Două regimuri neostaliniste, corupte, dogmatice, excesiv de centralizate. Emanciparea de Moscova a regimului de la Bucureşti nu a fost continuată de schimbarea modelului economic, de reforme în plan politic şi instituţional. Sub pretextul că orice iniţiativă reformatoare ar atrage riposta Kremlinului şi dându-se insistent exemplul Ungariei din 1956 şi al Cehoslovaciei din 1968, Ceauşescu a dus o politică internă extrem de rigidă. Motivul neostalinismului practicat de regim nu a fost teama de o invazie sovietică, ci convingerile lui Ceauşescu, cultura sa politică, dorinţa sa de putere absolută. Orice reformă, descentralizare, introducere a unor mecanisme ale economiei de piaţă sau a unor forme de democraţie internă în PCR ar fi redus puterea sa. Or, el dorea opusul. În acest context, ameninţarea Moscovei nu era decât o diversiune, menită să ţină populaţia sub ascultare. Acest fenomen s-a observat cu claritate după ce Mihail Gorbaciov a criticat regimul lui Leonid Brejnev şi a început să facă schimbări.

Catalogate drept capitulări în faţa capitalismului, strategiile cunoscute drept glasnost (transparenţă) şi perestroika (restructurare) au avut în Ceauşescu un adversar declarat. Se temea şi de influenţa acestora asupra populaţiei care dorea din ce în ce mai mult schimbări, creşterea standardului de viaţă, libertăţi civice. Gorbaciov şi politica sa reformatoare apăreau ca orizonturi atractive pentru o populaţie înfometată, asuprită şi umilită. Era exact lucrul de care se temea cel mai tare Ceauşescu. Calculul său prevedea că URSS nu va renunţa niciodată la regimurile comuniste din estul şi centrul Europei, deci că regimurile comuniste erau instalate pentru totdeauna în regiune, dar că – plecând de aici – liderii şi practicile lor vor depinde de Kremlin şi că marja de libertate a acestor regimuri satelit va fi decisă la Kremlin. Asta se întâmpla încă de la sfârşitul anilor 1940, de la instalarea lor. Or, lui Ceauşescu nu-i era deloc indiferent dacă el sau altcineva, un lider mai predispus la reforme, conducea la Bucureşti. Întotdeauna când a produs schimbări în politica sa, Moscova a preferat să lucreze cu liderii care au urmat orientarea respectivă. Ceauşescu se aştepta să apară presiuni ca să facă schimbări în politica sa internă şi externă. Dacă ar fi refuzat să caute schimbarea, Kremlinul putea încerca înlocuirea sa cu altcineva de încredere, dispus să facă reforme.

Pe măsură ce Gorbaciov accelera ritmul reformelor în Uniunea Sovietică, Ceauşescu devenea din ce în ce mai vehement în opoziţia sa faţă de orice înnoiri economice sau politice. Reformele politice ale lui Gorbaciov şi impactul lor asupra altor ţări din bloc i-au făcut pe dictatorul român şi pe clica acestuia să fie extrem de panicaţi. În diferite ocazii, Ceauşescu a criticat deschis perestroika, pe care a caracterizat-o drept o „deviere de dreapta” în comunismul mondial. În discursul rostit pe data de 26 ianuarie 1987, cu ocazia celei de-a şaizeci şi noua aniversări a zilei sale de naştere, Ceauşescu a denunţat, fără referire directă, încercările de „reînnoire a socialismului”. Ţinta remarcilor sale era, fără îndoială, politica de glasnost a lui Gorbaciov. Pe Ceauşescu îl irita insistenţa cu care Gorbaciov vorbea despre democratizare. Pentru Ceauşescu, cea mai bună conducere sovietică era una anchilozată, cu reacţii previzibile şi neinteresată în întinerirea elitelor din alte ţări ale blocului.

Despre cum se trăia în România în anii '80

Mihail Gorbaciov a venit în vizită oficială în România în perioada 25-27 mai 1987. Era ultima ţară din blocul sovietic pe care o vizita liderul de la Kremlin. În cadrul convorbirilor, Ceauşescu a pretins că România nu avea nevoie de reformă, pentru că: 1) politica sa corespundea intereselor poporului român şi 2) el introdusese reforme încă din anii 1960. Gorbaciov i-a spus lui Ceauşescu, întro discuţie particulară: „Dumneavoastră ţineţi ţara într-o stare de frică, după ce aţi izolat- o de lume”. În timpul vizitei sale la Bucureşti, Gorbaciov a mai făcut şi câteva aluzii la adresa politicii dure a lui Ceauşescu faţă de minorităţi şi a pericolelor nepotismului. Cu toate acestea, după vizita lui Gorbaciov nu s-a produs nici o îmbunătăţire a situaţiei sociale şi economice din România.Dimpotrivă, în noiembrie 1987 au fost anunţate noi reduceri ale cotei de consum la electricitate şi benzină. În ianuarie 1988, când Ceauşescu împlinea 70 de ani, în România domneau deprimarea, angoasa şi adânca frustrare. Oraşele şi satele României se aflau în întuneric din cauza unei penurii de energie fără precedent. Aprovizionarea cu alimente se făcea pe bază de cartele, dar alimentele nu se găseau. Medicamentele, bunurile de larg consum lipseau de asemenea. Benzina era restricţionată, ca şi circulaţia maşinilor. România se afla în plină ficţiune, de vreme ce aparatul de partid nu făcea decât să proclame succesele regimului şi prosperitatea de care se bucurau locuitorii săi(…)În noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, iar Ceauşescu a fost reales cu entuziasm, în mod automat, secretar general. Conceput ca o demonstraţie de putere şi ca un gest de sfidare faţă de Gorbaciov şi de cei care îl urmau, congresul a ilustrat alienarea lui Ceauşescu faţă de naţiunea română pe care pretindea că o reprezintă. Dar Ceauşescu era hotărât să lupte cu obstinaţie pentru a duce la bun sfârşit ceea ce el considera a fi misiunea sa în istoria românilor. În toamna lui 1989, el era privit de către toată lumea ca unul dintre ultimii dictatori stalinişti din lume, complet obsedat de proiectele sale industriale şi arhitecturale grandioase şi ostil reformelor lui Gorbaciov. După cum s-a arătat mai sus, românii trăiau în condiţii de o duritate extremă. Iarna, căldura era oprită în apartamente până când temperatura cobora la valori foarte scăzute, iar statul la cozi nesfârşite reprezenta o corvoadă zilnică. Produsele alimentare erau raţionalizate ca şi cum ţara s-ar fi aflat în război. Propaganda nu înceta să exalte valoarea neînfricatului Măreţ Conducător şi geniul ştiinţific al soţiei sale. Iritat de reformele lui Gorbaciov, Ceauşescu s-a agăţat de convingerile sale staliniste şi a intensificat represiunea.