Evenimentul istoric
Ceaușescu, Gorbaciov și Cernobîl - cronica unui dialog în care toți vorbesc și nimeni nu ascultă
Din cuprinsul articolului
Ceaușescu, în anii 80, pe fondul introducerii restricțiilor pentru populație a găsit un mijloc de a abate atenția. În timp, ce el direcționa producția spre export, populația suferea. Plata datoriei externe în 1985-1986 avea o cotă maximă. Frigul din case, penuria de carburant, cozile la alimente erau la ordinea zilei.
În acest context, trebuie văzut cum a gestionat Ceaușescu, informațional, explozia din dimineața zilei de 26 aprilie 1986, de la Centrala nucleară de la Cernobîl, URSS (RSS Ucraineană). De fapt, centrala era lângă micul oraș Pripiat construit pentru lucrătorii de acolo. Cernobîl era la aproape 15 km sud-est depărtare, iar Kiev, la peste 100 km. Centrala nu era departe de granița cu RSS Bielorusă. De fapt, cel mai mult, actuala Republică Belarus a fost cea mai expusă radiațiilor cauzate de acea explozie.
Critica tehnologiei nucleare - forma lui Ceaușescu de a abate atenția de la criza internă
Televizorul funcționa 2 ore pe zi, de luni până vineri, seara de la orele 20 la orele 22. Sâmbătă, 2 ore la prânz, între 13 și 15, 2 ore seara, între orele 20 și 22. Duminică, programul începea la ora 11, se termina la ora 15. Ulterior, seara de la ora 20, la ora 22. Radio România avea program continuu. Populația însă asculta noaptea „Radio Europa Liberă”.
În aceste condiții, Ceaușescu insista pe dezarmare și pe renunțarea la arme nucleare și la tehnologiile derivate. Asta, deși contractase în 1978-1982, construcția în România a unei centrale atomo-electrice bazată pe tehnologie canadiană. Constructorii centralei tip CANDU cu 5 reactoare erau canadienii de la AECL și italienii de la ANSALDO. Pe fondul reducerii cheltuielilor, proiectul a fost pus cumva în așteptare, cât timp Ceaușescu a mai condus România.
Sovieticii au informat oficial pe 28-29 aprilie 1986. Ceaușescu a primit informarea internă de la MApN pe 30 aprilie
Nicolae Ceaușescu nu a fost prea darnic în informații către populație. Asta, pentru că nici sovieticii nu au spus mare lucru. Deși România și URSS erau cu relațiile diplomatice bazate pe inerția geopolitică, modul de a păstra tăcerea funcționa. Mihail S. Gorbaciov, liderul sovietic, venit de puțin peste un an în martie 1985, în fruntea PCUS și a URSS a ordonat „silenzio stampa”. Vântul de obicei răspândea norul radioactiv rezultat spre nord-vest, însă, la un moment dat, și-a schimbat direcția spre sud-est.
Moscova a dat prima informație pe 28 aprilie 1986. Asta, pentru că Suedia a detectat nivele foarte mari de radiații și Moscova a fost somată. Gorbaciov nu prea știa nici el ce să spună. Practic, nu existau planuri de gestiune a unei explozii nucleare. Explozia reactorului 4 avusese loc ca urmare a proastei gestiuni tehnice a unui test de siguranță.
Populația de pe întinderea URSS a aflat pe 29 aprilie 1986, un comunicat de tip sovietic, laconic potrivit căruia a fost un accident la Cernobîl și că se luaseră măsuri. S-a raportat decesul a 2 persoane, dar și existența răniților. Dimensiunea reală a tragediei, cu mii de iradiați nu s-a făcut publică niciodată cu adevărat în era sovietică. De fapt, s-a intervenit pentru stingerea incendiului. Apoi, la câteva zile, s-a instituit zona permanentă de xcludere pe 25-30 km. Asta a presupus că populația din zona Pripiat-Cernobîl a fost permanent evacuată și a fost scoasă din regimul de locuire. Numai Pripiat avea 45 000 locuitori. În total, s-au evacuat 116 000 persoane. Comunicatul a fost dat seara, la emisiunea de știri „Vremia” a televiziunii sovietice de stat.
