUL MH 17. Ministrul rus al apărării consideră că Ucraina poartă ”întreaga responsabilitate” pentru tragedie

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a estimat miercuri că autorităţile de la Kiev poartă ”întreaga responsabilitate” pentru prăbuşirea avionului Boeing 777, al companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie, în...

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Moscova: Criza ucraineană, un pretext pentru extinderea NATO spre Est

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Moscova: Criza ucraineană, un pretext pentru extinderea NATO spre Est

Criza ucraineană nu este decât un pretext pentru extinderea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) spre Est, a declarat luni, la Viena, Andrei Kelin, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă...

Dispută Talin-Moscova, după răpirea unui oficial estonian

Dispută Talin-Moscova, după răpirea unui oficial estonian

Rușii au deschis un front nou, după ce un oficial estonian a fost capturat într-un „raid” peste graniță. Eston Kohver a fost dus la Moscova și prezentat pe la posturile...

România lui Cristoiu. Adevăratul motiv al celei de-a treia Suspendări: Penalii din PSD vor să pună mîna pe Justiție cu trei luni mai devreme!

România lui Cristoiu. Adevăratul motiv al celei de-a treia Suspendări: Penalii din PSD vor să pună mîna pe Justiție cu trei luni mai devreme!

La scurt timp după ce Călin Popescu Tăriceanu a dat publicității Scrisoarea adresată partidelor politice din România prin care le anunța inițiativa sa, în tripla calitate – președinte al Senatului,...

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Poroşenko şi Putin au ajuns la un acord pentru încetarea DEFINITIVĂ a focului în estul Ucrainei

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Poroşenko şi Putin au ajuns la un acord pentru încetarea DEFINITIVĂ a focului în estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi cel rus, Vladimir Putin, au ajuns la un acord asupra a focului în estul separatist al Ucrainei, a anunţat miercuri preşedinţia de la Kiev după...