sursa: arhivă EVZ
Ceaușescu a dat informații în perioada 2-15 mai 1986. Românii însă au aflat aproape imediat de la Radio Europa Liberă
Pe 1 mai 1986, de Ziua Internațională a Muncii, Nicolae Ceaușescu a convocat CPEx. S-au decis măsuri punctuale de evaluare a radiațiilor. Generalul Mihai Chițac, comandantul Trupelor Chimice și Ministrul Apărării, generalul Vasile Milea au coordonat alături de Securitate, aceste măsuri. S-a decis preventiv să nu se consume apă de suprafață, să se reducă aprovixionarea cu lapte, ouă produse în perioada respectivă și să se apeleze la rezerva de stat. Informarea oficială s-a făcut pe 2 mai 1986, la 7 zile de la dezastru. Populația a primit iod care să combată acumularea de iod radioactiv din norul de la Cernobîl care se deplasase spre Turcia.
Iași, Galați, Constanța au avut nivele de radiații peste pragul admis. Practic, 7 zile, populația României nu s-a informat decât de la Europa Liberă. Informațiile acestui radio care emitea din Munchen RFG erau difuzate după 28 aprilie 1986. Se reconanda spălarea alimentelor, evitarea deplasărilor fără motiv, purtarea de măști cu tifon. Problema era că pe 1 mai, populația României petrecea la iarbă verde, iar pe 4 mai, deși erau oficial interzise, erau Paștile Ortodoxe. Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua va învinge echipa FC Barcelona și va deveni Campioana Europei. Așadar, românii au trecut prin dezastru fără să știe prea multe.
Sursa foto: Yaroslav Veretin | Dreamstime.com
Securitatea i-a monitorizat pe cercetătorii fizicieni de pe Platforma Măgurele
Ceaușescu nu poate fi bănuit nicio clipă de empatie. Cercetătorii fizicieni de la Institutul Măgurele de lângă București au aflat primii de la „Radio Europa Liberă” ce se petrecuse. Începuseră imediat de pe 28 aprilie 1989 când s-a știut în mod cert ce se întâmplase (via „Europa Liberă”) să măsoare nivelul radiațiilor în zona unde ei munceau. Securitatea păzea zona pentru că aici se făcea o cercetare de nivel „0” în România. Plus că Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului era cercetător chiar acolo.
Fizicienii de la Măgurele, medicii endocrinologi de la marile spitale ale Capitalei știau că trebuia să iei iod pentru a preveni atragerea de iod radioactiv de către tiroidă. Cum 26 aprilie a fost sâmbătă, primele informații au apărut pe 28-29 aprilie, luni, marți. Joi era 1 mai și majoritatea farmaciilor erau închise, fiind sărbătoare națională. Lumea circula pentru că pe 4 mai erau Paștile Ortodoxe. De sâmbătă, practic, Capitala „se muta” în mediul rural. Autoritățile tolerau celebrarea „semiclandestină” a Sfintelor Paști. Mulți au avut cunoștințe cu acces la medicamente și iod. Alții au luat primele pastile, pe 2 mai, vineri când s-au distribuit oficial. Securitatea a interzis fizicienilor de la Măgurele să facă măsurători individuale, altele decât cele cerute de „partid și de stat”.
Vizita lui Ceaușescu la 16 mai 1986, la Moscova. Presa românească are ordin să tacă din 15 mai 1986
Ceaușescu a folosit prilejul dezastrului de la Cernobîl să critice măsurile de glasnosti și perestroika ale lui Gorbaciov. Securitatea raportase că românii dădeau năvală la agențiile companiei sovietice aeriene AEROFLOT pentru a cumpăra programul politic al lui Gorbaciov tradus în română, publicat în 1985.
Ceaușescu i-a reproșat lui Gorbaciov că a interzis comercializarea laptelui, că radiațiile au crescut. Gobaciov i-a replicat că dacă în SUA și statele vest-europene, presa a publicat informarea emisă de Moscova, România nu a făcut-o. Gorbaciov susținea că dincolo de zona de 30 km de excludere de la Cernobîl. viața sovieticilor era una normală, oamenii munceau în fabrici, uzine, pe ogoare. Gorbaciov a mai și râs de Ceaușescu, susținând că dacă România nu difuza informațiile oficiale de la Moscova, însemna că populația României era liniștită.
Sursa foto: Lukas Pernicky | Dreamstime.com
Referendumul constituțional din 23 noiembrie 1986 și soarta ulterioară a proiectului atomo-electric Cernavodă
Ceaușescu a decis ca pe 23 noiembrie 1986, românii să voteze la referendum pentru reducerea efectivelor Armatei și reducerea cheltuielilor militare cu 5%. Se știe că au fost suprimate 10 000 posturi din Armată, s-au scos din uz puțin peste 400 elemente de tehnică militară (terestră, aeriană mai mult. Suma redusă a fost de 1,35 miliarde lei. Decizia lui Ceaușescu a fost pentru că ONU a decis ca anul 1986 să fie Anul Mondial al Păcii.
Cât privește Cernavodă, proiectul nu s-a mai derulat sub conducerea lui Ceaușescu. După 1990, doar două din cinci reactoare de câte 700 MW fiecare au fost puse în funcțiune, primul în 1996, al doilea în 2007. Centrala de la Cernobîl cu patru reactoare și-a închis porțile definitiv la 15 decembrie 2000. Reactorul 2 a fost închis în 1991, Reactorul 1 în 1996, reactorul 3 în 2000. Reactorul 4 a fost închis într-un sarcofag de beton.
Nicolae Ceaușescu, „lucrat” de Mihail Gorbaciov. Sursa: Playtech.ro
La un an după dezastrul de la Cernobîl. Gorbaciov vine la București. Vor mai avea loc două vizite reciproce în iulie și decembrie 1989
Ceausescu cu Gorbaciov, la Moscova, decembrie 1989. sursa: captura presa
Mihail S. Gorbaciov vine la București pe 25-27 mai 1987. Era practic o întoarcere a favorului făcut de Ceaușescu în mai 1986. De regulă, vizitele bilaterale ale liderilor de la București și Moscova vizau cooperarea științifică, tehnologică. De fațadă, se discutau chestiuni legate de politica externă, de Tratatul de la Varșovia. Vizita din 1987 a liderului de la Moscova a arătat un Ceaușescu foarte crispat. Pur și simplu, liderul de la Moscova era aplaudat cu naturalețe, oamenii zâmbeau pe laturile drumului pe unde trecea coloana oficială. Gorbaciov avea să remarce că pe Ceaușescu îl deranjau ideea de transparență și faptul că el, Gorbaciov povestea ce se face în URSS.
sursa: Agerpres
Gorbaciov a venit în iulie 1989, la București și aproape că s-a certat cu Nicolae Ceaușescu la o întâlnire privată în Cartierul Primăverii. Ceaușescu a efectuat ultima sa vizită la Moscova pe 4 decembrie 1989, de unde s-a întors vizibil iritat. Fusese cumva avertizat că luna ianuarie 1990 nu îl va mai găsi în fruntea statului român pe fondul scimbărilor ireversibile din Europa de Est de pe tot parcursul anului 1989.
Epilog
Se consideră că peste 1,4 milioane de oameni au suferit la nivel mondial de pe urma exploziei de acum patru decenii de la Centrala Nucleară Cernobîl. Militarii, pompierii (600 000 „lichidatori” cum au fost ei numiți), locuitorii și toți care au ajutat la combaterea dezastrului au avut de suferit din cauza radiațiilor. Unii au murit imediat (cifra oficială a fost de 31 morți ca urmare a exploziei și iradierii acute), alții în timp scurt, dar cei mai mulți s-au stins în anii următori în timp ce mulți dintre cei care erau copii atunci, ori s-au născut după aceea, au avut probleme de sănătate. Se consideră că aproape 5 milioane oameni trăiesc în zone direct contaminate, dincolo de zona de excludere. Se estimează că efectul radiațiilor nu va mai fi sesizat de aparatele de măsură aproximativ în anul în 2545.
